Special – ştirea Zilei

Iohannis şi Steinmeier, vizită la FDGR: Germania este primul partener comercial al României

Germania este primul partener comercial al României şi al doilea investitor în ţara noastră, a spus, joi, preşedintele Klaus Iohannis, în vizita sa în Sibiu, alături de preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Vizita celor doi preşedinţi continuă la Colegiul Naţional Samuel von Brukenthal.

Bilanţ COVID 7 septembrie. Peste 2.200 de noi cazuri şi 15 decese

Peste 2.200 de noi cazuri de Covid şi 15 decese la pacienţi confirmaţi cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii.

HOROSCOP 30 august – Aceste zodii au promis mai mult decât au putut să livreze. Astăzi se confruntă cu consecinţele

Luna din Balanţă face azi o opoziţie la Jupiter retrograd din Berbec, astfel că zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn) ar putea fi puse în situaţia de a lua o decizie dificilă.

Mii de oameni au ieşit în stradă în Argentina. Protestatarii contestă condamnarea vicepreşedintelui Kirchner

Mii de susţinători ai fostului preşedinte şi actual vicepreşedinte al Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner au ieşit în stradă să protesteze după ce au aflat că procurorii de caz solicită o pedeapsă de cel puţin 12 ani de închisoare pentru fapte de corupţie. Demonstraţia a avut loc în faţa casei vicepreşedintelui, în elegantul cartier Recoleta […]

John McEnroe crede că Djokovic merită mai mult respect

Novak Djokovic şi-a adjudecat duminica trecută cel de al 7-lea titlu la Wimbledon, iar legenda tenisului, John McEnroe, consideră că merită mai mult respect decât cel pe care îl primeşte, în ciuda loialităţii oamenilor faţă de Rafael Nadal şi Roger Federer.

Macron crede că Putin a făcut „o eroare istorică”, dar insistă că Rusia nu trebuie umilită

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a apreciat vineri că omologul său rus, Vladimir Putin, a făcut "o eroare istorică" prin atacarea Ucrainei, astfel că acum este izolat, dar a insistat că Rusia nu trebuie umilită pe plan internaţional, informează cotidianul Le Figaro.

ALERTĂ METEO pentru jumătate din ţară. Au fost emise Coduri portocaliu şi galben. Zonele afectate

Luni, valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. În aceste regiuni disconfortul termic se va menţine accentuat, iar pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În sud-estul ţării disconfortul termic se va menţine ridicat şi pe parcursul zilei de marţi. O avertizare Cod […]

Vaccin anti COVID-19. Ce persoane au prioritate la vaccinare în Franţa

Prim-ministrul Jean Castex a anunţat, în cadrul Adunării Naţionale (Camera inferioară a Parlamentului francez n.red.) faptul că rezidenţii din azilurile de bătrâni din Ehpad vor avea prioritate la vaccinul împotriva COVID-19, conform publicaţiei 20minutes.fr.   Totodată, demnitarul a precizat că vaccinarea se va face în baza recomandărilor date luni de către Înalta Autoritate pentru Sănătate […]

Aer pentru Ionuţ! Dacă nu face transplant pulmonar, tânărul va muri. Prietenii lui au ieşit în stradă să ceară pentru el viaţă

Ionuţ Anghel moare câte puţin cu fiecare zi care trece! Are o boală gravă de plămâni şi de aproape doi ani aşteaptă  să facă un transplant pulmonar. Apropiaţii lui de la Asociaţia Hope and Love for Life, alături de alţi prieteni  care-I ştiu suferinţa, au ieşit în stradă să ceară autorităţilor dreptul lui la viaţă! […]

Traian Băsescu intră în cursa pentru Primăria Capitalei

Ai tot auzit discuţiile în jurul posibilei candidaturi a lui Traian Băsescu pentru Primăria Capitalei, dar acum este oficial, a intrat în cursă. Anunţul a fost făcut de liderul PMP Eugen Tomac, luni seara, pe Facebook. Tomac invită bucureştenii să-l susţină pe fostul şef al statului, în campania de strângere de semnături. PMP vrea să […]

Directorul OMS, despre vaccinul anti-COVID-19: „Să sperăm că va exista unul peste un an”

La virusuri noi, vaccinuri noi. Din păcate, găsirea unui vaccin împotriva noului coronavirus va dura. O spune chiar directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, conform Reuters.  Într-o video-conferinţă,  Ghebreyesus a precizat deputaţilor din Comisia pentru Sănătate a Parlamentului European, faptul că dacă un astfel de vaccin va deveni realitate, atunci acesta va trebui să devină un […]

Seism de 7,5 în Mexic. Autorităţile au emis alertă de tsunami/ O persoană a murit

UPDATE O persoană din Oaxaca a murit, ca urmare a cutremurului din Mexic.  Străzile, ca o „gumă de mestecat”. Asta este imaginea văzută de un rezident, Miguel Candelaria, în vârstă de 30 de ani, care era acasă cu familia, în Juchitan, Oaxaca, conform reuters.com.   Seism puternic în Mexic, de 7,5 conform El Pais. Ca metodă de […]

Invitaţie la teatru: Azi, ora 19:00 „Îngropaţi-mă pe după Plintă”, live gratuit pe smartradio.ro

Un spectacol de o poezie şi de o duritate extreme, în acelaşi timp. Un spectacol care îi este dedicat Marianei Mihuţ, regizorul Yuriy Kordonskiy recunoscând că a dramatizat romanul lui Pavel Sanaev (publicat în 2003 în Rusia) având-o pe actriţă în minte. Spectacolul e un tur de forţă pentru actriţa care, timp de aproape patru […]

SMART NIGHT FEVER – Seară de club la tine acasă

E sâmbătă seară. Ce faci în mod normal într-o sâmbăta seară?! Păstrează-ţi stilul de viaţă de până acum! Fii creativ, improvizează, adaptează şi… cel mai important, Trăieşte şi visează! Am pregatit pentru tine o serie de evenimente pe care ti le vom oferi împreună cu partenerii noştri în regim de live streaming. În seara asta […]

Vezi live gratuit de la ora 19:00 „Omul cel bun din Seciuan”, pe www.smartradio.ro

Autor: Alexandru Anghel În această seară, tot de la ora 19.00, şi tot sub bagheta regizorului vrăjitor, Andrei Şerban, vezi un spectacol care pune sub lupă încercarea protagonistei de a fi o persoană bună, de a face binele într-un deşert moral, într-o lume invadată de rău: OMUL CEL BUN DIN SECIUAN, de Bertolt Brecht şi […]