Anul primei Constituţii, al rupturii Iliescu-Roman şi al unei noi mineriade
În 1991, societatea românească primeşte prima Constituţie post-decembristă, aprobată prin referendum naţional.
Se produce o primă schimbare în forţă la nivel înalt: sub presiunea violentă a minerilor prim-ministrul Petre Roman, una dintre figurile carismatice ale Revoluţiei, este înlocuit cu tehnocratul Theodor Stolojan.
Intrarea în vigoare a Legii fondului funciar dă startul unei alte revoluţii, aceea a relaţiilor de proprietate.
La Târgu-Mureş un medic sirian, Raed Arafat, pune bazele actualului SMURD, care avea să revoluţioneze medicina de urgenţă.
Pe plan extern, anul 1991 este marcat de destrămarea fostei URSS şi de căderea lui Mihail Gorbaciov. Boris Elţîn devine preşedinte al Federaţiei Ruse. Republica Moldova îşi declară independenţa, România fiind primul stat care i-o recunoaşte.
Este emisă prima bancnotă post-revoluţionară, cu chipul lui Constantin Brâncuşi.