În liceu scriam la fiţuica şcolii. O faceam cu entuziasm şi eram în stare să dorm cu revista atunci când mi se publica câte un material. Aşa am descoperit o pasiune. AURELIA ALEXA, jurnalist

Aş putea spune că am ajuns jurnalist dintr-o întâmplare. În liceu scriam la fiţuica şcolii nişte lucruri care nu aveau nicio legătură cu textul jurnalistic! Dar o faceam cu entuziasm şi eram în stare să dorm cu revista atunci când mi se publica câte un material. Aşa am descoperit o pasiune. Nu s-ar fi transformat într-o meserie dacă fratele meu nu m-ar fi încurajat în direcţia asta.

Facultăţile de Jurnalism erau apărute de puţin timp, aveau locuri puţine şi nu intrau în calculele mele pentru că nici nu mă gândeam că există aşa ceva.
În clasa a XII-a am renunţat la ideea de a face Litere sau Drept pentru că nu mă vedeam nici la catedră, nici în tribunale. Dar îmi imaginam ce bine mi-ar sta să lucrez într-o televiziune.
Recunosc că am trecut şi eu prin faza specifică tuturor puştilor care vor să devină jurnalişti, convinsă fiind că jurnalismul nu există şi dincolo de televiziune.
Prin urmare, am dat admitere la Iaşi, la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Cuza, departamentul Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi ideea mea despre jurnalism a început să se clatine încă de la primul curs de practică pentru presă scrisă, când în 10 minute ne-am trezit că fiecare avea un „domeniu” de acoperit şi în trei ore trebuia sa ne întoarcem în sala de curs cu ştirile gata făcute.

Neîndeplinirea sarcinii însemna o absenţă iar la trei absenţe nu se intra în examen. Scoaterea în forţă pe străzile din Iaşi la „vânătoare” de ştiri a fost halucinantă, dar a fost prima mare lecţie pe care am învăţat-o despre jurnalism şi a fost momentul în care m-am întrebat: „Oare chiar pot şi vreau să fac asta?”. După opt ani şi ceva de presă pot să spun că mi-a plăcut să fac asta.

La MEDIAFAX am ajuns cu spaimă. A fost a patra instituţie de presă în care am ajuns să lucrez şi era pentru mine un fel de Dumnezeu al presei. La fel credeam şi despre oamenii care lucrau aici. După mai multe interviuri, teste de cultură generală, desenatul unui copac (care m-a făcut să mă întreb dacă nu sunt la camera ascunsă) şi o perioadă de probă în care şeful de la ziarul la care încă mai lucram îmi dădea ştirile date de MEDIAFAX (adică de mine) pentru a mă ajuta să scriu şi în ziar, am intrat în rândul reporterilor MEDIAFAX.

Jurnalismul pentru mine înseamnă plăcerea şi provocarea de a da viaţă poveştilor nerostite.

O poveste de jurnalist? 19 mai 2010. Miting cu zeci de mii de oameni în faţa Guvernului. Mulţimea m-a găsit lângă scena de pe care liderii sindicali şi-au rostit discursurile şi mi-a fost imposibil să mai ies. Zgomot infernal, nu auzeam redacţia, redacţia nu mă auzea pe mine, ştirile trebuiau transmise ATUNCI, nu mai târziu. Deznodământ: toate ştirile (cu discursuri cu tot) au fost transmise prin sms.

Anul acesta împlinesc nouă ani de presă şi şase ani de MEDIAFAX. Am rămas pentru oamenii din echipă şi pentru felul în care se face echipă în MEDIAFAX.

Dintre ultimii 20 ani mi-a plăcut anul 2011 pentru cele 14 interviuri realizate la Paris şi pentru premiul care mi-a fost acordat pentru promovarea drepturilor copilului.

Aurelia Alexa este reporter Mediafax pe social.