Jurnalismul înseamnă pentru mine investiţie de energie şi bucurie şi o ancorare în realitate la cote maxime. TINA MARDALE, junalist Mediafax

Cum am ajuns la Mediafax? Mi-ar plăcea mai mult să povestesc cum am ajuns la Departamentul Corespondenţi. Pe când lucram la Editare (prin 2007), le tot auzeam pe Mona şi pe Andreea (colegele mele de acum) vorbind pline de învolburare la telefon, adresându-le interlocutorilor (reporterii din ţară) întrebări peste întrebări, plus uneori „strigătul de luptă”: asta e de flash! şi mă gândeam: nu cred că aş putea să lucrez vreodată acolo, e prea mare agitaţia. Dar, gândul meu a fost contrazis de realitate şi, în 2009 prin vară, iată-mă discutând cu Mona posibilitatea de a fi colege directe.

După câteva zile de probă, mi s-a pus întrebarea: Ce zici, crezi că o să poţi?, iar răspunsul meu a fost: Da!. Şi mă bucur foarte mult, chiar dacă, înainte, când ieşeam cu prietenii în oraş terminam ultima de mâncat, iar acum termin prima, ca rezultat al influenţei „prizei” de la serviciu asupra mea (spre exemplu, în weekend, când sunt de serviciu, laptopul este deschis, televizorul în funcţiune, telefonul la îndemână, numerele de telefon ale corespondenţilor în minte şi agitaţia maximă).

Pe parcursul acestor doi ani petrecuţi la „Corespondenţi”, am învăţat foarte multe lucruri, iar pentru asta vreau să le mulţumesc Monei şi Andreei pentru răbdare. Totodată, aş vrea să îi răspund Monei la celebra întrebare: „Ne mai suporţi?”, Daaaa!

La sfârşitul clasei a XII-a, am ales Facultatea de Litere pentru că imi doream să devin profesoară. În timpul facultăţii însă, în anul III, un profesor (şi prin natura cursului pe care îl preda, nu-mi mai amintesc denumirea, dar era ceva cu reviste interbelice şi editare de articole) m-a făcut să mă gândesc la posibilitatea de a lucra în media. Şi, uite aşa, la terminarea facultăţii, nu am fugit „să mă fac profesoară” şi mai mult decât atât s-a întâmplat chiar să fiu angajată la Mediafax, în urma unui anunţ găsit pe un site de job-uri.
Iar ca să răspund strict la întrebare, jurnalismul înseamnă pentru mine investiţie de energie şi bucurie şi o ancorare în realitate la cote maxime.

Nu voi spune o poveste neapărat interesantă, ci o poveste căreia i s-ar alătura ca „blazon” cele două măşti de la teatru: faţa surâzătoare şi cea tristă. S-a întâmplat de Revelion (2011/2012), eram de serviciu şi se zvonea că Băsescu va apărea, la miezul nopţii, la Predeal. Eu, singură acasă, înconjurată de foi, pixuri şi un reportofon, plus bineînţeles laptop-ul, pregătită să notez şi să înregistrez. Prietenii mă sunau şi mă invitau la petreceri, eu, nu!, trebuie să stau acasă cu televizorul deschis să-l „prind” pe Băsescu. Şi, uite aşa, am petrecut Revelionul singură, cu o sticlă de şampanie, aşteptându-l pe Băsescu care, în final, nu a mai apărut.

La Mediafax, în primul şi în primul rând, îmi plac colegii, toţi! Sunt tineri, nebuni şi buni.

Aleg anul 2009, deşi mai greu profesional, pentru că am învăţat foarte multe lucruri, am acumulat multe informaţii şi am înţeles astfel ce înseamnă jurnalismul.