BUCUREŞTI, 22 ian (MEDIAFAX) – Armata se află în situaţia de a prelua răspunderea pentru păstrarea ordinii publice, lucru care s-a mai întîmplat în România doar în zilele de după decembrie 1989, cînd populaţia îşi pierduse total încrederea în Miliţie, iar Securitatea fusese desfiinţată.
Noii instituţii a Poliţiei i-au trebuit ani buni pentru a-şi putea clădi un anume prestigiu în ochii cetăţenilor. Pentru păstrarea legalităţii, forţele MApN vor trebui să le dubleze pe cele ale MI, dezonorate după fuga unor comandanţi din faţa atacurilor minerilor de la Costeşti. Trupele MI au trăit momente de groază cînd s-au văzut rămase fără comandă, pe cîmpul de luptă. Soldaţii şi subofiţerii îşi strigau comandanţii, în timp ce minerii înconjuraseră dispozitivul, iar de pe versanţi coborau poliţişti răniţi şi se auzeau strigătele războinice ale atacatorilor. Ploua cu bolovani iar atacatorii agitau deasupra capetelor topoare şi răngi. Unul dintre prizonierii căzuţi în mîinile jandarmilor, asupra căruia s-a găsit un pistol, afirma că minerii au mai multe arme de foc şi că unii dintre ofiţeri fuseseră, la rîndul lor, dezarmaţi. O parte a trupelor MI s-a retras în degringoladă. Unii dintre luptători au făcut, în disperare de cauză, abuz de gaze lacrimogene, care au avut ca singur efect doar orbirea camarazilor şi aşa panicaţi. Minerii s-au dovedit a fi „imuni” la gazele folosite. O mare parte dintre soldaţi şi subofiţeri au căzut prizonieri, într-o bătălie desfăşurată ca în evul mediu. Minerii au reuşit să atace prin surprindere, dovedind curaj, duritate şi organizare, cunoscînd exact dispunerea adversarului, punctele slabe ale dispozitivelor de apărare şi particularităţile terenului de bătălie. Dezertarea comandanţilor de pe cîmpul de luptă, cu abandonarea echipamentului şi a unora dintre răniţi, este considerată cea mai gravă dezonoare de către toate codurile de onoare militară, încă din antichitate. Generalii romani îşi decimau trupele care sufereau o asemenea dezonoare şi sfîrşeau prin a-şi pune singuri capăt vieţii.