BUCURESTI, 17 iun (MEDIAFAX) – România şi Ucraina au semnat, marţi, Tratatul privind regimul frontierei de stat, referitor la stabilirea cadrului juridic bilateral de folosire şi întreţinere a frontierei de stat de la nord pînă la ieşirea la mare, acordul de delimitare a platoului continental rămînînd, în continuare, în suspensie. Cele două state poartă, de mai mulţi ani, discuţii pe tema delimitării spaţiilor maritime, a platoului continental şi a zonelor economice exclusive. România este singura ţară vecină cu Ucraina, cu care Kievul nu are încă un acord frontalier, în pofida anilor de negocieri dificile.