Anna Primac

Parlamentul grec a suspendat definitiv finanţarea partidului neonazist Zori Aurii

Parlamentul grec a votat miercuri suspendarea efectivă a ajutorului de stat acordat partidului neonazist Zori Aurii, la două luni după adoptarea unui amendament, ca reacţie la asasinarea unui rapper antifascist de către un activist neonazist.

Parteneriat strategic între Republica Moldova şi Turcia

Preşedintele R.Moldova Nicolae Timofti a discutat miercuri, în cadrul unei întrevederi cu omologul său turc Abdullah Gul, despre extinderea relaţiilor de colaborare dintre cele două state.

„Acord istoric” al miniştrilor de Finanţe din UE asupra uniunii bancare

Miniştrii de Finanţe din statele membre ale Uniunii Europene au ajuns miercuri seara la un acord important asupra uniunii bancare, un proiect complex menit să evite o nouă criză în zona euro.

Senatul SUA a adoptat bugetul pe 2014-2015

Senatul american a adoptat miercuri bugetul pentru următorii doi ani, acesta fiind un semn pentru o mai bună stabilitate a Statelor Unite în domeniul fiscal, după tensiunile provocate de posibilitatea unei noi paralizii a administraţiei federale.

Raport al experţilor: NSA ar trebui să coopereze mai bine cu aliaţii SUA asupra spionajului

Agenţia americană pentru Securitate Naţională (NSA) ar trebui să coopereze mai bine cu "aliaţii apropiaţi" ai Statelor Unite, iar criteriile de supraveghere a unor lideri străini ar trebui reexaminate, potrivit unui raport al unui grup de experţi mandatat de preşedintele Barack Obama.

Teheranul se declară pregătit pentru reluarea negocierilor cu marile puteri

Şeful negociatorilor iranieni în dosarul nuclear, Abbas Araghchi, a declarat marţi, într-un interviu pentru cotidianul belgian Le Soir, că Teheranul este pregătit să reia "în următoarele zile" negocierile cu marile puteri, întrerupte pe 13 decembrie la Viena.

Cameron: Restricţiile la ajutoare sociale acordate cetăţenilor UE intră în vigoare la 1 ianuarie

Solicitanţii de locuri de muncă din Uniunea Europeană nu vor mai putea pretinde, începând de la 1 ianuarie, ajutoare de şomaj în primele trei luni de sejur în în Marea Britanie, a anunţat miercuri premierul britanic David Cameron.

Cota de popularitate a lui Barack Obama este în scădere

Cota de încredere a preşedintelui american Barack Obama, aflat la sfârşitul celui de-al cincilea an de guvernare, a scăzut semnificativ, majoritatea americanilor fiind nemulţumiţi de activitatea liderului lor, potrivit unui sondaj al cotidianului The Washington Post şi postului ABC News.

Berlinul consideră insuficient ajutorul financiar propus Ucrainei de către Uniunea Europeană

Noul ministru german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a apreciat marţi că ajutorul financiar propus de Uniunea Europeană Ucrainei, pentru o orientare proeuropeană, a fost insuficient.

INCIDENT ARMAT în Nevada: Doi oameni au murit şi alţi doi au fost răniţi

Focuri de armă au fost trase, marţi după-amiază, într-un spital din orăşelul Reno, în statul american Nevada, fiind ucise două persoane, inclusiv atacatorul, şi rănite alte două, a anunţat poliţia.

Un mesaj fals privind moartea lui Gorbaciov a apărut pe un cont de Twitter al unui ministru german

Un jurnalist italian a creat un cont de Twitter cu numele noului şef al diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, şi a postat un mesaj fals privind moartea ultimului lider al fostei Uniuni Sovietice, Mihail Gorbaciov, anunţă Gazeta.ua.

Teza privind asasinarea prinţesei Diana a fost respinsă de poliţia britanică

Poliţia britanică a respins luni seara teza apărută în această vară cu privire la asasinarea prinţesei Diana de către trupele de elită SAS, afirmând că "nu există dovezi credibile" pentru a susţine această teorie.

STUDIU: Aproape 27 la sută dintre persoanele inculpate pentru furt în Franţa sunt cetăţeni străini

Aproape 27 la sută din persoanele inculpate pentru furt în Franţa, în 2012, sunt cetăţeni străini, o creştere de aproximativ zece puncte procentuale în comparaţie cu 2011, potrivit unui studiu publicat luni de Observatorul naţional al delicvenţei şi răspunderii penale (ONDRP).

Un avion a ieşit de pe pistă în statul american Wisconsin

Un avion de tip Boeing 737-800 al companiei Delta Airlines, cu 60 de persoane la bord, a ieşit luni de pe pistă din cauza zăpezii, la aterizarea pe aeroportul Madison, în statul american Wisconsin, fără ca cineva să fie rănit.

Serghei Lavrov: UE şi Rusia au convenit să respecte suveranitatea Ucrainei

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat luni că Rusia şi Uniunea Europeană au convenit să respecte suveranitatea tuturor statelor, inclusiv a Ucrainei.

Scutul antirachetă al NATO este în continuare necesar, în pofida acordului cu Iranul, afirmă Hagel

Şeful Pentagonului, Chuck Hagel, l-a asigurat luni pe omologul său rus, Serghei Şoigu, că scutul antirachetă al NATO în Europa este necesar, în pofida acordului preliminar cu Iranul asupra programului său nuclear.

Washingtonul îşi exprimă îngrijorarea faţă de instalarea de către Moscova a sistemelor de rachete

Statele Unite au exprimat îngrijorare în legătură cu riscul "destabilizării" în regiunea Kalinigrad, după decizia Rusiei de a instala sisteme de rachete în apropierea frontierelor Uniunii Europene, a anunţat luni Departamentul de Stat american, citat de AFP.

Mii de persoane au manifestat la Madrid împotriva reducerilor bugetare

Mii de persoane au manifestat duminică, la Madrid, împotriva reducerilor bugetare din sistemele publice de educaţie şi sănătate şi pentru a susţine acordarea ajutorului de stat pentru cercetările ştiinţifice.

Senatorul John McCain s-a întâlnit cu liderii opoziţiei ucrainene

Senatorul american John McCain s-a întâlnit sâmbătă, la Kiev, cu liderii opoziţiei ucrainene, care au îndemnat Washingtonul să introducă sancţiuni împotriva oficialilor de la Kiev, implicaţi în reprimarea manifestanţilor, anunţă partidul de opoziţie Udar, citat de pagina online a agenţiei UNIAN.

Cel puţin patru morţi, în urma exploziei unui autobuz la Nairobi

Cel puţin patru persoane au murit, iar alte 36 au fost rănite sâmbătă, în oraşul kenyan Nairobi, în urma unui atac cu dispozitiv exploziv asupra unui autobuz, acesta fiind al patrulea atac în Kenya, în ultimele cinci zile.

Cel puţin 300 de morţi în urma violenţelor din capitala Republicii Centrafricane

Violenţele izbucnite joi dimineaţa la Bangui, în Republica Centrafricană, care au degenerat într-un masacru, s-au soldat cu cel puţin 300 de morţi, a declarat un oficial al Crucii Roşii centrafricane, sub protecţia anonimatului.

Bilanţul furtunii Xaver a ajuns la zece morţi în nordul şi estul Europei – FOTO

Furtuna Xaver, care afectează începând de joi nordul şi estul Europei, a provocat moartea a cel puţin zece persoane.

Premierul ucrainean afirmă că opozanţii îi ameninţă familia

Premierul ucrainean Mikola Azarov a afirmat că familia sa a primit ameninţări din partea manifestanţilor proeuropeni.

Dmitri Medvedev neagă existenţa unor „tensiuni” în relaţiile sale cu Vladimir Putin: Relaţiile mele cu preşedintele sunt în regulă

Premierul rus Dmitri Medvedev a declarat vineri că relaţiile sale cu preşedintele rus Vladimir Putin sunt "în regulă" şi nu sunt tensionate, potrivit postului de televiziune Rossia 24.

Coreea de Nord l-a expulzat pe veteranul american acuzat de infracţiuni comise în Războiul Coreei

Coreea de Nord a anunţat sâmbătă că l-a expulzat pe americanul Merrill Newman, în vârstă de 85 de ani, arestat la sfârşitul lui octombrie şi acuzat de infracţiuni comise în războiul intercoreean.

Liderul administraţiei de la Tiraspol: Chişinăul are scopul de a preda puterea sa Bruxelles-ului sau, posibil, Bucureştiului

Liderul administraţiei de la Tiraspol Evgheni Şevciuk a apreciat joi că priorităţile politicii externe a Chişinăului constau în "predarea puterii, într-o formă sau alta, Bruxelles-ului sau, posibil, chiar Bucureştiului", potrivit site-ului transnistrean President.gospmr.ru.

SUA şi Franţa coboară steagurile în bernă, în memoria lui Nelson Mandela. Beijingul salută memoria lui Mandela, „un prieten fidel al poporului chinez”

Preşedintele american Barack Obama a dat ordinul ca steagurile americane să fie coborâte în bernă până luni, pentru a onora memoria fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela, care a decedat joi seara, la Johannesburg.

Iulia Timoşenko îl compară pe Ianukovici cu Stalin şi cere să fie înlăturat de la putere

Opozanta ucraineană încarcerată Iulia Timoşenko l-a comparat pe preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici cu Stalin, acuzându-l că transformă Ucraina într-o "Coree de Nord", şi a cerut opoziţiei să-l înlăture de la putere, după reprimarea manifestanţilor proeuropeni.

Deputat rus: Acceptarea limbii române în Moldova este un pas spre despărţirea de Transnistria

Decizia Chişinăului de a recunoaşte limba română drept limbă oficială a Republicii Moldova reprezintă "încă un pas spre despărţirea definitivă de Transnistria", a apreciat joi şeful Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Parlamentului rus, Aleksei Puşkov, citat de RIA Novosti online.

A MURIT Nelson Mandela. Fostul preşedinte sud-african avea 95 de ani

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a murit, a anunţat preşedintele Jacob Zuma, citat de AFP.

SUA promit să exercite în continuare presiuni asupra Iranului în domeniul drepturilor omului

Statele Unite au promis miercuri să continue să exercite presiuni asupra Iranului în problema drepturilor omului şi a libertăţii de exprimare, după încheierea unui acord interimar asupra programului nuclear al Teheranului.

Georgia a anunţat condiţiile în care ar putea relua relaţiile diplomatice cu Rusia

Ministrul georgian de Externe Maia Panjikidze a declarat miercuri seara că relaţiile diplomatice dintre Tbilisi şi Moscova vor fi reluate dacă ocupaţia rusă pe teritoriul Georgiei va înceta, iar Rusia nu va mai recunoaşte independenţa Abhaziei şi a Osetiei de Sud.

Evgheni Şevciuk doreşte aplicarea legislaţiei ruse în Transnistria

Liderul transnistrean Evgheni Şevciuk a propus miercuri Sovietului Suprem (Parlamentului) de la Tiraspol să modifice Constituţia Transnistriei prin introducerea unor articole care ar permite aplicarea legislaţei ruse, anunţă agenţia transnistreană Novosti Pridnestrovia.

Washingtonul poartă discuţii cu opozanţi islamişti sirieni

Statele Unite poartă discuţii cu grupuri islamiste de opozanţi sirieni, pentru a găsi o soluţie politică în cazul Siriei, devastată de război în ultimii doi ani şi jumătate, a anunţat miercuri un oficial american.

Autorităţile de la Kiev, pregătite să discute cu opoziţia despre posibile alegeri anticipate

Vicepremierul ucrainean Serghei Arbuzov a anunţat miercuri că autorităţile de la Kiev sunt pregătite să iniţieze un dialog cu opoziţia şi să discute despre posibile alegeri legislative şi prezidenţiale anticipate.

John Kerry soseşte în Israel pentru discuţii despre Iran şi negocierile de pace israelo-palestiniene

Secretarul de Stat american John Kerry a sosit miercuri seară în Israel, pentru prima dată după semnarea acordului de la Geneva asupra programului nuclear iranian, urmând să discute cu lideri israelieni despre Iran şi negocierile de pace israelo-palestiniene.

Incident armat într-un liceu din statul american Florida – Fox News

Focuri de armă au fost trase, miercuri după-amiaza, într-un liceu din orăşelul Winter Garden, în statul american Florida, fiind împuşcat un elev în vârstă de 15 ani care este rănit, informează Fox News.

Bill Clinton vrea reguli clare cu privire la spionarea şefilor de stat

Fostul preşedinte american Bill Clinton a apreciat că dezvăluirile privind spionarea unor şefi de stat de către Agenţia americană pentru Securitatea Naţională (NSA) au afectat imaginea Americii pe plan internaţional şi au sporit necesitatea unor reforme.

Foştii preşedinţi ai Ucrainei consideră că actualul Guvern trebuie să demisioneze. Manifestanţii au încercat din nou să blocheze sediul Executivului. Avertismentul premierului

Foştii preşedinţi ai Ucrainei, Leonid Kravciuk, Leonid Kucima şi Viktor Iuşcenko, au discutat în cadrul unei întâlniri despre manifestaţiile de la Kiev, convenind asupra faptului că actualul Guvern ar trebui să-şi dea demisia, a anunţat marţi ziarul ucrainean Segodnya în pagina electronică.

NATO îl îndeamnă pe preşedintele afgan să semneze fără întârziere tratatul de securitate cu SUA

Miniştrii de Externe din statele membre ale NATO l-au îndemnat marţi pe preşedintele afgan Hamid Karzai să semneze "fără întârziere" tratatul de securitate dintre Kabul şi Washington, de care depinde viitoarea misiune a Alianţei Nord-Atlantice în Afganistan după 2014.