Catalina Apostoiu

Scurtarea săptămânii de lucru, experimentată în Noua Zeelandă. Unilever reduce programul la patru zile

Gigantul din sectorul bunurilor de larg consum Unilever a anunţat că va testa săptămâna de lucru de patru zile pentru toţi angajaţii săi din Noua Zeelandă, relatează Reuters.

Reuters: Economia zonei euro este probabil deja într-o nouă recesiune

A doua economie ca mărime din regiune este la rândul său sub presiune din cauza noilor restricţii, institutul de statistică al ţării, Insee, anunţând că a decis revizuirea în jos a estimărilor sale privind creşterea pe ultimul trimestru al acestui an, potrivit La Tribune. PIB-ul francez s-ar putea astfel contracta cu 4,5% după un scenariu […]

Spania riscă să pice în periculoasa capcană economică în care a căzut Italia, cu creştere modestă şi datorii ridicate

În anii de după criza financiară din 2008, Spania a încercat cu disperare să arate cât mai diferit de Italia, veriga slabă a economiei europene. Apoi, pandemia a lovit. Aceasta a aruncat Spania în cel mai profund declin din zona euro, făcându-i zdrenţe finanţele publice, scrie Bloomberg. Reacţia economică fragmentată a guvernului minoritar condus de […]

Politicieni europeni: A sosit vremea introducerii săptămânii de lucru de patru zile, pentru a ajuta economiile să-şi revină după pandemia de coronavirus

O săptămână de lucru de patru zile ar ajuta în lupta cu criza economică generată de pandemie, potrivit unei scrisori trimise lui Boris Johnson, cancelarului german Angela Merkel, premierului spaniol Pedro Sanchez şi altor lideri. Scrisoarea evidenţiază „oportunitatea“ regândirii modelelor de lucru, cât şi a reducerii consumului de energie, un avantaj în eforturile de combatere […]

Polonia dublează salariile personalului medical care luptă cu pandemia

Ministrul polonez al sănătăţii a decis ca salariile personalului medical care luptă cu pandemia să fie dublate, inclusiv cele ale paramedicilor şi diagnosticienilor din laboratoarele de spital, scrie Polskie Radio. Ministrul polonez al sănătăţii a decis ca salariile personalului medical care luptă cu pandemia să fie dublate, inclusiv cele ale paramedicilor şi diagnosticienilor din laboratoarele […]

Analiză: Recesiunea economiilor din Estul Europei ar putea fi mai blândă decât estimările

Declinul din acest an al economiilor din ECE ar putea să nu fie atât de sever pe cât se preconiza cu câteva luni în urmă datorită scăderilor mai restrânse din trimestrul doi şi revenirii peste aşteptări din trimestrul trei, arată Giacomo Barisone, director la Scope, în raportul Scope. Recesiunea din acest an ar putea fi […]

Pandemia COVID-19 îngreunează perspectivele legate de pensii pentru miliarde de oameni

O nouă analiză a sistemelor de pensii la nivel mondial arată că oamenii ar putea fi nevoiţi să muncească până la vârste mai înaintate sau să dispună de venituri mai mici către sfârşitul vieţii, notează Financial Times.

Efectele COVID-19: Va putea coronavirusul aduce înapoi fabricile de medicamente ale Europei?

Criza coronavirusului le-a arătat europenilor într-o manieră dramatică dezavantajele lanţurilor globale de aprovizionare pentru medicamente. Această dependenţă este relativ nouă, arată Andreas Meiser, managing director al companiei de consultanţă MundiCare, remarcând că Europa a început în mod serios să-şi externalizeze aprovizionarea cu medicamente în China şi India cu aproximativ 20 de ani în urmă. Această […]

Preţurile grâului cresc puternic din cauza vremii secetoase şi măsurilor de carantină

Preţurile grâului au atins cel mai ridicat nivel din ultimii peste cinci ani ca reacţie la deficitul de precipitaţii, la temerile privind insecuritatea alimentară generate de pandemie şi măsurile de carantină impuse la nivel mondial, notează The Wall Street Journal. Seceta şi căldura extremă din mari ţări producătoare ca Rusia şi SUA sunt factori principali […]

Liderii UE deblochează sancţiuni împotriva Belarus. Avertisment pentru Turcia dacă îşi va continua activităţile de explorare în Mediterană

Cea mai mare provocare în cadrul summitului extraordinar al UE a fost propria reglementare a blocului privind unanimitatea, care a îngreunat ajungerea la un consens cu privire la sancţiuni împotriva Belarusului şi Turciei în ultima lună. Sancţiunile împotriva regimului preşedintelui Belarusului Alexander Lukaşenko fuseseră blocate de Cipru, care voia ca blocul să ia măsuri în […]

Bulgaria la un pas de adoptarea euro. Data la care moneda ar putea fi introdusă

Bulgaria şi Croaţia ar putea adera la zona euro în ianuarie 2024, a anunţat în vară Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene responsabil de Afaceri economice. Bulgaria şi Croaţia s-au alăturat în iulie Mecanismului European al Ratelor de Schimb (ERM-2), sistemul care pregăteşte admiterea în zona euro, urmând să fie monitorizate cel puţin doi […]

Dieselgate: Volgswagen nu a oferit încă daune tuturor cumpărătorilor. Ce stratagemă folosesc nemţii

Şoferii care au cumpărat un autovehicul dotat cu un dispozitiv de manipulare a testelor de emisii  ar fi trebuit să primească de la Volkswagen daune dar acest lucru nu s-a întâmplat cu toţi. Volkswagen nu a oferit încă daune şoferilor care au cumpărat un autovehicul dotat cu un dispozitiv de manipulare a testelor de emisii. […]

Rusia devine grânarul lumii. Ţara a trecut în doar 20 de ani de la dependenţă de importuri de grâu la a reprezenta o cincime din vânzările mondiale

Rusia pare hotărâtă să-şi cimenteze statutul de forţă dominantă pe piaţa mondială a grâului, notează Bloomberg.

O treime dintre angajatorii din Marea Britanie intenţionează să opereze disponibilizări

O treime dintre angajatorii britanici intenţionează să opereze disponibilizări în acest trimestru, evidenţiind riscul în creştere ca o criză pe piaţa muncii să afecteze redresarea economică după pandemie în condiţiile retragerii susţinerii guvernamentale, scrie Bloomberg. Problema este deosebit de acută în cazul companiilor private, aproape 40% dintre acestea plănuind disponibilizări. Se pare că pandemia a […]

Datoriile americanilor scad pentru prima dată în şase ani

Americanii şi-au restrâns împrumuturile în trimestrul II al acestui an în condiţiile în care pandemia a îngheţat economia, datoria totală a gospodăriilor din SUA scăzând pentru prima dată în şase ani, scrie Bloomberg. Datoria totală s-a redus cu 0,2% la 14.270 mld. dolari, de la 14.300 mld. dolari în T1. Scăderea se datorează unei diminuări […]

China vrea să reducă salariile din cauza pandemiei. În cazul unor companii reducerile ar putea atinge în medie 30%

Autorităţile chineze îşi intensifică presiunile exercitate asupra celor mai mari grupuri financiare de stat ale ţării în sensul reducerii salariilor în contextul în care economia acesteia se confruntă cu cel mai lent avans din patru decenii, relatează Bloomberg. Planurile de limitate a plăţilor vizează inclusiv masivul fond suveran al Chinei, iar în cazul unor companii […]

Italia: salvarea economiei vine de la biciclete. Programul de relansare este însă pentru cei cu bani

Planul Italiei de redresare economică include un program prin care cei care cumpără mijloace mai verzi de transport, cum sunt bicicletele şi trotinetele electrice, primesc înapoi 60% din preţul acestora. Însă pentru a putea beneficia de acest program, trebuie să dispui de ceva bani, scrie Bloomberg. Asemeni multor programe pentru combaterea impactului Covid la nivel […]

O ţară câştigă bani cu programul de e-rezidenţă. Profitul este de 41 milioane de euro

Ministrul eston al comerţului extern Raul Siem a anunţat că auditul programului de e-rezidenţă realizat de Biroul Naţional de Audit (NAO) confirmă beneficiile acestuia, scrie Intellinews. La sfârşitul primilor cinci ani ai programului, veniturile acestuia au început să depăşească cheltuielile. Programul, care a continuat în pofida pandemiei, a adus statului eston câştiguri de 41 milioane […]

Ungaria, schemă de expansiune internaţională. Ce plan are guvernul Orban

Guvernul ungar a lansat o nouă schemă pentru a ajuta companiile exportatoare să-şi întărească prezenţa internaţională, scrie Hungary Today. Finanţarea este menită să ajute companiile care-şi extind businessul sau să le faciliteze producţia peste hotare. Ministrul ungar al afacerilor externe Peter Szijjarto a explicat că pandemia va transforma probabil radical pieţele internaţionale şi este vital […]

Australienii ar putea retrage 30 miliarde de dolari din pensii pentru a face faţă pandemiei

  Australienii vor retrage cu 56% mai mult din economiile pentru pensie decât estimase iniţial guvernul din cauza pandemiei, aceştia urmând să folosească banii pentru a-şi rambursa creditele ipotecare şi a dispune de cash, relevă o analiză recentă a trezoreriei ţării, scrie Reuters. Australienii vor retrage cu 56% mai mult din economiile pentru pensie decât […]

Probleme pentru Erdogan. Lira turcească se apropie de un minim record în raport cu euro

Lira turcească a scăzut către un minim record în raport cu euro, în condiţiile în care vechile temeri ale investitorilor cu privire la politica monetară din Turcia contrastează cu optimismul acestora legat de planurile UE de emitere de obligaţiuni comune pentru diminuarea impactului pandemiei, notează Financial Times. Lira turcească a scăzut către un minim record […]

SCANDAL. Volkswagen îl caută pe informatorul care a dezvăluit discuţii secrete

Aproape 50 de ore de conversaţii înregistrate în secret par să demonstreze că Volkswagen a avut un comportament îndoielnic din punct de vedere juridic într-o dispută cu un furnizor. Aproape 50 de ore de conversaţii înregistrate în secret par să demonstreze că Volkswagen a avut un comportament îndoielnic din punct de vedere juridic într-o dispută […]