Chiriac Aurelian Romeo

ANI: Iordănescu poate fi şi senator şi director al FRF

Agenţia Naţională de Integritate a răspuns solicitării MEDIAFAX, de a preciza dacă Anghel Iordănescu poate ocupa atât funcţia de senator al României cât şi pe cea de director al FRF, răspunsul ANI fiind unul pozitiv.

Mingea de baschet care a adus titlul la Cluj, furată pentru recompensă

Mingea de la meciul care a adus titlul de campioană pentru U Mobitelco BT Cluj a fost furată, americanul Tyler Morris, care a marcat coşul victoriei în ultima secundă, din propria jumătate de teren, fiind sunat de o persoană necunoscută, pentru a "cumpăra" balonul.

Amy Winehouse a ieşit de la dezintoxicare

Cântăreaţa britanică Amy Winehouse a ieşit din clinica de dezintoxicare din Londra în care se internase în urmă cu o săptămână şi îşi va continua tratamentul în sistem ambulatoriu, a anunţat joi agentul de presă al artistei.

Băncile de organe şi ţesuturi ar putea deveni funcţionale la sfârşitul anului

Cele patru bănci de organe şi ţesuturi care ar urma să se înfiinţeze la Bucureşti, Târgu Mureş, Timişoara şi Iaşi ar putea deveni funcţionale la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor, a afirmat marţi, într-o conferinţă de presă, consilierul Agenţiei Naţionale de Transplant Andrei Nica.

Lăcătuş a plecat în Spania după demisia de la Steaua

Antrenorul Marius Lăcătuş a plecat, marţi, în Spania pentru a fi alături de familia sa, după ce îşi dăduse demisia din funcţia de principal al Stelei cu o zi înainte.

Robert Kubica a fost mutat de la reanimare la ortopedie

Pilotul polonez de Formula 1 al echipei Lotus-Renault, Robert Kubica, victimă a unui accident grav în week-end, a fost scos de la reanimare în această dimineaţă, fiind transportat la secţia de ortopedie, informează cotidianul Gazzetta dello Sport.

Hizo: Nu se mai putea juca în mocirlă

Antrenorul formaţiei FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că decizia de a amâna etapa a XIX-a a Ligii I pentru primăvara anului viitor este una firească întrucât nu se putea juca fotbal în mocirlă.

Băsescu cere Parlamentului aprobarea urgentă a legilor salarizării, pensiilor, bugetului, OUG 50

Preşedintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputaţilor, prin care soliciată aprobarea de urgenţă a legilor privind salarizarea unitară, sistemul unitar de pensii, legea bugetului de stat şi a asigurărilor sociale de stat pentru 2011, precum şi a OUG 50.

Cumpărătorii Planorama cer sprijin autorităţilor pentru a se muta în locuinţele achitate de doi ani

Cumpărătorii din ansamblul Planorama, în insolvenţă, cer implicarea autorităţilor pentru a se putea muta în apartamentele pe care unii le-au achitat integral şi schimbarea administratorului judiciar, care susţine că mai este nevoie de doar 200.000 de euro ca primii locatari să se mute în complex.

Becali: Să vedem cum se înţeleg Mititelu şi Piţurcă, să nu-i trimită şi lui un sms cu „incompatibil”

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, că tehnicianul Victor Piţurcă ar trebui să fie atent să nu primească şi el un sms din partea finanţatorului grupării Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, cu textul "incompatibil cu echipa", ca şi predecesorul său, Aurel Ţicleanu.

Braşov: Zeci de persoane au rămas cu conturile bancare goale – VIDEO

Câteva zeci de persoane care aveau depozite la o bancă din Braşov au reclamat că le-au fost golite conturile, în care se aflau sume mari de bani, numai din verificarea a şase reclamaţii stabilindu-se că prejuduciul este de peste un milion de lei.

Helmuth Duckadam este noul preşedinte al FC Steaua – VIDEO

Fostul portar Helmuth Duckadam a fost prezentat oficial, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, în funcţia de preşedinte al clubului Steaua de finanţatorul Gigi Becali.

Sibiu: Bărbat la spital după ce a fost rănit de un urs

Un bărbat în vârstă de 63 de ani a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu după ce a fost atacat de un urs, fiind rănit la picior şi necesitând o intervenţie chirurgicală.

Adrien Brody, în rolul unui profesor suplinitor, într-o nouă dramă

Actorul Adrien Brody va juca în drama "Detachment", produsă de Paper Street, în care va interpreta rolul unui profesor suplinitor dintr-un liceu american, informează variety.com.

Timiş: Persoanele care au furat bani şi bijuterii de 200.000 de euro ar fi acţionat la pont

Persoanele care au furat bani şi bijuterii în valoare de 200.000 de euro dintr-o casă din localitatea Ghiroda, din apropiere de Timişoara, ar fi acţionat după un pont, întrucât au mers direct la bani, afirmă surse din rândul anchetatorilor.

Inflaţia anuală a urcat în iulie la 7,14%, după o creştere lunară a preţurilor de 2,58%

Preţurile de consum au înregistrat o creştere lunară de 2,58% în iulie, iar rata anuală a inflaţiei a urcat de la 4,38% în iunie la 7,14%, ca urmare a majorării TVA la 24%, cele mai semnificative scumpiri fiind înregistrate la ţigări, fructe şi legume şi transportul prin CFR, reiese din datele INS.

Autorităţile ruse afirmă că au redus la jumătate suprafaţa incendiilor

Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat miercuri că a redus la jumătate suprafaţa incendiilor de pădure care devastează Rusia de aproximativ două săptămâni.

Investiţiile străine directe au scăzut cu 29% în primele şase luni

Investiţiile directe ale nerezidenţilor au scăzut cu 29% în primul semestru, la 1,838 miliarde euro, ca urmare a reducerii de aproape trei ori a valorii creditelor intra-grup, la 430 milioane euro, iar participaţiile la capital, inclusiv profitul reinvestit, au urcat cu 2,1%, la 1,408 miliarde euro.

Deficitul de cont curent a urcat cu 50% în primele şase luni

Deficitul contului curent al balanţei de plăţi s-a plasat în primele şase luni la 3,647 miliarde euro, în urcare cu 50% faţă de perioada similară a anului trecut, evoluţia fiind determinată de balanţa transferurilor curente, care a consemnat un sold mai mic cu 49,9% faţă de ianuarie-iunie 2009.

Romania 1H Current Account Gap Widens 50% To EUR3.65B

Romania's current account deficit widened 50% to EUR3.65 billion in January to June, from a gap of EUR2.4 billion in the same period a year earlier, largely due to a decrease in the current transfers surplus, central bank data showed Wednesday.

VAT Increase Pushes Romania Inflation Up To 7.14% In July

Romanian consumer prices spiked by nearly two and a half percentage points to 2.58% in July from a month earlier, while the annual inflation accelerated to 7.14%, the country’s statistics institute INS said Wednesday.

Amnesty International: Talibanii ar trebui judecaţi pentru crime de război

Talibanii şi alţi insurgenţi care acţionează în Afganistan ar trebui, după anchetă, să fie aduşi în faţa justiţiei internaţionale pentru crime de război, a apreciat marţi organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International, cu sediul la Londra.

Accesul în zona VIP la concertul Haggard, permis doar celor îmbrăcaţi în costum medieval

Accesul în zona VIP la concertul Haggard care se va desfăşura sâmbătă, la Bistriţa, va fi permis doar persoanelor îmbrăcate în costum medieval, pe baza biletelor de acces general, dar strict pentru cei costumaţi.

Un fost administrator al NASA şi fiul său au supravieţuit accidentului de avion din Alaska

Directorul general al filialei nord-americane a grupului european EADS şi fost administrator al NASA, Sean O'Keefe, şi fiul său au supravieţuit unui accident de avion, în care, până în prezent, au murit cinci persoane, a anunţat marţi o sursă apropiată familiei.

Columbia şi Venezuela restabilesc relaţiile diplomatice, întrerupte luna trecută – VIDEO

Preşedinţii columbian, Juan Manuel Santos, şi venezuelean, Hugo Chavez, au hotărât să restabilească relaţiile diplomatice între ţările lor, întrerupte luna trecută, au anunţat aceştia într-o declaraţie comună, prezentată la Santa Marta, în Columbia.

Timişoara: Femeie jefuită de 200.000 de euro de doi bărbaţi care au intrat peste ea în casă

Doi bărbaţi au intrat în locuinţa unei femei din Timişoara, care era singură acasă, au ameninţat-o şi i-au furat banii şi bijuteriile, în valoare de aproximativ 200.000 de euro, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Marinela Apostolache.

Cel puţin 22 de morţi şi 27 de răniţi într-un accident de autocar în Peru

Cel puţin 22 de persoane au murit şi alte 27 au fost rănite, marţi dimineaţa, după ce un autocar a căzut într-o prăpastie în provincia La Libertad din nordul Peru, au anunţat autorităţile regionale.

Cutremur cu magnitudinea 6,0 în arhipelagul Vanuatu

Un cutremur cu magnitudinea 6,0 s-a produs miercuri în arhipelagul Vanuatu, în Pacificul de Sud, a anunţat institutul american de geofizică, USGS, la o zi de la un alt seism, cu magnitudinea de 7,6, care nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale.

Scandal cu săbii şi bâte între două familii din Mogoşoaia

Cinci persoane au fost rănite în urma unui scandal izbucnit, marţi noapte, între două familii rivale din localitatea ilfoveană Mogoşoaia, care s-au luat la bătaie cu săbii şi bâte, poliţiştii fiind nevoiţi să tragă focuri de armă în aer pentru a-i linişti pe scandalagii.

Fostul atlet american Antonio Pettigrew a fost găsit mort în maşina sa

Fostul atlet american Antonio Pettigrew, care a recunoscut că s-a dopat şi i s-au retras medaliile de aur la Jocurile Olimpice din 2000 cu ştafeta de 4x400 metri, a fost găsit mort în maşina sa, marţi, conform unui responsabil al Universităţii Carolina de Nord.

Ungaria îmbunătăţeşte prognoza privind evoluţia economică în acest an, de la -0,2% la 0,6%

Ungaria a îmbunătăţit, marţi, prognoza privind evoluţia economică pentru acest an, de la o contracţie de 0,2% la un avans de 0,6%, ca urmare a evoluţiei peste aşteptări a PIB în primul trimestru şi a îmbunătăţirii condiţiilor pe pieţele externe, transmite portfolio.hu.

Voronin s-a întâlnit cu şeful administraţiei de la Kremlin

Fostul preşedinte al Republicii Moldova Vladimir Voronin se află într-o vizită la Moscova, unde s-a întâlnit cu şeful administraţiei de la Kremlin, Serghei Narîşkin, informează serviciul de presă al preşedinţiei ruse, citat de Jurnal de Chişinău.

Sabri Sarîoglu este indisponibil pentru meciul amical cu România

Fundaşul echipei Galatasaray, Sabri Sarîoglu, este indisponibil pentru meciul amical pe care naţionala Turciei îl va disputa, miercuri, cu România, din cauza unei accidentări la piciorul drept, informează ajansspor.com.

Intervenţie a Poliţiei pe o stradă din Timişoara blocată din cauza unei nunţi

Două echipaje de Poliţie au intervenit, marţi, pe o stradă din Timişoara pentru a opri o nuntă la care participau peste o sută de persoane care blocau traficul.

Pulhac a fost prezentat oficial la Hercules Alicante

Fundaşul Cristian Pulhac, împrumutat de Dinamo grupării Hercules Alicante pentru un sezon, a fost prezentat oficial la clubul spaniol, marţi, ocazie cu care a declarat că această schimbare reprezintă un pas important în cariera sa, informează agenţia EFE.

Mai multe ţări europene recomandă evitarea călătoriilor în Rusia, din cauza incendiilor

Mai multe ţări europene le-au recomandat cetăţenilor să evite călătoriile care nu sunt absolut necesare în Rusia, în contextul caniculei şi incendiilor de pădure care afectează această ţară.

Iaşi: Bărbat în stare gravă după ce s-a aruncat de la etaj pentru a cincea oară în ultimele luni

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Iaşi, a ajuns în stare gravă la Spitalul de Urgenţe din municipiu, după ce s-a aruncat pe fereastră, pentru a cincea oară în ultimele luni, medicii spunând că are şanse reduse de supravieţuire.

Ilie Dumitrescu – o carieră agitată de antrenor, 12 echipe în 9 ani

Ilie Dumitrescu, pe care finanţatorul Gigi Becali l-a anunţat ca noul antrenor al Stelei, a avut până în prezent o carieră agitată de antrenor, "răbdarea" lui sau a patronului/preşedintelui făcându-l să "treacă" pe la 12 echipe în nouă ani.

Popularitatea lui Dmitri Medvedev şi Vladimir Putin este în scădere

Popularitatea preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, şi a premierului Vladimir Putin era în iulie la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, în contextul incendiilor de pădure care afectează Rusia.

Aproximativ 65.000 de candidaţi la bacalaureatul care începe în 23 august

Aproximativ 65.000 de candidaţi ar putea participa la a doua sesiune a examenului de bacalaureat, care începe în 23 august, în primele două zile fiind organizate probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi în limba maternă.