Clava Ungureanu

Rusia îşi va echipa lansatoarele mobile de rachete balistice cu un sistem de camuflare

Lansatoarele mobile de rachete balistice ale Rusiei vor fi prevăzute cu un nou sistem de camuflare, cu ajutorul căruia vor fi mai greu de depistat, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Vadim Koval.

Circa 120 de manifestanţi ai opoziţiei, arestaţi la Moscova

Poliţia rusă a arestat joi circa 120 de persoane din rândul opoziţiei, care au încercat să manifesteze în centrul Moscovei în vederea susţinerii dreptului la reuniune, potrivit agenţiei Interfax.

Bulgarii au interzis fumatul în spaţii publice. Care sunt temerile ţării vecine

Legea care interzice fumatul în spaţiile publice a intrat în vigoare vineri, la miezul nopţii, în Bulgaria, generând temeri că aceasta ar putea afecta turismul. În urma unor dezbateri aprinse, Parlamentul de la Sofia a adoptat în aprilie în primă lectură o lege care interzice fumatul în spaţiile publice închise.

Actor de filme pentru adulţi, suspect în cazul tranşării unui bărbat la Montreal – VIDEO

Un actor de filme pentru adulţi este suspectat că şi-a ucis o cunoştinţă după care a postat înregistrarea tranşării acestuia pe Internet, iar părţi din trupul său au fost expediate prin poştă la mai multe adrese din Ottawa, potrivit autorităţilor canadiene.

Regiunea italiană Emilia-Romagna, afectată în continuare de cutremure

Alte 37 de replici s-au înregistrat, în noaptea de miercuri spre joi, în regiunea Emilia-Romagna, afectată în ultimele zece zile de cutremure violente care au provocat deja moartea a 23 de persoane, perpetuând angoasa celor 14.000 de sinistraţi.

Condoleezza Rice îl susţine pe Mitt Romney în campania electorală

Fostul secretar de Stat american din timpul mandatului lui George W. Bush, Condoleezza Rice, îşi va exprima public sprijinul pentru Mitt Romney, care şi-a asigurat învestitura Partidului Republican pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, a anunţat echipa de campanie a acestuia.

SUA ar putea introduce limita pentru băuturile dulci. Câte sucuri vor putea americanii să bea

Autorităţile oraşului New York intenţionează să interzică vânzarea în cantităţi mari a băuturilor răcoritoare cu conţinut mare de zahăr la restaurante, cinematografe şi tonete, în cadrul unui proiect ambiţios de combatere a obezităţii.

Gafă majoră a echipei de campanie a lui Mitt Romney. Cum a fost scris „America” în sloganul pentru o aplicaţie de mobil

Echipa de campanie a lui Mitt Romney, care va fi cel mai probabil candidatul republicanilor la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, a creat o aplicaţie pentru telefoane mobile dar a scris greşit tocmai numele Americii.

AFP: Mitt Romney va avea de înfruntat scepticismul americanilor privind religia sa mormonă

Mitt Romney, candidatul republican care se va confrunta cu Barack Obama la prezidenţialele din SUA, va avea de înfruntat mai întâi scepticismul unora dintre americani cu privire la apartenenţa sa la Biserica Mormonă.

Iulia Timoşenko figurează ca martor într-un proces de crimă

Iulia Timoşenko, care execută o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, figurează ca martor într-o anchetă privind moartea unui deputat în 1996, a anunţat miercuri procurorul general.

Francois Hollande sfidează normele de securitate în numele „normalităţii”

Noul preşedinte al Franţei, Francois Hollande, încalcă normele privind securitarea din dorinţa de-şi respecta promisiunile din campania electorală de a fi un "preşedinte normal".

Rusia califică drept prematură orice acţiune nouă a ONU împotriva Siriei

Rusia apreciază drept "prematură" orice acţiune nouă a ONU împotriva Siriei în urma masacrului de la Hula, a declarat miercuri adjunctul ministrului rus de Externe, Ghenadi Gatilov, citat de agenţia Interfax.

Columbienii se pregătesc de erupţia vulcanului Nevado del Ruiz. Ce au distribuit autorităţile

Mii de măşti au fost distribuite populaţiei din apropierea vulcanului Nevado del Ruiz, în regiunea de centru-vest a Columbiei, care şi-a reluat activitatea de marţi dimineaţa, potrivit serviciului de securitate civilă.