Departament Economic

INS: Construcţiile de locuinţe au crescut cu 25,5% în primul trimestru

În primul trimestru au fost date în folosinţă 11590 locuinţe, în creştere cu 2358 locuinţe faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Romaero Băneasa cere acordul acţionarilor pentru un plan de restructurare şi disponibilizări

Producătorul de componente pentru avioane Romaero Băneasa (RORX) a convocat acţionarii pe 7 iulie pentru a aproba planul de restructurare, redresare şi reorganizare a companiei pe 12 luni începând cu 2016.

Sondaj, înainte de referendumul din Marea Britanie: Tot mai mulţi cetăţeni vor să iasă din UE

Cu numai câteva zile înainte de referendumul care părea să decurgă în favoarea lui Cameron, un sondaj YouGov plasează tabăra pro-ieşirii din UE în frunte, scrie Bloomberg.

Director Wetterbest: Românii sunt consumatori de produse puţin verificate şi controlate

Pregătirea profesională a celor implicaţi în etapele de producţie nu mai este la acelaşi nivel ca altădată, a declarat Dragoş Irimescu, acţionar majoritar şi director general al producătorului de acoperişuri din ţiglă metalică al grupului Wetterbest.

Preţul recrutării unui IT-st: Echivalentul a 1,8 salarii brute ale candidatului plasat. Comisionul este mic în comparaţie cu practicile din Vest

Specialiştii în recrutare cer pentru găsirea unui specialist sau manager în sectorul IT un tarif echivalent cu 1,8 salarii brute ale candidatului plasat, iar acest preţ este scăzut în comparaţie cu practicile din Vest, unde recrutarea poate costa până la 3 salarii brute lunare ale candidaţilor.

CEO Dumagas: Sunt antreprenori care vor să-şi cumpere două-trei camioane şi să plece cu ele în Europa

Piaţa de transporturi şi logistică a fost caracterizată optimist anul trecut, jucătorii fiind interesaţi de investiţii şi achiziţii, a declarat Mircea Vlah, CEO al companiei de transport şi logistică Dumagas.

Studiu: Un sfert dintre români consumă alcool într-o zi obişnuită

Unu din patru români consumă o băutură alcoolică într-o zi obişnuită, potrivit unui studiu GfK care analizează ocaziile de consum pentru băuturi.

Banca Angliei va emite o nouă bancnotă, cu imaginea lui Churchill. Iată cum va arăta

Banca Angliei vrea să emită noua bancnotă de 5 lire, care va avea imaginea lui Winston Churchill, chiar la Blenheim Palace, locul de naştere al lui acestuia, scrie Bloomberg.

Uber a primit o investiţie de 3,5 mld. dolari de la Arabia Saudită

Uber a primit o investiţie de 3,5 miliarde dolari, cea mai mare de până acum, de la Fondul de Investiţii Publice din Arabia Saudită, scrie Bloomberg.

CC propune eliminarea din listele de compensare a medicamentelor aflate în cantităţi insuficiente

Medicamentele generice, deşi cu cel puţin 35% mai ieftine decât variantele lor inovative, nu reuşesc să acapareze o cotă de piaţă semnificativă, chiar şi după mai mulţi ani de la intrarea pe piaţă, este una dintre concluziile studiului derulat de Consiliul Concurenţei pe piaţa farmaceutică.

Grupul japonez Nidec a finalizat preluarea ANA IMEP, care devine Nidec Motor Corporation Romania

ANA IMEP Piteşti, fabrica de motoare deţinută anterior de familia Copos, a finalizat procesul de vânzare către grupul japonez Nidec, producătorul urmând să îşi schimbe numele în Nidec Motor Corporation Romania.

Investitorii pe valută caută soluţii să se protejeze în urma referendumului pentru Brexit

Una dintre cele mai mari dileme ale managerilor de valute este cum să se protejeze împotriva scăderilor dacă Marea Britanie iese din UE fără să piardă bani în cazul în care votează să rămână în spaţiul comunitar, scrie Bloomberg.

Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Legea Insolvenţei

Excepţia de neconstituţionalitate a vizat termenul în care poate fi formulată contestaţia la raportul lunar întocmit de administratorul judiciar

CNADNR, CFR şi Metrorex pot depune de luni cereri pentru fonduri europene în valoare de 5,8 mld euro

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) lansează luni apelurile de finanţare pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii rutiere, feroviare şi de metrou, cu un buget total de 5,8 miliarde euro din alocarea totală aferentă Programului Operaţional Infrastructură Mare.

Ministerul Finanţelor vrea să lanseze titluri de stat pentru populaţie cu valoarea de 100 de lei

Ministerul Finanţelor intenţionează să lanseze titluri de stat pentru populaţie cu valoarea de 100 de lei, valoarea totală a întregii emisiuni fiind de 100 milioane lei.

Peste 65% dintre britanici cred că Regatul Unit va rămâne în UE

Lira sterlină a crescut pentru a treia zi consecutiv, apropiindu-se de maximul ultimelor trei săptămâni în raport cu dolarul, după ce un sondaj arată că aproape 65% dintre britanici cred că Regatul Unit va rămâne în Uniunea Europeană după referendumul din 23 iunie, scrie Bloomberg.

Cel mai mare festival de Internet ICEEfest, în pregătire la Bucureşti. 7 motive ca să mergi acolo

Cel mai mare festival de Internet ICEEfest care se va desfăşura pe 9-10 Iunie la Bucureşti va reuni peste 100 de speakeri, de la cele mai mari companii şi produse din lumea Internetului: Google, Facebook, Waze, Instagram, LinkedIn, Yahoo, Tumblr, TripAdvisor, Shazam, CNN, BBC, etc.

Brexitul ar putea prelungi cu încă doi ani măsurile de austeritate din Marea Britanie

Părăsirea Uniunii Europene ar putea obliga Marea Britanie să se împrumute zeci de miliarde de lire, crescând astfel datoria publică a ţării şi forţând ministrul de finanţe să extindă măsurile de austeritate în deceniul următor.

Brexitul pare din ce în ce mai improbabil pentru investitori

Încrederea în creştere că Regatul Unit va evita un Brexit, precum şi incertitudinea economică ce ar urma după, înseamnă că investitorii acceptă prime mai mici pentru obligaţiunile denominate în liră sterlină în loc de euro.

Monteagro Invest: „Anul acesta, cei care au pus grâu nu vor câştiga foarte mulţi bani“

Potrivit Monteagro Invest, companie controlată de investitori spanioli, în prezent există un exces de apă în sol, care inundă o parte din terenurile agricole, deci productivitatea la culturile mari, în special grâu şi orz, nu va fi atât de mare pe cât se preconizează în piaţă.

Fondul Proprietatea a achiziţionat acţiuni proprii de aproape 4 milioane de lei

Fondul Proprietatea (FP) a achiziţionat, în perioada 16-20 mai, aproximativ 5,4 milioane de acţiuni proprii pentru 3,9 mil. lei, potrivit informaţiilor publicate pe bursă.

Georgescu-CFO Network: Se discută de un an despre darea în plată, dar la primul client s-a blocat. Dacă s-ar fi întâmplat în mediul privat să lansezi un produs şi să nu meargă din prima zi, probabil s-ar fi lăsat cu demisii

Discuţiile despre legea dării în plată durează de un an de zile şi am primit asigurări că totul este clar, totuşi primul client care a vrut să utilizeze legea s-a blocat şi acest lucru este o notă proastă pentru iniţiatori şi cei implicaţi, a spus Radu Georgescu, managing partner la CFO Network.

Grecia votează duminică un nou val de măsuri de austeritate

Grecia se pregăteşte pentru un nou val de măsuri de ausferitate, în condiţiile în care creditorii internaţionali si FMI-ul nu se pot hotărî asupra nivelului de relaxare a datoriei, scrie Bloomberg.

Preţul pe litrul de benzină, mai ieftin cu 10% decât în primele luni din 2015

Preţul mediu pe litrul de benzină a fost în primele trei luni ale anului cu 10% mai mic decât în perioada similară a anului trecut, în timp ce litrul de motorină a fost cu aproape 17% mai ieftin.

Cei mai mulţi antreprenori sunt foşti muncitori. Anual, doar 3,5% din afacerile noi sunt înfiinţate de foşti manageri

Aproximativ două treimi (62%) dintre afacerile nou-înfiinţate dintr-un an sunt create de către foşti muncitori calificaţi şi necalificaţi, o treime (34,5%) sunt pornite de ingineri şi doar 3,5% aparţin foştilor manageri, potrivit datelor furnizate de Institutului Naţional de Statistică.

Peste 20.000 de turişti români îşi vor face vacanţa în Malta

Peste 20.000 de turişti români vor ajunge în Malta în vacanţă, în acest an, după ce 16.000 de români au vizitat această destinaţie anul trecut, potrivit datelor agenţiei Malta Travel.

Mega Image deschide cinci magazine noi

Mega Image a deschis patru magazine noi, dintre care trei în Bucureşti şi unul în Bragadiru, a cincea unitate urmând să fie inaugurată pe 20 mai, tot în Capitală.

Loteria bonurilor fiscale aferentă lunii aprilie va avea loc în 22 mai

Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise între 1 şi 30 aprilie 2016 este programată duminică, 22 mai, iar fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, a anunţat joi Ministerul Finanţelor.

Daniel Zamfir acuză Guvernul de ipocrizie şi cere scutirea de impozite a celor care dau în plată

Iniţiatorul legii dării în plată, Daniel Zamfir, cere Guvernului să-i scutească de impozitul de 2% pe cei care dau în plată casa la bancă, susţinând că răspunsul oferit de Guvern privind impozitarea pe baza faptului că orice tranzacţie imobiliară se impozitează, este greşit interpretat.

Sondaj: 55% dintre britanici vor să rămână în UE

Cel mai recent sondaj din Marea Britanie arată că tabăra care doreşte rămânerea Regatului Unit în Uniunea Europeană are cel mai mare avans din ultimele trei luni, cu o lună înainte de referendum, anunţă Bloomberg.

Contribuabilii mai au timp până pe 25 mai să depună Declaraţia 200

Termenul limită pentru depunerea Declaraţiei 200 privind veniturile realizate în 2015 este 25 mai, ANAF reamintind contribuabililor că formularul poate fi completat şi online.

Veniturile din servicii ale Vodafone România au crescut cu 5,6%, în anul fiscal 2015-2016

Vodafone România a înregistrat în anul fiscal 2015-2016 venituri din servicii de 688,4 milioane de euro, în creştere cu 5,6% faţă de anul precedent, în termeni organici, numărul total de clienţi ai operatorului de telefonie ajungâng la 9,12 milioane la finele lunii martie, a anunţat marţi compania.

ANAF reverifică listele privind datoriile persoanelor fizice în funcţie de solicitări

ANAF va reverifica listele privind datoriile persoanelor fizice publicate pe 16 mai în funcţie de solicitări sau alte informaţii, au declarat marţi surse oficiale pentru MEDIAFAX, în contextul în care mai multe persoane publice au contestat prezenţa lor pe liste, precum şi nivelul datoriilor.

Un ceas de pe vremea lui Napoleon s-a vândut cu 3 milioane dolari

Un ceas de buzunar Breguet, deţinut de un general care l-a ajutat pe Napoleon să ajungă la putere, a fost vândut cu peste 3 milioane de dolari într-o licitaţie de obiecte preţioase care a strâns 19 mil. dolari, scrie Bloomberg.

FMI face presiuni ca Grecia să nu plătească dobândă la credite, până în 2040

FMI face presiuni asupra zonei euro pentru a permite Greciei să nu mai plătească dobândă la ratele de rambursare a bailout-ului până în 2040, scrie Wall Street Journal.

ANAF a publicat lista persoanelor fizice datornice. Politicieni şi oameni de afaceri, primii în top

ANAF a publicat, luni, lista cu 187.230 contribuabili persoane fizice, care au restanţe fiscale mai mari de 1.500 lei la 31 martie 2016, primii zece datornici la stat persoane fizice având fiecare obligaţii fiscale restante între 12 milioane lei şi 232 de milioane de lei.

Banca Comercială Carpatica majorează avansul la credite imobiliare, la 28%

Banca Comercială Carpatica a majorat avansul la creditele imobiliare în lei de la 15% la 28%, ca efect al impactului pe care legea dării în plată ar putea să-l aibă asupra portofoliului de clienţi, devenind astfel a 13-a bancă care ia această decizie.

Datoria externă totală a României, 89 miliarde euro la finalul lunii martie, în scădere cu un miliard euro

Datoria externă a României (stat + privat) s-a situat la finalul lunii martie 2016 la 89,011 miliarde euro, în scădere faţă de finalul anului 2015 cu 1,023 miliarde euro, conform datelor BNR.

Balanţa de plăţi a României, de la excedent la un deficit de 1,4 miliarde euro la finalul lunii martie

Banca Naţională a României a dat publicităţii vineri situaţia balanţei de plăţi a României, care arată un deficit al contului curent pentru perioada ianuarie – martie 2016 de 1,472 mld. euro, faţă de un excedent de 524 milioane euro în perioada similiară a anului trecut.

Nouă din cele mai mari zece bănci au decis să majoreze avansul la creditele pentru locuinţe

ING, sucursala grupului olandez cu acelaşi nume, a majorat miercuri avansul solicitat la creditele pentru locuinţe de la 15% la 25%, la doar două zile înainte de intrarea în vigoare a legii dării în plată.