Gabriel Burete

Unul dintre cele mai înfricoşătoare peisaje din lume: Trolltunga, fotografii pe marginea prăpastiei – GALERIE FOTO

Amatorii de senzaţii tari urcă peste patru ore pentru o fotografie cu unul dintre cele mai înfricoşătoare peisaje din lume, care se găseşte în Norvegia.

Parcurile inteligente. Cum se vor schimba spaţiile verzi în viitor – FOTO

De la combaterea poluării la protecţie împotriva inundaţiilor şi ferme urbane, în viitor parcurile vor îndeplini mult mai multe funcţii decât cea estetică.

Turism şi opere de artă la indigo: Putem reface originalul de aşa natură, încât nu se poate observa nicio diferenţă – FOTO

Reconstrucţia atracţiilor turistice a început să fie practicată pe scară largă. De la tablouri celebre, la piramidele egiptene până la oraşe întregi mutate pe alt continent, tot ce vinde se copiază.

Imagini emoţionante: Cum reacţionează doi gemeni nou născuţi la prima baie – VIDEO

Un videoclip de aproape trei minute, în care apar doi nou-născuţi cărora li se face prima baie, a fost urmărit de aproape şase milioane de ori pe Internet în câteva zile de la postarea sa.

Avertizarea Guvernelor: 16 oraşe din Statele Unite pe care trebuie să le eviţi

Guvernele străine îşi avertizează cetăţenii să evite anumite oraşe din Statele Unite ale Americii, din cauza pericolelor existente.

Cum arată linia verde de tramvai din Bucureşti – FOTO

După ani de lucrări, reabilitarea bulevardului Liviu Rebreanu din Capitală se apropie de final, linia de tramvai care circulă pe această arteră devenind una "verde". Şinele vor fi transformate în spaţiu verde, în afara zonelor din dreptul staţiilor şi de intersecţii, unde vor rămâne înglobate în asfalt.

Recomandări pentru weekend-ul 15 – 17 noiembrie: Filme, teatru şi concerte în Bucureşti

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva dintre evenimentele care au loc în Bucureşti la acest sfârşit de săptămână.

Cum arăta planeta Marte acum 4 miliarde de ani – FOTO, VIDEO

Oamenii de ştiinţă au realizat o reconstituire a evoluţiei planetei Marte de-a lungul anilor, de la un climat cald şi umed, asemănător Pământului, la lumea părăsită, rece, şi aridă din prezent.

Fata fără identitate. Drama prin care trec familiile care au mai mult de un copil în China – VIDEO

Politica "un cuplu, un copil", impusă de autorităţile chineze, o obligă pe Xue, sora mai mică din familia Li, să trăiască fără acces la o educaţie de stat sau la sistemul de sănătate.

Angelina Jolie, în rolul vrăjitoarei din „Frumoasa din pădurea adormită”- FOTO, VIDEO

Angelina Jolie va juca rolul lui Maleficent, vrăjitoarea cea rea din "Frumoasa din pădurea adormită", în ecranizarea desenului animat produs de Disney.

Metodă inedită de plată la metroul din Moscova: genuflexiunile – VIDEO

O campanie pentru sănătate care se desfăşoară în capitala Rusiei, le permite călătorilor să îşi plătească biletul de metrou cu genuflexiuni.

Un nou aeroport în Marea Britanie, pe o insulă artificială. Cum ar putea arăta construcţia de 47 de miliarde de lire – FOTO

Primarul Londrei, Boris Johnson, se opune modernizării aeroportului Heathrow şi propune construirea unuia nou, pe o insulă artificială, în estuarul râului Tamisa.

Prima armă imprimată 3D a fost testată. Cum arată şi cum funcţionează – VIDEO

O companie americană a realizat prima armă de foc tipărită 3D, un pistol bazat pe modelul 1911, folosind 30 de componente metalice, sinterizate laser.

Taifunul Haiyan s-a văzut şi din spaţiu. Imaginile celui mai violent ciclon al anului – FOTO

Una dintre cele mai violente furtuni care a lovit uscatul a putut fi observată şi din spaţiu. Sateliţii meteorologici EUMETSAT, Suomi NPP şi MTSAT şi Staţia Spaţială Internaţională au surprins imagini ale taifunului Haiyan.

Cum a trăit un bărbat cu 1.500 de opere de artă în casă. Povestea omului care nu există si a tablourilor confiscate de nazişti – FOTO, VIDEO

Cornelius Gurlitt, bărbatul în vârstă de 80 de ani care a păstrat în locuinţa sa din Munchen peste 1.500 de opere de artă confiscate de nazişti între anii '30 şi '40, a reuşit să trăiască zeci de ani fără să aibă un cont bancar, pensie, fără să lucreze, să apară în evidenţa autorităţilor fiscale sau a serviciilor sociale.

Recomandări pentru weekend-ul 8 – 10 noiembrie: Filme, teatru şi concerte în Bucureşti

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva dintre evenimentele care au loc în Bucureşti la acest sfârşit de săptămână.