Gaidau Ion

Marine Le Pen va depune plângere împotriva Femen

Preşedinta Frontului Naţional francez, Marine Le Pen, a anunţat, într-un comunicat, că i-a cerut avocatului său să depună plângere împotriva Femen, după ce activiste ale acestei mişcări au perturbat vineri defilarea partidului său de extrema dreaptă, relatează Le Figaro în pagina electronică.

Şase poliţişti din Baltimore, inculpaţi pentru crimă în cazul decesului lui Freddie Gray

Şase poliţişti din Baltimore vor urma să răspundă la mai multe capete de acuzare, între care pentru ucidere şi violenţe voluntare, în cazul decesului lui Freddie Gray, un afroamerican care a murit în arest la vârsta de 25 de ani din cauza unor răni suferite în cursul reţinerii.

Aproape 140.000 de persoane au participat la un marş tradiţional de 1 mai, la Moscova

Aproape 140.000 de persoane au participat vineri, la Moscova, la marşul tradiţional al sindicatelor cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii, au anunţat organizatorii evenimentului, relatează Sputnik în pagina electronică.

Ciocniri violente între manifestanţi şi poliţie, la Milano

Ciocniri între manifestanţi şi poliţie au avut loc vineri, la Milano, la câteva ore de la deschiderea oficială a Expoziţiei Universale 2015, care a generat scandaluri legate de costul său imens, relatează agenţia DPA în pagina electronică.

Austria refuză extrădarea în Statele Unite a oligarhului ucrainean Dmitro Firtaş

Autorităţile austriece au refuzat joi să dea curs cererii americane de extrădare a oligarhului ucrainean Dmitro Firtaş, reţinut în martie 2014 în Austria şi acuzat de dare de mită în Statele Unite, relatează Tass în pagina electronică.

Kremlinul nu ia în calcul posibilitatea amnistierii pilotului militar ucrainean Nadia Savcenko

Moscova nu ia în calcul posibilitatea amnistierii pilotului militar ucrainean Nadia Savcenko, ea urmând să fie judecată, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia rusă Tass în pagina electronică.

Ministrul rus al Apărării a cerut reluarea fabricării bombardierului strategic de tip Tu-160

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a cerut, joi, reluarea producţiei de bombardiere strategice supersonice de tip Tu-160, relatează agenţia rusă Sputnik în pagina electronică.

Putin face dezvăluiri despre viaţa părinţilor săi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Preşedintele rus Vladimir Putin dezvăluie, într-un articol publicat joi de revista "Russki Pioner", amănunte din viaţa părinţilor săi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, evocând atât rana tatălui său, cât şi moartea fratelui mai mare, relatează agenţia Sputnik în pagina electronică.

Poliţia din Baltimore a transmis Parchetului din Maryland raportul asupra decesului lui Freddie Gray

Poliţia din Baltimore a transmis Parchetului statului Maryland concluziile unei anchete interne asupra morţii lui Freddie Gray, un afroamerican decedat în detenţie la vârsta 25 de ani în urma unor răni suferite la coloana vertebrală în cursul reţinerii sale.

Autoritatea aeronautică americană a cerut acum şase ani informaţii despre starea de sănătate a lui Andreas Lubitz

Autorităţile americane au solicitat acum şase ani informaţii despre starea de sănătate a lui Andreas Lubitz, copilotul avionului Airbus A320 al companiei Germanwings prăbuşit în Alpii francezi la 24 martie, un accident soldat cu moartea a 150 de persoane, relatează site-ul 20minutes.fr.

Opt persoane inculpate în Franţa într-o anchetă legată de trafic cu carne de cal

Opt persoane de naţionalităţi diferite au fost inculpate la Marsilia, în sud-estul Franţei, în cadrul unei anchetei privind o amplă reţea de trafic cu carne de cal în Europa, a anunţat joi o sursă judiciară citată de Reuters.

Vulcanul Calbuco a erupt pentru a treia oară

Vulcanul Calbuco, în sudul Chile, a erupt pentru a treia oară, joi, după ce s-a trezit la viaţă acum o săptămână cu explozii şi coloane de cenuşă care au determinat anularea a numeroase curse aeriene către şi dinspre Statele Unite şi Europa, relatează Le Monde în pagina electronică.

Comitetul pentru Servicii Armate din Senatul american a dat undă verde furnizării de arme Ucrainei

Comitetul pentru Servicii Armate din Senatul american a aprobat joi acordarea a 200 de milioane de dolari pentru înarmarea Ucrainei şi instruirea armatei acestei ţări afectate de peste un an de un conflict separatist în regiunile Doneţk şi Lugansk (est).

Liderii din formatul Normandia au remarcat progrese în implementarea armistiţiului din Donbas

Liderii Rusiei, Ucrainei, Germaniei şi Franţei au discutat, joi, la telefon, pe tema situaţiei din estul Ucrainei, remarcând progrese în implementarea armistiţiului aflat în vigoare din 15 februarie între insurgenţii proruşi şi trupele ucrainene, relatează agenţia rusă Sputnik în pagina electronică.

Philip Breedlove avertizează asupra unei posibile ofensive ruseşti în Ucraina

Comandantul forţelor NATO din Europa, Philip Breedlove, a avertizat, joi, că Rusia a folosit perioada de acalmie din Ucraina pentru a se repoziţiona în vederea unui posibil atac, relatează postul Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL) în pagina electronică.

RAPORT: Consiliul Europei constată o eroziune a democraţiei

Secretarul general al Consiliului Europei este îngrijorat de slăbirea unor piloni ai statului de drept în unele ţări europene, se arată într-un raport anual privind starea democraţiei citat de Reuters în pagina electronică.

Oficial german: Noul sarcofag de la Cernobîl va fi construit până la sfârşitul lui 2017

Ţările din cadrul G7 au anunţat miercuri, la Londra, că noul sarcofag care va acoperi reactorul avariat al centralei nucleare de la Cernobîl va fi construit până la sfârşitul lui 2017 în pofida unor dificultăţi de finanţare a lucrărilor, relatează Reuters.

CUTREMURUL DIN NEPAL: Autorităţile nepaleze au recunoscut comiterea unor erori în gestionarea situaţiei după seism

Autorităţile nepaleze au recunoscut că au comis erori în răspunsul lor iniţial la cutremurul de magnitudinea 7,9 produs sâmbătă şi soldat, potrivit ultimului bilanţ, cu peste 6.000 de morţi, relatează Reuters.

Terorişti din reţeaua Stat Islamic au executat doi jurnalişti tunisieni

Doi jurnalişti tunisieni răpiţi anul trecut în Libia au fost ucişi de răpitorii lor islamişti, au anunţat miercuri oficiali libieni citaţi de Reuters.

Kremlinul a confirmat o întâlnire a lui Putin cu Merkel pe 10 mai, la Moscova

Preşedintele rus Vladimir Putin se va întâlni pe 10 mai, la Moscova, cu cancelarul german Angela Merkel, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia Sputnik în pagina electronică.

Serghei Lavrov şi John Kerry au discutat le telefon pe tema situaţiei din Ucraina

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov şi secretarul de Stat american John Kerry au avut miercuri o discuţie telefonică în cadrul căreia au discutat pe tema conflictului din Ucraina, a anunţat diplomaţia rusă, relatează agenţia Tass în pagina electronică.

Benjamin Netanyahu a găsit primii doi parteneri de guvernare

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, care are termen până la 7 mai pentru a forma o coaliţie, a găsit primii doi parteneri de guvernare, şi anume partidul ultraortodox Yahadut Hatorah şi formaţiunea de centru Kulanu, au anunţat miercuri surse parlamentare.

Douăzeci şi şase de membri ai mişcării Solidaritate Taksim, achitaţi de o instanţă din Istanbul

Un tribunal din Istanbul a achitat, miercuri, 26 de membri ai mişcării Solidaritate Taksim, aflate la originea manifestaţiilor care au avut loc în iunie 2013 la Istanbul şi în alte oraşe din Turcia, relatează BBC News Online.

Un avion la bordul căruia se afla Bill Clinton a efectuat o aterizare de urgenţă în Tanzania

Un avion la bordul căruia se afla fostul preşedinte american Bill Clinton a efectuat, miercuri, o aterizare de urgenţă la Dodoma, în Tanzania, a anunţat postul de televiziune CBS.

John McCain: UE caută cu disperare modalităţi de relaxare a sancţiunilor impuse Rusiei

Ţările europene caută "cu disperare" mijloace de relaxare a sancţiunilor occidentale impuse Rusiei, a declarat marţi pentru agenţia rusă Sputnik senatorul american John McCain.

François Hollande va efectua o vizită la Riyadh pe 4 şi 5 mai

Preşedintele francez François Hollande va efectua, pe 4 şi 5 mai, o vizită la Riyadh, capitala Arabiei Saudite, unde va asista, în calitate de invitat de onoare, la un summit al Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), a anunţat marţi Palatul Elysée, relatează Le Figaro în pagina electronică.

ONU oferă un ajutor de 15 milioane de dolari Nepalului

ONU va acorda un ajutor în valoare de 15 milioane de dolari Nepalului, afectat, sâmbătă, de un cutremur puternic care a provocat, potrivit ultimului bilanţ, moartea a peste 5.000 de persoane, a anunţat organizaţia pe site-ul său, relatează BBC News Online.

Jean-Marie Le Pen refuză să ofere explicaţii privind un eventual cont bancar secret în Elveţia

Fondatorul partidului francez Frontul Naţional, Jean-Marie Le Pen, a refuzat marţi să ofere explicaţii în legătură cu un eventual cont bancar secret în Elveţia, denunţând o ofensivă generală "condusă de parapoliţişti", relatează Reuters în pagina electronică.

Barack Obama a condamnat violenţele de la Baltimore: „Violenţă fără sens. Cei care au generat-o trebuie trataţi ca infractori”

Preşedintele american Barack Obama a condamnat marţi violenţele de la Baltimore, evocând "o criză latentă" în Statele Unite între poliţie şi populaţia de culoare, relatează BBC News Online.

Siria acuză Turcia de „agresiune directă”

Regimul de la Damasc a acuzat marţi Turcia că oferă sprijin militar şi ajutor logistic rebelilor sirieni, care au cucerit recent oraşele Idleb şi Jisr al-Shughour, în nord-vestul Siriei, relatează Reuters în pagina electronică.

Căpitanul feribotului Sewol, condamnat la închisoare pe viaţă în apel

Căpitanul feribotului sud-coreean Sewol care a naufragiat în aprilie 2014, acuzat că a abandonat peste 300 de pasageri care au murit, a fost condamnat marţi la închisoare pe viaţă în apel, relatează Euronews.

Armata nigeriană a anunţat că a salvat 200 de fete şi 93 de femei dintr-un fief al ISWAP

Armata nigeriană a anunţat marţi pe Twitter că a salvat 200 de fete şi 93 de femei dintr-un fief al grupării teroriste Provincia Africa de Vest a Statului Islamic (ISWAP) din pădurea Sambisa, în nord-estul Nigeriei, relatează CNN.

Aproape 200 de arestări în cursul ciocnirilor de la Baltimore

Aproape 200 de persoane au fost arestate în cursul ciocnirilor care au avut loc între manifestanţi şi poliţie, luni, la Baltimore, după funeraliile unui tânăr afroamerican care a murit pe 19 aprilie, la o săptămână după ce a fost reţinut de poliţişti, relatează Reuters în pagina electronică.

INCIDENTE VIOLENTE în SUA, după funeraliile unui afroamerican: Poliţia a decretat stare de urgenţă în oraşul Baltimore – FOTO, VIDEO

Oraşul american Baltimore a decretat stare de urgenţă pe fondul protestelor violente legate de moartea unui bărbat de culoare, grav rănit în timp ce se afla în custodia poliţiei, relatează BBC News Online.

Preşedintele Dumei de Stat pledează pentru integrarea Uniunii Europene cu Uniunea Economică Eurasiatică

Preşedintele Dumei de Stat, Serghei Narîşkin, a apreciat, într-un editorial pentru Komsomolskaia Pravda publicat marţi, că a venit timpul pentru lansarea unor consultări pe tema integrării Uniunii Europene cu Uniunea Economică Eurasiatică.

Iranul a fost invitat să participe la consultările pe tema conflictului din Siria, la Geneva

Iranul a fost invitat să participe la consultările internaţionale privind examinarea implementării Comunicatului de la Geneva cu privire la conflictul din Siria, a anunţat luni pentru agenţia Sputnik un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite.

John Kerry: Propunerea lui Barack Obama privind reducerea armelor nucleare rămâne în vigoare

Propunerea privind continuarea procesului de dezarmare făcută în iunie 2013 de preşedintele Barack Obama Rusiei rămâne în vigoare, a afirmat luni secretarul de Stat american John Kerry, cu ocazia deschiderii celei de-a 9-a conferinţe privind Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP), relatează Tass.

RAPORT: Şapte şcoli aparţinând ONU, vizate de raiduri israeliene în timpul războiului din Fâşia Gaza

Şapte şcoli din Fâşia Gaza aparţinând ONU au fost vizate de raiduri israeliene în timpul războiului din vara lui 2014, atacuri soldate cu moartea a 44 de palestinieni, iar grupări armate palestiniene au folosit clădiri goale aparţinând ONU pentru a depozita arme, relevă un raport citat de Reuters.

Moscova cere explicaţii după ce Polonia a interzis accesul pe teritoriul său grupului Lupii Nopţii – FOTO

Ministerul rus de Externe a solicitat luni Poloniei explicaţii în legătură cu decizia de a interzice accesul pe teritoriul său grupului de motociclişti ruşi Lupii Nopţii, apropiat preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează BBC News Online.

Iranul a denunţat la ONU dezvoltarea arsenalelor nucleare

Iranul a cerut luni, în cadrul deschiderii celei de-a 9-a conferinţe privind Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP), la sediul ONU, ca puterile nucleare să renunţe la modernizarea arsenalului lor atomic şi a acuzat din nou Israelul că ameninţă Orientul Mijlociu.