Georgiana Marina

Un bărbat a decedat în arestul Secţiei 7 Poliţie Bucureşti

Un bărbat aflat în arestul Secţiei 7 Poliţie din Bucureşti, unde era încarcerat pentru furt calificat, a decedat miercuri seară, anchetatorii aşteptând rezultatul autopsiei pentru a stabili cauza morţii.

Clasificarea universităţilor din România: Care sunt cele mai bune instituţii de învăţământ superior

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a prezentat, marţi, situaţia privind clasificarea universităţilor, 12 instituţii de învăţământ superior din România, printre care patru din Bucureşti, fiind în categoria cercetare avansată şi educaţie.

Guvernul elimină complet stimulentele acordate bugetarilor, începând cu 1 ianuarie 2012

Guvernul a decis eliminarea, începând cu 1 ianuarie 2012, tuturor fondurilor constituite în sectorul bugetar în vederea acordării de stimulente angajaţilor, măsura urmând să afecteze funcţionarii din ministere şi instituţiile subordonate, poliţişti, vameşi sau personalul din sistemul judiciar.

Toader la DNA: Nu a fost nevoie să susţin pe cineva să intre în audienţă la Boagiu

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, joi, la DNA, că nu a făcut niciodată lobby pentru Laurenţiu Mironescu şi că nu a fost nevoie să susţină pe cineva să intre în audienţă la ministrul Anca Boagiu, deoarece aceasta primeşte primeşte destul de des persoanele cu cereri întemeiate.

Şase maşini, ridicate de poliţişti în urma percheziţiilor derulate în Prahova şi Ialomiţa

Şase maşini au fost ridicate de poliţişti în urma percheziţiilor derulate, miercuri, în Prahova şi Ialomiţa, paisprezece persoane fiind duse la Parchetul Judecătoriei Vălenii de Munte pentru audieri, informează, Poliţia Română.

Grevă spontană la RATB: 200 de şoferi au întrerupt lucrul, nemulţumiţi de introducerea traseelor de noapte

Aproximativ 200 de şoferi şi vatmani protestează, vineri, la sediul RATB, nemulţumiţi de introducerea traseelor de noapte, ei ameninţând cu greva dacă nu li se va asigura transportul către casă la finalul programului de noapte.

BACALAUREAT 2011: Subiectele şi baremele la matematică şi istorie de la proba obligatorie a profilului

Subiectele aferente probei obligatorii a profilului din cadrul examenului naţional de bacalaureat au fost transmise şi preluate în condiţii de securitate de către toate cele 741 de centre de examen, informează, miercuri, Ministerul Educaţiei.

ANI cere verificarea averii deputatului Rizea şi sesizează ANAF

Inspectorii de integritate cer Comisiei de Cercetare de pe lângă Curtea de Apel Constanţa să verifice veniturile realizate de deputatul PSD Cristian Rizea în timpul mandatului de parlamentar şi sesizează ONCSB şi ANAF privind tranzacţiile bancare realizate de acesta.

Burse lunare de 200 lei şi meditaţii gratuite, pentru elevii romi interesaţi de o carieră medicală

Elevii romi care trec în clasa a XII-a sau a XIII-a şi care îşi doresc să urmeze o carieră în domeniul medical vor beneficia de burse lunare în valoare de 200 de lei şi de meditaţii gratuite la biologie, chimie sau fizică, pe parcursul anului şcolar 2011 - 2012.

Doar 11.000 de copii vor mai primi lapte praf gratuit. Care sunt criteriile de distribuire

Noile norme de eliberare a laptelui praf gratuit pentru copii au fost modificate, astfel încât criteriile după care este distribuit produsul sunt de ordin medical şi nu social, numărul beneficiarilor scăzând la 11.000 de la 40.000 cât a fost în 2010.

Pacienţii cer autorităţilor şi medicilor să grăbescă rezolvarea conflictului din sănătate

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România cere urgent Ministerul Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, dar şi medicilor de familie şi de ambulator, să grăbească rezolvarea conflictului, întrucât prelungirea acestuia pune în pericol viaţa pacienţilor.

Încrederea directorilor de companii privind perspectivele de angajare este în scădere

Perspectivele României se stabilizează, pe fondul îmbunătăţirii încrederii în economie, a termenelor de plată a creanţelor şi planurilor de investiţii, dar încrederea directorilor de companii a scăzut în privinţa perspectivelor de angajare şi relaxarea reglementărilor,potrivit unui studiu Deloitte.

Şoric, fostul şef al IPJ Neamţ, are o avere cu 360.000 de lei mai mare decât veniturile. ANI cere confiscarea sumei

Inspectorii ANI cer confiscarea unei sume de peste 360.000 de lei pe care comisarul Aurelian Şoric nu le poate justifica, suma reprezentând diferenţa dintre averea dobândită şi veniturile realizate în perioada 1996 - 2010, cât a ocupat funcţia de şef la IPJ Neamţ.

Criminal în serie care vânează îndrăgostiţi: Pe fete le violează, pe băieţi îi pune să se uite. La final îi execută – VIDEO

Poliţiştii din Republica Moldova caută un ucigaş în serie, după producerea a trei crime în care au fost vizate cupluri de îndrăgostiţi care îşi parcau maşinile în zone izolate.

Medic: Trebuie dezvoltată medicina personalizată şi folosite investigaţiile genomice, tot mai ieftine

Medicii ar trebui să recomande anumite tratamente numai după investigaţii genomice, care sunt din ce în ce mai ieftine şi astfel putem avem o predicţie asupra eficienţei unei terapii, a declarat, miercuri, profesorul Costin Cernescu de la Institutul de Virusologie "Victor Babeş".

Radu Beligan va primi o stea pe Walk of Fame, de Ziua Mondială a Teatrului

Actorul Radu Beligan va primi o stea pe Walk of Fame, spaţiul bucureştean dedicat marilor valori ale filmului şi scenei româneşti, duminică, de Ziua Mondială a Teatrului, informează Teatrul Metropolis, iniţiator al proiectului.

Cel puţin 24 de morţi şi 24 de dispăruţi în urma unei explozii la o mină din Pakistan

Cel puţin 24 de persoane au murit şi alte 24 sunt date dispărute după o serie de explozii produse duminică într-o mină de cărbune din Balucistan, în sud-vestul Pakistanului, potrivit unui nou bilanţ oficial anunţat luni.

Presa din Italia: Prestaţia lui Mutu a fost excelentă

Site-ul tuttomercatoweb.com a scris că prestaţia atacantului Adrian Mutu a fost excelentă în partida pe care echipa AC Fiorentina a terminat-o la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia AS Roma, în etapa a XXX-a a campionatului Italiei.

Irinel Columbeanu la Tribunal: Un copil nu poate sta sub acelaşi acoperiş cu o persoană cu moravuri uşoare

Irinel Columbeanu a declarat, luni, la Tribunalul Bucureşti (TB), unde urma să se dezbată recursul Monicăi Columbeanu faţă de decizia prin care Irina i-a fost încredinţată temporar, tatălui, că nu suportă ca fetiţa lui să stea sub acelaşi acoperiş cu o persoană cu moravuri uşoare.

MAE: Trei cetăţeni români sunt într-un adăpost din Japonia, în siguranţă

MAE a reactivat celula de criză care a fost operaţională şi pentru situaţiile extreme din ultimele săptămâni, ministerul precizând că până sâmbătă la ora 12.00 nu există informaţii că români ar fi între victimele cutremurului din Japonia, însă trei români se află într-un adăpost din Sendai.

India: O româncă a murit la bordul avionului care o transporta la spital pentru tratament

O româncă în vârstă de 19 ani, care suferea de o boală de inimă, a murit, vineri, la bordul avionului care o transporta pentru tratament medical la Chennai (India), informează Expres News Service, in ediţia electronică.

Guvernul bulgar reduce taxa de pod Ruse-Giurgiu pentru automobile, de la şase la doi euro

Guvernul bulgar a decis miercuri să reducă taxa de trecere pe Podul Ruse-Giurgiu pentru automobile, din Bulgaria spre România, de la şase la doi euro, hotărâre care urmează să intre în vigoare peste două săptămâni, relatează site-ul Novinite.com.

Oprescu: Voi termina proiectele începute şi le prezint bucureştenilor pentru al doilea mandat

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, miercuri, că va finaliza proiectele începute, chiar dacă bugetul municipalităţii a fost diminuat şi că se va prezenta în faţa bucureştenilor, pentru un al doilea mandat, cu aceste realizări.

Constanţa: Un mort şi mai mulţi răniţi, într-un accident în care a fost implicat un autobuz

O persoană a murit şi mai multe au fost rănite, în urma unui accident rutier care a avut loc, marţi seară, în municipiul Constanţa şi în care au fost implicate un autobuz, un autoturism şi o autoutilitară.

Oprescu pleacă la Beijing să facă rost de bani pentru autostradă şi stadionul Lia Manoliu

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, face o vizită oficială la Beijing, unde se va întâlni cu investitori chinezi pentru obţinerea de bani pentru proiectele municipalităţii, edilul declarând, pentru MEDIAFAX, că încearcă încheierea unui parteneriat public-privat pentru finalizarea unor proiecte.

Deputatul PDL Dan Păsat nu are voie să părăsească ţara

Deputatul PDL Dan Păsat nu are voie să plece din ţară, procurorii DNA comunicându-i, vineri, impunerea acestei interdicţii în dosarul în care este acuzat de şantaj.

Nasdaq OMX a lansat cel mai rapid program de tranzacţii financiare din lume

Operatorul bursier Nasdaq OMX a lansat luni cel mai rapid program de tranzacţii financiare la nivel mondial, pe pieţele nordice de produse derivate, cu un timp de aşteptare de sub 100 de microsecunde (0,0001 secunde).

Proba esenţială în dosarul lui Diaconescu a dispărut. DNA a demarat o anchetă în acest caz

Procurorul care l-a trimis în judecată pe Dan Diaconescu arată în rechizitoriu că o probă esenţială din dosar, o înregistrare ambientală făcută cu un telefon profesional, a dispărut după ce a fost depusă în 2005 ca probă-denunţ de omul de afaceri Paul Ţârdea şi că s-a demarat o anchetă în acest caz.

Protest la Ministerul de Finanţe. Angajaţii cred că nu-şi vor primi stimulentele

Aproximativ 100 de angajaţi din Ministerul de Finanţe au oprit activitatea, marţi, pentru că au informaţii că nu-şi vor primi stimulentele promise, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP).

Patriciu: Este un drept prin contract ca Rompetrol că nu plătească datoriile

Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat marţi că este un drept prin contract ca Rompetrol, companie deţinută integral de către grupul KazMunaiGaz (KMG) din Kazahstan, să nu plătească datoriile către statul român care, în opinia lui, nu au existat niciodată.

Morun de 120 de kilograme salvat din mâinile unui braconier – VIDEO

Un morun de 120 de kilograme, pescuit ilegal din Braţul Borcea, judeţul Ialomiţa, a fost găsit de poliţişti în autoturismul unui bărbat din Feteşti şi redat de aceştia mediului acvatic, în vreme ce pescarului i s-a întocmit dosar penal.

Cele mai moderne tehnici de chirurgie în cancerul de piele, folosite în Bucureşti şi Cluj

Cele mai moderne tehnici de chirurgie din lume Mohs sunt utilizate în clinici din Bucureşti şi Cluj, în tratamentul cancerului cutanat, afecţiune tot mai răspândită în România, dar şi în Europa Vestică.

Casa de Pensii: De miercuri s-a deschis cont special pentru plata contribuţiilor drepturilor de autor la Trezorerie

Autorităţile au deschis de miercuri conturi distincte pentru plata direct la Trezorerie a contribuţiilor la veniturile din activităţi independente, iar conturile sunt afişate la sediile instituţiilor la care se depun declaraţiile de impunere, a declarat preşedintele Casei de Pensii, Doina Pârcălabu.

Portugalia: Patru morţi şi 25 de răniţi într-un accident în lanţ care a implicat 46 de vehicule

Un accident în lanţ, implicând 46 de vehicule, a provocat moartea a patru persoane şi rănirea altor 25 luni, pe o autostradă din regiunea Aveiro, în nordul Portugaliei, a anunţat Protecţia Civilă.

Daniel Orac susţine examenul de Bacalaureat la 26 de ani

Mijlocaşul echipei Pandurii Târgu Jiu, Daniel Orac, în vârstă de 26 de ani, a trecut, luni, de prima probă a Bacalauretului, cea orală la Limba şi Literatura Română.

Fiica primarului oraşului Haţeg şi alte 28 de persoane, reţinute pentru trafic de droguri

Procurorii Biroului Teritorial Hunedoara al DIICOT au reţinut pentru 24 de ore 29 de persoane, printre care şi fiica primarului oraşului Haţeg, Oana Timiş, membre ale unei grupări infracţionale organizate specializate în traficul de droguri de risc - ketamină.

Pădurea de palmieri din Prevali, de pe insula Creta, a fost distrusă de un incendiu

Pădurea seculară de palmieri de pe plaja Preveli, una dintre atracţiile naturale şi turistice ale Cretei, a fost devastată de un incendiu la acest sfârşit de săptămână, au anunţat luni pompierii.

Mecanic mort după ce locomotiva unui tren de marfă a luat foc în judeţul Constanţa

Un ajutor de mecanic de locomotivă, în vârstă de 44 de ani, a murit, luni seară, după ce locomotiva unui tren de marfă, care transporta aluminiu de la Tulcea către Slatina, a luat foc în apropierea localităţii constănţene Târguşor.

Suporterii Universităţii Craiova i-au scris un mesaj lui Victor Piţurcă

Aproximativ 35 de suporteri ai echipei Universitatea Craiova, membri ai Peluzei Sud, au afişat, luni seară, un banner la stadionul Ion Oblemenco, după ce finanţatorul Adrian Mititelu a anunţat că sunt şanse mari ca Victor Piţurcă să devină manager general la gruparea olteană.

General american: Iranul acţionează împotriva democraţiei în Irak

Iranul finanţează grupări extremiste din Irak, de teamă că în această ţară s-ar putea instala o democraţie puternică, a afirmat comandantul forţelor americane în Irak.