Roxana Rosu

Ministerul Muncii: România înregistra la finalul lunii ianuarie 4,75 milioane de pensionari

România înregistra la finalul lunii ianuarie un număr de 4,75 milioane pensionari, inclusiv agricultori, pensia medie la nivel naţional fiind de 2.289 lei, cu 14% mai mare faţă de prima lună din 2023, potrivit Ministerului Muncii, care citează datele Casei Naţionale de Pensii Publice.

CITR: Numărul companiilor care au intrat în insolvenţă în 2023 a rămas la acelaşi nivel din 2022

Numărul companiilor care au apelat la procedurile de insolvenţă în 2023 a rămas la acelaşi nivel din anul anterior, adică la 6.650 de firme, cele mai multe cazuri fiind în Bucureşti, Bihor şi Cluj, potrivit unei analize realizată de CITR, citate de Ziarul Financiar.

Piaţa de medicamente a crescut în 2023 cu 16%, la o valoare totală de 29,96 miliarde lei

Potrivit Cegedim, numărul total de zile de tratament a crescut de asemenea cu 6%. Pentru medicamentele pe baza de prescriptie din retail şi spital, numărul de zile de tratament a crescut cu 5,8%, fără a lua în calcul medicamentele aferente programelor cost-volum-rezultat (CVR) şi cost-volum (CV). La nivelul anului trecut, medicamentele pe bază de reţetă […]

Piaţa construcţiilor rezidenţiale s-a contractat în 2023

Piaţa construcţiilor rezidenţiale s-a contractat în 2023, fiind emise doar 34.646 autorizaţii de construire, în scădere cu 20,6%, arată datele INS publicate joi.

ANAF a găsit un prejudiciu de peste 9,7 milioane lei la o companie de ride-sharing din Bucureşti

Inspectorii ANAF au identificat un prejudiciu de peste 9,7 milioane lei la o companie de ride-sharing din Bucureşti, care nu a înregistrat toate veniturile şi a declarat contracte de muncă de 2 ore deşi angajatii lucrau mai mult, anunţă Ziarul Financiar.

Studiu Deloitte: Cheltuielile companiilor cu Gen AI vor creşte cu 30% în 2024 la nivel global

Cheltuielile companiilor cu inteligenţa artificială generativă (Gen AI) vor creşte în 2024, la nivel global, cu 30%, de la aproximativ 16 miliarde de dolari în 2023, în timp ce tot mai multe companii îşi vor dezvolta propriile modele de Gen AI, în încercarea de a spori productivitatea, de a optimiza costurile şi de a stimula inovaţia, potrivit celei mai recente ediţii a raportului Deloitte Technology, Media and Telecommunications (TMT) Predictions.

Majoritatea proprietarilor de locuinţe au luat măsuri pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice

Majoritatea proprietarilor de locuinţe din România (83% dintre cei chestionaţi) au luat măsuri pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a locuinţelor în ultimii 3 ani, în special prin îmbunătăţirea izolaţiei termice şi reducerea consumului de energie.

Indicele ROBOR la 3 luni a coborât marţi la 6,11%, cel mai mic nivel înregistrat din 2022

Indicele ROBOR la 3 luni a coborât marţi la 6,11%, cel mai mic nivel înregistrat din vara anului 2022, iar noul indice IRCC este la 5,97%, notează Ziarul Financiar.

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni 652 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni 652 milioane lei de la bănci, într-o licitaţie de obligaţiuni de stat cu o valoare de 500 de milioane de lei, scadente în 2034, cu o dobândă de 6,49% pe an.

O delegaţie a FMl începe luni o vizită de patru zile în România

O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional condusă de Jan Kees Martijn, şeful misiunii pentru România, începe luni o vizită de patru zile în România, în cadrul întâlnirilor periodice pe care instituţia le are cu autorităţile române, scrie Ziarul Financiar.

Managerii estimează scăderea numărului de angajaţi în construcţii şi creşterea preţurilor în retail

Managerii din economie estimează stabilitatea activităţii în industria prelucrătoare, comerţ şi în servicii, în perioada ianuarie-martie, în paralel cu scăderea moderată a numărului de salariaţi în construcţii şi creşterea preţurilor în retail, potrivit sondajului trimestrial realizat de INS.

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni 343 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni 343 mil. lei de la bănci, într-o licitatie de obligatiuni de stat cu o valoare de 500 milioane lei, scadente în ianuarie 2038, cu o dobândă de 6,43% pe an.

Automobile Dacia şi Ford Otosan au produs în 2023 un număr record de maşini

Cei doi constructori de autovehicule din România, Automobile Dacia şi Ford Otosan, au produs în 2023 un număr record de maşini, respectiv 513.050 unităti, în creştere cu 0,7%. Producţiaa Dacia a crescut cu 2,5%, iar cea a Ford s-a redus cu 2%.

EY România: Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii a înregistrat anul trecut 241 de tranzacţii

Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat anul trecut 241 de tranzacţii, cu o valoare totală estimată de 7,1 miliarde dolari, în creştere cu 6,1% fată de valoarea din 2022, în conditiile în care numărul de fuziuni şi achizitii s-a redus cu 6,2%, arată o analiză EY România.

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele 11 luni ale anului 2023 cu 12,5%

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele 11 luni ale anului 2023 cu 12,5%, în conditiile în care segmentul construcţiilor inginereşti a avut cel mai mare avans, de 31,7%, iar clădirile nerezidenţiale de 0,5%, în timp ce construcţiile de clădiri rezidenţiale au scăzut cu 7,5%, arată INS.

Vânzările Dacia au crescut în 2023 cu aproape 15% la nivel global, la 658.321 de maşini

Grupul Renault a anuntat miercuri, în raportul anual, că brandul Dacia a înregistrat în 2023 vânzări totale de 658.321 unităti la nivel global, în creştere cu 14,7%, având o pondere de 30% în vânzările totale ale producătorului francez.

Începutul anului 2024 aduce controale sporite la importurile de produse alimentare – EY România

Opinie EY România: Începutul anului 2024 aduce controale sporite la importurile de produse alimentare şi furaje în vămile din România.

Inflaţia a continuat trendul de scădere şi în luna decembrie 2023, încheind anul la 6,6%

Rata anuală a inflaţiei a continuat trendul de scădere şi în luna decembrie 2023, încheiind anul la 6,6%, după ce serviciile s-au scumpit an la an cu 11,2%, alimentele cu 5,%, iar mărfurile nealimentare cu 5,5%, potrivit datelor INS publicate vineri.

INS a confirmat datele privind creşterea economică din trimestrul 3 din 2003

Institutul National de Statistică a confirmat vineri datele privind creşterea economică din trimestrul trei din 2023, la 1,1%, şi din primele nouă luni ale anului trecut la 1,4%, similar cu estimările din decembrie.

Salariul mediu net a fost în luna noiembrie 2023 de 4.765 lei, în creştere cu 15% fată de noiembrie 2022

Salariul mediu net a fost în luna noiembrie de 4.765 lei, în creştere 1,6% faţă de luna octombrie 2023 şi cu 15,1% peste nivelul din noiembrie 2022, potrivit datelor INS publicate vineri.

Eurostat: România a înregistrat printre cele mai mici creşteri de preţuri la locuinţe în ultimii 13 ani

Potrivit datelor Biroului European de Statistică-Eurostat, în ceea ce priveşte nivelul chiriilor, acesta s-a majorat cu circa 40% în România, scrie Ziarul Financiar. Astfel, în perioada 2010-T3/2023, locuintele s-au scumpit în UE cu 48%, iar chiriile au crescut cu 22%. Pretul apartamentelor s-a triplat în acest interval în Estonia (+210%) şi a crescut de mai […]

BNR: Cele mai mari marje de profit rămân la companiile din sectorul imobiliar, cu o medie de 24%

Toate sectoarele de activitate au înregistrat o îmbunătătire a profitului net, dar în unele cazuri el s-a datorat practicării unor marje de profit mai mari, cele mai ridicate fiind în continuare în sectorul imobiliar, de 24%, arată Raportul BNR din decembrie 2023, citat de Ziarul Financiar.

ACAROM: Numărul de autoturisme noi înmatriculate a crescut anul trecut cu aproape 10%. Mărcile preferate de români

Numărul de autoturisme noi înmatriculate a crescut anul trecut cu 9,6%, la 141.788 unităti, dintre care 45.280 au apartinut mărcii Dacia, în creştere cu 13%, arată datele publicate de ACAROM.

Cu cât s-a depreciat leul în decurs de un an. Comparaţii între valorile cursului valutar

Cursul valutar afişat de BNR încheie anul 2023 la 4,974 lei/euro, nivel aproape similar cu cel de la finalul anului trecut, când euro era cotat la 4,947 lei, scrie Ziarul Financiar.

Bogdan Popescu, adus de la Microsoft la conducerea Tarom, a demisionat după numai două luni

Bogdan Popescu, manager cu experientă de 25 de ani la Metro, Shell şi Microsoft, şi-a dat demisia din funcţia de director general al TAROM, poziţie în care a fost numit la finalul lunii octombrie, scrie Ziarul Financiar.

Românii, preocupaţi de creşterea costului vieţii, dar au planificat cheltuieli mai mai de sărbători

Românii sunt în general preocupaţi de creşterea costului vieţii, economia ţării, rezultatul alegerilor politice şi conflictele externe în această perioadă, dar totuşi mai mult de jumătate au planificat cheltuieli mai mai decât la sărbătorile de iarnă de anul trecut, reiese dintr-un studiu.

Sondaj: Mai mult de jumătate dintre români alocă maxim 500 lei pentru cadourile de Crăciun

Bugetul pentru cadourile de Sărbători nu va depăşi în acest an 500 lei pentru majoritatea românilor (57%), în timp ce 28% ar vrea să aloce 500-1000 lei, arată un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom, citat de ZF.

Companiile din sectorul auto se declară şocate de noile măsuri bugetar-fiscale. Vor fi afectate programele Rabla şi Rabla Plus

Companiile din sectorul auto, inclusiv constructorii de automobile, s-au declarat joi şocate de noile măsuri bugetar-fiscale anunţate de Ministerul Finanţelor, care vizează programele Rabla şi Rabla Plus.

Lovitură pentru cei ce vor să cumpere o maşină nouă! OUG: Valoarea voucherului Rabla pentru casarea unui autovehicul vechi scade în 2024

Ordonanţă de Urgenţă: Voucherul pentru casarea unui autovehicul vechi scade în 2024 la 3.500 lei, iar ecotichetul pentru achizitionarea unei maşini nepoluante la 10.000 lei, scrie, ZF.

BNR, despre riscurile majore asupra stabilităţii financiare

Banca Natională a publicat Raportul asupra stabilităţii financiare, ediţia decembrie 2023, care evaluează principalele riscuri cu care se confruntă economia locală, menţionând o intensificare a riscului generat de incertitudinile la nivel global şi tensionarea echilibrelor macroeconomice.

Trei sferturi dintre clădirile din UE sunt încă ineficiente din punct de vedere energetic

Trei sferturi dintre clădirile din UE sunt încă ineficiente din punct de vedere energetic. Totuşi, în ultimii ani varianta panourilor solare a câştigat tot mai mult teren. Ȋn ultimii doi ani, segmentul solar residential a cunoscut o creştere de peste 200% în Franţa şi peste 300% în Spania.

Salariul mediu net a urcat în octombrie la 4.692 lei, în creştere cu 2,2% faţă de luna septembrie

Salariul mediu net a urcat în octombrie la 4.692 lei, în creştere cu 2,2% faţă de luna septembrie 2023 şi cu 17% fată de octombrie 2022. Raportat la inflatie, creşterea anuală a fost de 8,4%. Cel mai mare câştig mediu rămâne în Servicii Informatice, de 11.127 lei.

Sondaj: 80% dintre români preferă să cumpere electronice şi electrocasnice în rate

Peste 80% dintre români spun că ar alege o soluţie de finanţare Buy Now Pay Later, cu 4 rate fără dobândă, pentru a cumpăra electronice şi electrocasnice, pentru a beneficia de un cost mai mic al finanţării într-un context economic delicat, potrivit unui sondaj realizat de tbi bank.

Hidroelectrica preia pentru 67 mil. lei activele şi angajaţii Uzinei Constructoare de Maşini Reşiţa

Hidroelectrica a semnat vineri contractul pentru transferul de afacere de la Uzina Constructoare de Maşini Reşiţa (UCMR) către companie, tranzacţie care include preluarea platformei de producţie industrială ABC, preluarea parţială a platformei de producţie Câlnicel şi integrarea specialiştilor.

O ţară bine conectată. Circa 85% dintre gospodăriile din România au acces la Internet în 2023

Ponderea gospodăriilor din România care au acces la internet a crescut în 2023 cu 3,6 puncte procentuale, la 85,7% din total, iar 92,5% dintre persoanele de 16-74 ani au folosit vreodată internetul, procent de asemenea în creştere, cu 2,8 puncte, arată datele publicate vineri de INS, notează zf.ro.

Salariile bugetarilor ar putea creşte în 2024 cu 5%. Profesorii ar putea beneficia de o creştere de 13% de la 1 ianuarie 2024 şi de încă 7% în august. Munca suplimentară este recompensată doar cu zile libere

Salariile profesorilor ar putea fi majorate anul viitor în două tranşe, potrivit unui proiect de ordonantă de urgentă apărut joi în spatiul public, respectiv cu 13% de la 1 ianuarie 2024 şi cu încă 7% în august. ”Prin derogare de la prevederile alin. (1) şi de la prevederile art. 12 alin. 2) din Legea-cadru nr. […]

INS revizuieşte creşterea economică la 9 luni la 1,4%

Consumul a rămas principalul motor al creşterii economiei în primele nouă luni ale anului, cu o contributie de 2,2%, în condiţiile în care PIB-ul s-a majorat în acest interval cu 1,4%, pe serie brută, arată datele INS publicate joi.

Portul Constanţa, a treia cea mai mare creştere la nivel european

Portul Constanţa a avut anul trecut a treia cea mai mare creştere la nivel european din punct de vedere al cantitătii de marfă manipulate, cu un plus de 15%, depăşit doar de Gdańsk din Polonia (+40%) şi Cartagena din Spania (+17%), arată datele publicate de Biroul European de Statistică Eurostat.

Rezervele valutare la BNR au crescut în noiembrie cu 700 milioane euro, la 58,89 miliarde euro

Rezervele valutare la BNR se situau la finele lunii noiembrie la 58,89 miliarde euro, faţă de 58,18 miliarde euro la 31 octombrie 2023, a anuntat luni Banca Naţională

Rata şomajului a atins o cifră alarmantă în cazul tinerilor de până în 24 de ani

România înregistra la finalul lunii octombrie o rată a şomajului de 5,4%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de septembrie (5,5%), cel mai mare procent, de 21%, fiind înregistrat în rândul tinerilor de până în 24 de ani, arată zf.ro, care citează datele INS publicate luni.