Theodor Istrate

Vaslui: Un copil a ajuns la spital cu arsuri după ce costumaţia de urs cu care mergea la colindat i-a luat foc

Un copil în vârstă de 13 ani din localitatea vasluiană Pribeşti a fost transportat cu ambulanţa la spital, marţi, cu arsuri la faţă şi la un picior, după ce costumaţia de urs cu care era îmbrăcat şi mergea la colindat a luat foc.

Vaslui: Adolescent de 15 ani mort după ce a băut o cantitate mare de alcool. Poliţia face anchetă

Un adolescent de 15 ani din localitatea vasluiană Peicani a murit, vineri noapte, reprezentanţii Poliţiei afirmând că băiatului i s-a făcut rău după ce a consumat o cantitate mare de alcool, iar mama acestuia a solicitat cu întârziere intervenţia unei ambulanţe.

Vaslui: Aproape 1.200 locuri de muncă în Spania la cules de căpşuni, cu 38 de euro pe zi. Care sunt criteriile de angajare

O firmă din Spania oferă, prin intermediul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui, aproape 1.200 de locuri de muncă în Spania, majoritatea pentru femei, la cules de căpşuni, cu o retribuţie zilnică de 38,63 de euro, înscrierile făcându-se până în 7 ianuarie 2013.

Drumuri blocate în continuare în Vaslui şi Suceava din cauza ninsorii

Patru drumuri judeţene din Vaslui sunt în continuare blocate din cauza ninsorilor abundente din ultimele zile, iar şase localităţi sunt nealimentate cu energie electrică, multe din ele chiar şi de două zile. În Suceava a mai rămas blocat un drum judeţean.

Peste 60 de TIR-uri, blocate la cele două intrări în Huşi, pe drumul european E 581

Peste 60 de TIR-uri sunt blocate, miercuri seară, la cele două intrări principale în municipiul Huşi, pe drumul european E 581, din cauza viscolului, autorităţile locale, împreună cu Armata, oferind şoferilor ceai cald şi apă.

Bacău: Incendiu puternic la un service auto unde au explodat şapte tuburi cu oxigen, nu sunt victime

Un incendiu puternic, în timpul căruia şapte tuburi cu oxigen au explodat, a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, la un service auto din municipiul Bacău, pompierii acţionând cu şase autospeciale pentru stingerea flăcărilor, fără a exista victime.

Întâmplare inedită la Vaslui: Membrii unui birou electoral au închis secţia de votare şi au mers să mănânce

Procesul electoral la o secţie de votare din judeţul Vaslui a fost întrerupt, duminică după-amiază, timp de aproximativ jumătate de oră, întrucât membrii secţiei au mers să mănânce, scrutinul fiind reluat printr-un ordin al preşedintelui Biroului Electoral Judeţean, la sesizarea USL.

Dosar penal pe numele lui Cristian Boureanu. Deputatul PDL este acuzat de mită electorală

Poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele deputaţilor PDL Cristian Boureanu şi Dan Marian, candidaţi pentru noi mandate în judeţul Vaslui, pe motiv că aceştia ar fi oferit mici drept mită electorală spectatorilor unui meci de fotbal desfăşurat în Huşi.

Viceprimar cercetat după ce ar fi bătut un bărbat pe motiv că nu a păzit afişe electorale

Viceprimarul oraşului vasluian Murgeni, Mihai Borş, este cercetat penal de poliţişti sub acuzaţia de loviri sau alte violenţe, după ce ar fi bătut un paznic pe motiv că nu ar fi păzit afişele electorale lipite în zona unei societăţi din localitate.

Vaslui: Anchetă la un liceu după ce mai multor elevi li s-a făcut rău după administrarea unui vaccin

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui a declanşat, vineri, o anchetă la un liceu din municipiul Vaslui, după ce mai mulţi elevi din aceeaşi clasă au leşinat sau li s-a făcut rău după administrarea unui vaccin, două ambulanţe ajungând la unitatea de învăţământ pentru a prelua adolescenţii respectivi

Incendiu puternic la o fermă de pui aparţinând companiei „Agricola” în Bacău

Un incendiu puternic, care a fost lichidat de pompieri după 12 ore de intervenţie, a avut loc, în noaptea de marţi spre miercuri, la o fermă de creştere a păsărilor din municipiul Bacău, aparţinând companiei "Agricola".

Vaslui: Trei adolescenţi de 16 ani, arestaţi pentru comiterea mai multor furturi din locuinţe

Trei adolescenţi în vârstă de 16 ani, din municipiul Bârlad, au fost arestaţi preventiv, duminică, pentru comiterea a numeroase furturi din locuinţe şi societăţi comerciale, unul dintre tineri fiind cercetat într-un alt dosar pentru tâlhărie.

Zeci de femei din Bârlad au obţinut în instanţă ordin de protecţie după ce au fost agresate de soţi

Un număr de 30 de femei din municipiul Bârlad au obţinut, în ultima jumătate de an, ordin special de protecţie din partea instanţei, după ce au fost bătute de soţi, Poliţia evacuând agresorii din locuinţe.

Educatoare de grădiniţă cercetată după ce le-a dat copiilor pastile pentru a-i linişti

Educatoarea de la grădiniţa din localitatea vasluiană Sălceni acuzată de părinţi că pleacă în timpul orelor după ţigări şi băutură în sat este cercetată penal de poliţişti pentru rele tratamente aplicate minorului, după ce le-a dat copiilor pastile pentru a-i linişti la ore.

ALEGERI PARLAMENTARE: Declaraţia de avere a Anei Birchall, candidat PSD pentru Camera Deputaţilor în Vaslui

Ana Birchall, consilier al premierului şi secretar executiv al PSD, estre cel mai bogat dintre candidaţii la parlamentare din judeţul Vaslui, ea având plasamente financiare de 23 de milioane euro în străinătate, cinci case, două dintre acestea în SUA, şi depozite de sute de mii de euro şi de dolari.

ALEGERI PARLAMENTARE în Vaslui: Cine sunt candidaţii pentru Camera Deputaţilor şi Senat şi ce adversari vor avea

Ana Birchall, secretar executiv PSD, vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu şi fostul secretar de stat Răzvan Murgeanu candidează pentru Parlament la Vaslui. În acelaşi judeţ vor să fie parlamentari un fost primar judecat pentru înşelăciune sau un om de afaceri ieşean ce are contracte cu primăriile.

Vaslui: Fetiţă de 5 ani, ucisă de tatăl său, care a lovit-o în cap cu o sapă

O fetiţă în vârstă de cinci ani din localitatea vasluiană Satu Nou a fost omorâtă, duminică, de către tatăl său, care a lovit-o cu o sapă în cap, bărbatul lovindu-şi şi tatăl, care în urma agresiunii a ajuns la spital în comă.

Vaslui: Candidatul PDL avizat negativ de Comisia de etică, menţinut în lista pentru parlamentare

Candidatul PDL la Senat în Colegiul 2 din Vaslui, Alexandru Iacob, avizat negativ de Comisia de etică, va fi menţinut în lista de candidaţi a ARD Vaslui, liderul democrat-liberalilor vasluieni susţinând că Monica Macovei s-a grăbit cu publicarea listei celor care au picat testul de integritate.

Cazul medicilor acuzaţi de corupţie: Neurochirurgul care îi evalua pe copiii cu dizabilităţi din Bacău a fost reţinut

Medicul de neurochirurgie infantilă Elena Munteanu care se ocupa de evaluarea copiilor cu dizabilităţi din Bacău şi care a fost vizat de percheziţiile care au avut loc cu o zi în urmă a fost reţinut după ce ar fi condiţionat eliberarea de documente medicale de primirea unor sume de bani sau produse.

PERCHEZIŢII în Bacău, la cabinetele şi locuinţele unor MEDICI acuzaţi de corupţie. Poliţiştii au ridicat sume importante de bani

Mai multe percheziţii au avut loc, luni după-amiază, în municipiul Bacău, la cabinetele şi locuinţele unor medici acuzaţi de fapte de corupţie, fiind ridicate documente şi sume importante de bani.

Aproximativ 50 de enoriaşi au protestat la o biserică din Huşi, nemulţumite de schimbarea preotului

Aproximativ 50 de enoriaşi au protestat, duminică, pentru a treia oară, în faţa Bisericii "Înălţarea Domnului" din Huşi, faţă de decizia Episcopiei de a-l schimba pe preotul paroh, înlocuitorul acestuia punând lacătul pe porţile lăcaşului de cult pentru a nu lăsa oamenii să intre.

ACCIDENT la Vaslui: Un bărbat care ajuta la construcţia unei biserici, în stare gravă după ce a căzut de pe o scară

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din localitatea vasluiană Urlaţi, care ajuta la construcţia unei biserici, a ajuns în stare gravă la spital, sâmbătă, după ce a căzut de pe o scară în interiorul lăcaşului de cult.

Directorul Agenţiei de Mediu Vaslui, arestat pentru luare şi dare de mită şi abuz în serviciu

Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Vaslui, Remus Mitrea, a fost arestat preventiv, în noaptea de joi spre vineri, de Tribunalul Iaşi, pentru luare şi dare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani, fiind acuzat că pretindea bani de la firme care doreau să obţină aviz de mediu.

Peste 200 de persoane au protestat la o biserică din Huşi, nemulţumite de schimbarea preotului

Peste 200 de enoriaşi au protestat, duminică, în curtea Bisericii "Sfânta Înălţare" din Huşi, nemulţumiţi de decizia Episcopiei de a-l schimba pe preotul paroh, oamenii nepermiţând instalarea noului preot în biserică.

ACCIDENT GRAV în Bacău: Un tânăr a murit şi alţi cinci au fost răniţi

Un tânăr a murit şi alţi cinci au fost răniţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unui accident care a avut loc în apropiere de municipiul Bacău, după ce şoferul maşinii în care se aflau, care consumase băuturi alcoolice, a intrat într-un gard.

Vaslui: Bebeluş de două săptămâni, a cărui mamă are doar 14 ani, găsit mort în condiţii suspecte

Un bebeluş de două săptămâni, din localitatea vasluiană Buscata, a fost găsit mort în condiţii suspecte, marţi, de către un echipaj de ambulanţă solicitat de bunica micuţului care avea grijă de acesta, întrucât mama copilului are doar 14 ani.

Filmul „După dealuri” de Cristian Mungiu, prezentat în avanpremieră în România, la Vaslui

Filmul "După dealuri" de Cristian Mungiu, propunerea României la premiile Oscar din 2013, a fost prezentat în avanpremieră în România, vineri seară, la Vaslui, regizorul spunând că a ales acest oraş "pentru legătura care este între întâmplarea reală şi cărţile care inspiră filmul".

Vaslui: Patru elevi au ajuns la spital după ce maşina care îi ducea la şcoală a intrat într-un copac

Patru elevi cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, din localitatea vasluiană Băcani, au ajuns la spital, vineri dimineaţă, unul dintre copii fiind în stare critică, după ce maşina care îi ducea la şcoală a într-un copac, iar după producerea accidentului şoferul a plecat de la faţa locului.

Autocar cu 40 de călători, confiscat la Albiţa întrucât era furat. Pasagerii au fost preluaţi de altă maşină

Un autocar în care se aflau 40 de călători şi care făcea o cursă regulată pe ruta Chişinău-Bucureşti a fost confiscat în Vama Albiţa de poliţiştii de frontieră vasluieni după ce s-a constatat că autovehiculul figurează ca fiind furat din Italia, pasagerii find preluaţi de un alt autocar.

Conturile Primăriei Vaslui, blocate pentru despăgubiri către proprietarii unui imobil naţionalizat

Primăria Vaslui are blocate conturile din bănci şi de la Trezorerie de către proprietarii unui imobil naţionalizat, pe care municipalitatea a refuzat să-l restituie la timp, aceştia câştigând în instanţă despăgubiri pentru lipsă de folosinţă de peste un milion de lei.

Femeie însărcinată, reţinută pentru omor după ce şi-ar fi înjunghiat mortal concubinul

O femeie însărcinată, în vârstă de 37 de ani, din comuna vasluiană Soleşti a fost reţinută de procurori sub acuzaţia de omor, după ce şi-ar fi înjunghiat mortal concubinul în inimă, de faţă fiind şi copilul lor de trei ani, care a fost preluat de Direcţia pentru Protecţia Copilului Vaslui.

Un tânăr a murit după ce s-a răsturnat cu o ambulanţă pe care o furase

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Bârlad, a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce ambulanţa pe care o furase din curtea Staţiei de Ambulanţă din municipiu s-a răsturnat pe un câmp, la volanul maşinii fiind un tânăr de 18 ani, rănit şi el în accident.

Poliţist bătut pe un câmp din Vaslui de o familie care se afla la furat de porumb

Un poliţist din localitatea vasluiană Vinderei a fost bătut pe câmp de către membri unei familii care se aflau la furat de porumb, agentul folosind pistolul din dotare pentru a scăpa de agresori.

Vaslui: Tânăr de 18 ani, în stare gravă la spital după ce a fost lovit de o ambulanţă

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din localitatea vasluiană Dumeşti, a fost transportat în stare gravă la spital, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de o ambulanţă care se deplasa la o urgenţă.

Vaslui: O ambulanţă care transporta un copil a căzut într-o râpă după ce o bucată de drum s-a surpat

O ambulanţă care transporta un copil de opt ani la un spital din Bucureşti a căzut, miercuri dimineaţă, într-o râpă adâncă de patru metri, după ce o bucată de drum s-a surpat în apropiere de localitatea vasluiană Crasna, întrucât în zonă se fac lucrări de reabilitare a unui pod de pe E581.

Fost candidat la Primăria Bârlad, la spital după ce s-a împuşcat cu un pistol cu bile

Un om de afaceri din Bârlad, fost candidat al PP-DD la primăria municipiului, a ajuns la spital, miercuri, după ce s-a împuşcat cu un pistol cu bile, primele date ale anchetatorilor arătând că ar fi fost vorba despre un accident.

Incendiu de vegetaţie în Parcul Naţional Ceahlău. Există pericol de extindere la pădure

Un incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă după-amiază, în Parcul Naţional Ceahlău, într-o zonă stâncoasă, şi există pericolul ca flăcările să se extindă la pădure, mai ales că pompierii nu pot interveni din cauza reliefului accidentat.

Vaslui: Un fost cadru militar şi-a ucis tatăl cu mai multe lovituri de topor

Un fost cadru militar în vârstă de 28 de ani, din localitatea vasluiană Perieni, şi-a ucis tatăl, fost primar şi director de şcoală, cu mai multe lovituri de topor, în timp ce se aflau într-o lizieră de salcâmi, procurorii dispunând, deocamdată, măsura internării tânărului la Psihiatrie.

Ambulanţă al cărei şofer avea o alcoolemie de 0,09 la mie, implicată într-un accident cu doi răniţi

Două persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, într-un accident rutier produs în judeţul Prahova, în care au fost implicate un autoturism, o ambulanţă şi un TIR, poliţiştii stabilind că şoferul autosanitarei avea o alcoolemie de 0,09 la mie.

O fată de 16 ani a murit la Spitalul de Urgenţă Vaslui după o anestezie. Un caz similar a avut loc şi în urmă cu o săptămână

O adolescentă de 16 ani din comuna vasluiană Codăieşti a murit, sâmbătă după-amiază, la Spitalul de Urgenţă Vaslui, în urma unei operaţii de apendicită şi de extirpare a unui chist ovarian, după ce medicii au decis să prelungească perioada de anestezie, fata intrând în stop cardio-respirator.