Prima pagină » Comunicate De Presa » „Sari gardul spre Olimp!” pe www.mediafax.ro

„Sari gardul spre Olimp!” pe www.mediafax.ro

Bucureşti, 7 august 2008 - Mediafax, cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România, lansează, joi, 7 august, jocul „Sari gardul spre Olimp!”, creat special pentru secţiunea „JO 2008 – Sport” de pe www.mediafax.ro – singurul site al unei agenţii de presă româneşti adresat consumatorilor finali.
„Sari gardul spre Olimp!” pe www.mediafax.ro
07 aug. 2008, 10:00, Comunicate De Presa

Pe durata Jocurilor Olimpice de la Beijing, secţiunea de ştiri din sport de pe www.mediafax.ro se va numi „JO 2008 – Sport” şi va oferi vizitatorilor site-ului informaţii în timp real despre cel mai mare eveniment sportiv al anului, dar şi jocul „Sari gardul spre Olimp!”.
 
La fel ca în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2008, www.mediafax.ro le dă, astfel, vizitatorilor posibilitatea de a se informa prin intermediul ştirilor Mediafax, dar şi de a se distra cu un joc online.
 
În „Sari gardul spre Olimp!”, fiecare jucător trebuie să decidă, pentru început, dacă participă la proba feminină sau masculină de 200 m garduri, iar apoi să-i depăşească pe ceilalţi atleţi şi să treacă primul linia de sosire. Dacă reuşeşte acest lucru, va trece la nivelul următor şi îşi va demonstra talentul într-o cursă mai lungă. Campionii intră într-un top 10 al celor mai buni jucători.
           
„Secţiunea de ştiri din sport de pe www.mediafax.ro se numeşte în luna august «JO 2008 – Sport» întrucât cuprinde cele mai relevante informaţii despre Olimpiada de la Beijing, alături de jocul «Sari gardul spre Olimp!», destinat tuturor celor cărora le plac competiţiile şi victoriile”, spune Irinel Bucur, Business Unit Manager www.mediafax.ro.
 
Jocul „Sari gardul spre Olimp!” a fost dezvoltat special pentru secţiunea „JO 2008 – Sport” de pe www.mediafax.ro de către Divizia Games a MediaPro Interactiv.
 
 
Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro. Site-ul furnizează în timp real conţinut multimedia – ştiri text, fotografii, înregistrări audio şi video – şi cuprinde funcţionalităţi specifice web 2.0. Astfel, site-ul are feed RSS, dă posibilitatea utilizatorilor să îşi posteze propriul conţinut şi prezintă ştirile zilei ierarhizate din trei perspective: a jurnaliştilor Mediafax, a comunităţii utilizatorilor www.mediafax.ro şi a fiecărui utilizator în parte. Totodată, vizitatorii au posibilitatea de a dezbate împreună cu jurnaliştii Mediafax evenimente şi probleme de actualitate, pe blogul „Dincolo de ştiri”, ce poate fi accesat la adresa www.mediafax.ro/blog. În 2007, www.mediafax.ro a câştigat premiul Internetics pentru cel mai bun site de ştiri.
  
Despre Mediafax
 
Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din cel mai mare trust media din România, MediaPro, şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declararaţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Mediafax este prima agenţie de presă din România care şi-a exportat modelul de business, prin lansarea agenţiei Mediafax din Cehia, în iunie 2008.