Prima pagină » Cultură-Media » Scandal cu substanţe interzise la Eurovision 2021. Controverse după victoria Italiei: solistul trupei Maneskin neagă acuzaţiile

Scandal cu substanţe interzise la Eurovision 2021. Controverse după victoria Italiei: solistul trupei Maneskin neagă acuzaţiile

La puţin timp după ce Italia a câştigat premiului Eurovision 2021, în presa internaţională au apărut imagini compromiţătoare pentru solistul trupei Maneskin, Damiano David. Pe baza acelor fotografii, artistul a fost suspectat de consum de substanţe interzise.
 
Damiano şi colegii săi de trupă neagă, însă, că ar fi folosit orice fel de droguri, oferind o altă explicaţie pentru imaginile devenite virale. Unul dintre membrii echipei ar fi spart un pahar, iar imaginile au fost realizate când solistul Maneskin strângea cioburile de sub masă.
 
„Suntem şocaţi să aflăm ce părere au unii oameni despre Damiano, cum că ar consuma droguri. Suntem chiar ÎMPOTRIVA drogurilor şi nu am consumat niciodată cocaină. Suntem dispuşi să ne lăsăm testaţi, nu avem nimic de ascuns”, au scris membrii trupei pe contul oficial de Instagram.
 
Formaţia italiană Maneskin s-a făcut cunoscută odată cu participarea la  X Factor în 2017.