Nominalizarea lui Lojkin, în vârstă de 42 de ani, a fost anunţată în mod oficial printr-un decret publicat pe site-ul preşedinţiei, împreună cu nominalizarea unor consilieri.
Lojkin este fondatorul holdingului UMH Group, din care fac parte 15 site-uri, opt posturi de radio şi opt titluri din presa scrisă, inclusiv versiunea ucraineană a influentei reviste americane Forbes.
Poroşenko, un miliardar care deţine active începând din domniul ciocolatei şi până la cel al presei, a deţinut un pachet în această firmă, până în vara lui 2013. Grupul a fost cumpărat, atunci, de către Serghii Kurcenko, un om de afaceri controversat, un apropiat al fostului preşedinte Viktor Ianukovici, vizat în prezent de un mandat de arestare din cauza unor suspiciuni privind comiterea unor fraude.
Noul preşedinte, ales la 25 mai, din primul tur, cu 54,7% din voturile exprimate, învestit sâmbătă, l-a numit pentru relaţiile cu presa pe Sviatoslav Ţegolko.
Acest jurnalist, în vârstă de 35 de ani, lucra din 2004 pentru postul de televiziune Kanal 5, care-i aparţine lui Poroşenko, şi a susţinut în mod activ atât „revoluţia portocalie” prooccidentală din 2004, cât şi mişcarea proeuropeană de contestare din iarnă. El ocupa funcţia de redactor-şef şi prezenta emisiuni.