Stagiunea de vară, afară: Opera din Iaşi organizează spectacole în aer liber
În fiecare weekend spectatorii se vor putea bucura de spectacole artiştilor ieşeni, dar respectând regulile de distanţare socială. Anca Andronache, una dintre balerinele de laşi îţi spune şi cum au trecut prin perioada asta şi cum e să urce pe o scenă în aer liber.
„Lunile acestea în casă au fost destul de dificile, destul de greu să te menţii în formă într-un spaţiu restrâns,în spaţiul propriei case, dar revenirea este atât de minunată şi e primul nostru spectacol în aer liber”, a spus balerina Anca Andronache.
„În sala de spectacol este o emoţie cu totul aparte, dar scena în sine are o energie bună şi chiar dacă e în interior şi chiar dacă e în exterior şi mesajul bun şi frumos al muzicii poate fi transmis de pe orice scenă”, a explicat tenorul Andrei Fermeşanu.
„Eu cel puţin trăiesc o mare bucurie pentru că sincer, la un moment dat trăiam cu senzaţia că nu o să mai vină odată momentul să ne întâlnim cu publicul şi mă bucur foarte mult că putem în felul acesta, o perioadă să facem ce ne place cel mai mult”, a explicat tenorul Florin Guzgă.
„Pe toată perioada verii vom oferi spectacole în fiecare vineri, sâmbătă şi duminică unui public de data asta restrâns faţă de capacitatea sălii de spectacol”, a spus managerul Operei Naţionale Române Iaşi, Beatrice Rancea.