Prima pagină » Economic » Transelectrica şi alte 41 de companii europene de transport al energiei au înfiinţat o organizaţie

Transelectrica şi alte 41 de companii europene de transport al energiei au înfiinţat o organizaţie

Un număr de 42 de companii europene de transport al energiei, printre care şi Transelectrica, au înfiinţat o organizaţie pentru integrarea pieţei de energie în cadrul UE, denumită ENTSO-E (Reţeaua Europeană a Operatorilor de Transport şi de Sistem pentru energie electrică).
Transelectrica şi alte 41 de companii europene de transport al energiei au înfiinţat o organizaţie
06 ian. 2009, 14:38, Economic

"ENTSO-E are ca scop promovarea integrării pieţei de energie electrică în cadrul Uniunii Europene, crearea regulilor de piaţă şi de alimentare sigură cu energie electrică pe baza codurilor tehnice de reţea şi a celor de piaţă", potrivit unui comunicat al Transelectrica.

Directorul general al Transelectrica, Stelian Alexandru Gal, a fost numit membru în Comitetul Director al ENTSO-E.

ENTSO-E va deveni operaţională începand din luna aprilie şi va coopera cu Comisia Europeană, cu reglementatorii şi cu toate celelalte organizaţii interesate.

Funcţiile asociaţiilor existente, respectiv Uniunea pentru Coordonarea Transportului de Energie Electrică şi Asociaţia europeană a Operartorilor de Transport şi de Sistem, vor fi transferate în cadrul ENTSO-E.

Transelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.