Prima pagină » Economic » Fuia: Zăpezile au refăcut deficitul de apă din sol. S-a asigurat un start bun pentru culturile de primăvară

Fuia: Zăpezile au refăcut deficitul de apă din sol. S-a asigurat un start bun pentru culturile de primăvară

Zăpezile au refăcut deficitul de apă din sol, asigurând astfel un start bun pentru culturile de primăvară, iar însămânţările se vor face în condiţii favorabile, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii, Stelian Fuia.
Fuia: Zăpezile au refăcut deficitul de apă din sol. S-a asigurat un start bun pentru culturile de primăvară

„S-a vehiculat foarte mult că iarna severă pe care am avut-o a afectat sectorul agricol. Chiar dacă s-au creat nişte probleme în domeniul producţiei de legume, îndeosebi la micii producători în solarii, zăpada şi apa venită prin zăpadă au contribuit la refacerea deficitului de apă din sol, ceea ce asigură un start bun pentru culturile de primăvară„, a spus ministrul.

El a adăugat că „informaţiile din teren” sunt că în primăvară însămânţările se vor face în condiţii bune.

„Din culturile de toamnă, cea mai afectată este cultura de rapiţă, până la 80%, şi o să vedem în continuare evaluările, dar aceste suprafeţe vor fi reînsămânţate cu culturi de primăvară”, a mai spus Fuia.