10:23, 14 Feb. 2025
Trei automarfare încărcate cu mobilier second-hand, deşeuri de carton şi materiale plastice au fost oprite să intre în România în ultimele 24 de ore.
Mărfurile proveneau din Germania şi erau destinate unor firme din România.
Şoferii – doi cetăţeni români şi un sârb – nu au putut prezenta documentele necesare importului.
În aceste condiţii, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport, ele fiind trimise înapoi în Ungaria.