Prima pagină » Cultură-Media » Business Magazin 10 ani – BM Storytellers, un punct de întâlnire care transformă poveştile în idei

Business Magazin 10 ani – BM Storytellers, un punct de întâlnire care transformă poveştile în idei

Revista Business Magazin organizează, miercuri, 29 ianuarie, la Hotel Epoque din Bucureşti, cu începere de la ora 17.00, prima ediţie a evenimentului BM Storytellers, parte a campaniei aniversare "10 ani de Business Magazin".
Business Magazin 10 ani - BM Storytellers, un punct de întâlnire care transformă poveştile în idei

BM Storytellers este un eveniment nou, conceput sub forma unor întâlniri cu public, câte una în fiecare lună, în care povestea socio-economică a ultimilor zece ani este redată de cele mai importante personalităţi din mediul de afaceri şi nu numai, personalităţi selectate din rândul celor care au ţinut coperta şi paginile revistei în cei 10 ani de la înfiinţare. Vor fi 10 evenimente, câte unul pentru fiecare an de apariţie a Business Magazin, iar vorbitorii vor fi selectaţi din articolele din anul respectiv.

Bogdan Enoiu, Gabriel Biriş, Dragoş Petrescu şi Dan C. Mihăilescu sunt speakerii primei ediţii, dedicată primului an de aparţie a revistei. Ei vor spune povestea lor de carieră şi a afacerii pe care o conduc, cum au reuşit să fie lideri de piaţă în domeniile în care activează şi, totodată, care sunt cele 10 principii de viaţă şi de business de la care nu se abat. Startul discuţiilor îl va da criticul literar Dan C. Mihăilescu, care va povesti despre transformarea societăţii româneşti în ultimii 10 ani, făcând o retrospectivă a istoriei pozitive a ţării. Este nevoie de oameni care să ne inspire, de poveşti care să ne motiveze şi de curaj pentru a începe.

BM Storytellers este un loc de dezbatere a prezentului şi de planificare a viitorului, un forum care dă răspunsurile la întrebările tinerilor care vor sa înceapă o afacere sau care vor să îşi depăşească mentorii, fiind totodată un punct de întâlnire unde istoria se transformă în poveşti şi poveştile în noi idei.