Detalii despre acţiunile miliardarului Elon Musk. A anunţat delistarea Tesla influenţat de marijuana şi pentru a-şi distra prietena
Securities and Exchange Commission, organismul de control al bursei americane, a făcut o conexiune clară într-o conferinţa de presă, după ce a anunţat că l-a dat în judecată lui Musk pentru afirmaţia falsă că va răscumpăra acţiunile companiei cu 420 de dolari pe acţiune.
„În timp ce investitorii Tesla au crezut că are o ofertă fermă, noi susţinem că Musk a ajuns la preţul de 420 de dolari, cu 20% mai mult decât preţul pieţei, din cauza semnificaţiei acestui număr în cultura legată de marijuana, crezând că prietena lui se va amuza”, a declarat Steven Peikin, co-director al diviziei de aplicare a SEC.
Musk a criticat decizia SEC, declarându-se întristat şi dezamăgit, dar a evitat să se refere la marijuana. „Integritatea este cea mai importantă valoare din viaţa mea şi faptele vor arată că niciodată nu am compromis asta în vreun fel”, a mai spus Musk.
Miliardarul american a renunţat la planul de delistare a companiei, invocând reacţia investitorilor.
420, 4:20 sau 4/20 (pronunţat four-twenty) este un termen care în cultura ce înconjoară consumul de marijuana se referă la fumatul la ora 4:20 sau pentru a celebra data de 20 aprilie.
Ora 4:20 are legătură cu patru studenţi care, în 1971, şi-au propus să caute o cultură abandonată de canabis, şi care şi-au dat întâlnire la respectiva oră. Ulterior apariţia în media a poveştii a indus ideea că 4:20 este o oră acceptabilă pentru consumul marijuanei. 20 aprilie este, în cultura din jurul consumului de canabis, data la care oamenii se adună pentru a fuma şi a cere legalizarea consumului. Astfel de manifestări au loc în diverse oraşe americane, dar şi la Londra sau în Noua Zeelandă.
Citeşte şi: Elon Musk, directorul general al Tesla, dat în judecată pentru fraude în SUA/ Musk respinge acuzaţiile Citeşte şi: Miliardarul Elon Musk a fost dat în judecată pentru calomnie de unul dintre salvatorii din peştera din Thailanda Citeşte şi: Acţiunile Tesla, din nou sub presiune, după ce Elon Musk a fumat marijuana într-un interviu, iar compania se confruntă cu plecări