Consiliul UE aprobă formal admiterea Croaţiei în zona euro începând din 2023

Miniştrii de Finanţe din statele Uniunii Europene au aprobat formal, marţi, planul de integrare a Croaţiei în zona euro de la începutul anului 2023, informează agenţia Reuters.
Consiliul UE aprobă formal admiterea Croaţiei în zona euro începând din 2023
Mihai Draghici
12 iul. 2022, 16:47, Economic

Consiliul Uniunii Europene, în care sunt reprezentate guvernele statelor membre UE, a adoptat trei documente cu caracter legal care vor permite introducerea monedei euro în Croaţia de la 1 ianuarie 2023. Croaţia va deveni astfel al 20-lea membru al zonei euro.

Rata de conversie a fost fixată la 1 euro = 7,53450 kuna, iar Croaţia va avea la dispoziţie câteva luni pentru a pregăti cadrul practic necesar adoptării monedei euro.

Pentru a deveni membră a zonei euro, Croaţia a trebuit să îndeplinească criterii privind stabilitatea preţurilor, stabilitatea schimburilor valutare, soliditatea sistemului financiar şi dobânzi moderate pe termen lung, toate verificate strict de Uniunea Europeană.

De asemenea, Comisia Europeană a analizat convergenţa economică a Croaţiei în raport cu restul zonei euro, inclusiv balanţa tendinţelor plăţilor, integrarea pe pieţele financiare şi pe piaţa muncii, precum şi compatibilitatea legislaţiei croate cu reglementările Băncii Centrale Europene (BCE).