Pe o piaţă a creditului cuprinsă de letargie, băncile care anul trecut au vândut mai multe credite noi decât sumele rambursate de clienţi din împrumuturile vechi au putut să iasă cu uşurinţă din rând, înregistrând creşteri vizibile la nivelul cotelor de piaţă după active.
La nivelul top 10 pe 2012 trei bănci au reuşit să câştige câte o jumătate de punct procentual – Banca Transilvania, UniCredit şi ING, iar cota CEC a urcat cu 0,4 puncte. Restul jucătorilor şi-au erodat poziţiile, situaţia generală de pe piaţă marcată de prăbuşirea cererii de credite fiind dublată în majoritatea cazurilor (cu excepţia Raiffeisen) de probleme interne ale băncilor în cauză.
BCR nu-şi poate pierde prea curând prima poziţie, însă cota sa de piaţă a alunecat din nou sub pragul de 20% după zvâcnirile din 2010 şi 2011 care este posibil să fi avut un cost prea mare din punct de vedere al calităţii creditelor vândute. Chiar dacă are cele mai mari active, sănătatea acestora constituie o mare problemă, având în vedere că mai mult de un sfert din credite sunt neperformante. Pierderile de peste 1 mld. lei înregistrate pe 2012 vorbesc de la sine, costul riscului măcinând profitul operaţional.
BRD s-a apropiat de pragul de 13%, în patru ani de criză pierzând circa un punct procentual la nivelul cotei de piaţă. Iniţial 2012 ar fi trebuit să fie anul stopării procesului de erodare din 2010 – 2011 şi al adoptării unei atitudini mai ofensive pe piaţă, însă situaţia s-a complicat în mod neaşteptat, banca încheind anul trecut cu pierderi de 332 mil. lei după ce în primii ani de criză fusese cea mai profitabilă.
Citeşte articolul integral despre cele mai mari bănci din 2012 pe www.zf.ro.