"Peste 90% dintre IMM-uri au probleme mai mari sau mai mici legate de criza economică. Cele mai multe probleme sunt legate de diminuarea comenzilor şi de lipsa surselor de finanţare. Fenomenul se extinde destul de rapid la nivelul unui număr din ce în ce mai mare", a spus Nicolescu la un seminar pe tema dificultăţilor întâmpinate de firmele mici şi mijlocii din cauza crizei financiare.
Alte efecte ale crizei financiare asupra firmelor mici şi mijlocii, identificate de Consiliul pentru IMM-uri, sunt reducerea exportului, diminuarea investiţiilor şi, nu în ultimul rând, efectul psihologic al dificultăţilor de pe piaţă.
"Dezgheţarea creditării este esenţială pentru că lipsa finaţării omoară şi afacerile viabile. România este mai afectată din acest punct de vedere, deoarece 95% dintre bănci depind de capitalul străin, iar firmele mamă îşi păstrează banii", a adăugat reprezentantul CNIPMMR.
Pe de altă parte, Nicolescu a precizat că IMM-urile se confruntă cu un blocaj financiar creat pe de o parte de stat, prin datoriile pe care trebuie să le plătească sectorului privat, şi pe de altă parte de companii, care din cauza dificultăţilor financiare nu îşi achită datoriile.
"La sfârşitul lunii decembrie, statul avea de plătit sectorului privat 2,1 miliarde de euro. În cascadă, acest blocaj înseamnă 8-9 miliarde de euro", a mai spus Nicolescu.