Faza a treia de dezvoltare include conexiunea cu cele două terminale, inclusiv realizarea fluxurilor Schengen, extinderea aerogării Plecări Internaţionale şi Schengen (cu o suprafaţă de 19.600 metri pătraţi), lucrări conexe de sistematizare exterioară a laturii de est, drumuri acces (circa 5.000 metri pătraţi) şi utilităţi şi extinderea terminalului de sosiri internaţionale şi Schengen (circa 2.500 mp).
Tragerea creditului se va realiza succesiv până la 31 decembrie 2012, în funcţie de necesităţi. Rambursarea creditului se va face în opt ani, în rate semestriale egale, după perioada de graţie, care are o durată de doi ani.
Directorul general al companiei, Tudor Jidav, a declarat la sfârşitul anului trecut că noul terminal urmează să fie finalizat în martie 2011, în decembrie reconfigurarea terminalelor Sosiri Internaţionale şi Curse Interne, iar în iulie 2012 extinderea terminalului Plecări Internaţionale.
Pe aeroportul Otopeni vor fi mutate şi zborurile low-cost, operate în prezent pe Băneasa.