Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (simbol bursier ONE) a anunţat vineri la Bursa de Valori Bucureşti că ONE Gallery Floreasca a semnat un contract de închiriere pe 17 ani, începând cu septembrie 2025, în valoare de 40,2 mil. euro fără TVA, cu Tomcat Comserv SRL, operator al brandurilor Treevi, Elephante, Sagakura, BaoHouse şi altele.
„Închirierea unui spaţiu de retail cu o suprafaţă închiriabilă brută de 3.600 mp, la parterul ONE Gallery, plus terase şi depozitări, pentru a opera un concept modern de food market, care va adăposti peste 40 de operatori diferiţi, cu produse premium, în diverse formate integrate sub acelaşi acoperiş”, este obiectul contractului.
One United Properties are 3,4 miliarde de lei capitalizare şi este deţinută în proporţii egale de 24,88% de Vinci Ver Holding şi OA Liviu Holding Invest, vehicule de investiţii ale fondatorilor Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu. Acţiunile au o scădere de 10,8% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 473,6 mil. lei, arată datele BVB.
Dezvoltatorul imobiliar a încheiat primele trei luni din 2024 cu cu o cifră de afaceri consolidată de 419 milioane de lei, în scădere cu 5% faţă de T1/2023, în timp ce profitul net s-a ridicat la 157,3 milioane de lei, în creştere cu 4%.