Ariton a precizat, la dezbaterile din Comisiile parlamentare de buget, finanţe privind bugetul Ministerului Economiei, că în şedinţa de Guvern de marţi a fost aprobată disponiblizarea a 200 de angajaţi de la Turceni şi urmează ca, săptămâna viitoare, să fie aprobată disponibilizarea a încă 300 de angajaţi de la SNLO.
„Este un program în derulare. Ieri, în şedinţa de Guvern a fost aprobată disponibilizarea a 200 de angajaţi de la Turceni şi urmează SNLO, 300 de persoane, probabil săptămâna viitoare va fi prezentată şi această Ordonanţă”, a spus Ariton.
El a făcut acest precizări la întrebarea deputatul PSD Vasile Popeangă privind numărul de personal din companii care va fi disponiblilizat.
După ce a participat la şedinţă, ministrul Economiei a precizat ziariştilor că cifra totală a celor disponiblizaţi de la Turceni şi SNLO este de 500 de persoane. „Numărul total este de 500. Este un proces în derulare, început din ianuarie şi dureză până la 31 decembrie”, a adăugat Ariton.
Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), una dintre principalele companii care asigură cărbune pentru producţia de electricitate în termocentrale, va disponibiliza până la sfârşitul anului 300 de salariaţi, dintr-un total de circa 9.000 de angajaţi.
Persoanele care îşi vor pierde locurile de muncă vor primi plăţi compensatorii, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), acţionarul unic al companiei.
Disponibilizările de la SNLO se adaugă planului de concedieri colective stabilit de Guvern, prin care în acest an din mai multe companii deţinute de MECMA au plecat sau urmează să plece alţi circa 1.500 de salariaţi.
Companiile vizate sunt Electrica Serv, Termoelectrica, Electrocentrale Deva şi complexele energetice Craiova, Turceni şi Rovinari. În aceste companii, inclusiv SNLO, sunt angajate circa 35.000 de persoane.