Prima pagină » Economic » Isărescu: Fără măsuri din timp, deficitul bugetar poate depăşi 3% din PIB

Isărescu: Fără măsuri din timp, deficitul bugetar poate depăşi 3% din PIB

Deficitul bugetar ar putea depăşi nivelul maxim permis de pactul de stabilitate, de 3% din PIB, atât în 2008, cât şi în 2009, dacă nu sunt adoptate măsuri fiscale din timp, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
Isărescu: Fără măsuri din timp, deficitul bugetar poate depăşi 3% din PIB
10 dec. 2008, 13:52, Economic

"Am tot vorbit de un buget multianual. În loc de un buget multianual am avut multibugete într-un an. În loc de un buget pe trei ani s-au făcut trei bugete într-un an, iar rectificările au crescut într-un mod optimist bugetul", a spus Isărescu.

El a arătat că ar fi o iluzie să credem că reprezentanţii Comisiei Europene (CE) vor accepta astfel de deficite, chiar dacă în unele state membre UE se vorbeşte de depăşirea acestui nivel (de 3%, n.r.) din cauza măsurilor anticriză.

Isărescu a menţionat că prognoza CE indică pentru acest an un defict bugetar de 3,4% din PIB şi de 4,1% din PIB pentru 2009.

Guvernatorul consideră că întărirea politicii monetare nu va afecta creşterea economică, ci va îmbunătăţi percepţia investitorilor străini, care vor continua astfel să vină în România.