COMENTARIU Lelia Munteanu: La ospăţul cuvintelor. Jocurind

O presimţire? Şi asta. Mereu ceva care ne întoarce din drum prea târziu.

Chiar dacă ar fi fost doar născocitorul acestui cuvânt, Miron Costin (foto – imaginea datează evident, de când mai avea capul pe umeri) ar fi ajuns până la noi, cale de 333 de ani, călare pe aripile lui. 

Cuvântul e atât de plin de sine ca de aer cald încât levitează: JOCUREŞTE.

Jocurirea nu e o joacă, dar nici până la capăt bătaie de joc.

În „Viaţa lumii”, norocul jocureşte împărăţii şi sulete. Le poartă ca pe  fire de nisip. Pe el însuşi l-a jocurit, când a căzut sub sabia călăului dintr-o toană a lui Constantin Vodă (tatăl mai cunoscutului Dimitrie Cantemir).

Ce mai jocurire, să ţi se despartă capul plin de gânduri de trup! Cum va fi fost în acel decembrie 1691? De sub securea călăului va fi fâlfâit un stol de cugetări însângerate

Jocurim cu norocul – care pe care. Însă cea mai zburdată jocurire e că, oriunde am fugi, dăm tot de noi înşine.