COMENTARIU Lelia Munteanu: … Şi nimeni n-a râs vreodată ca el

(Rostea cuvintele ca şi când ar fi vrut să se descotorosească repede de ele):

„A fost odată ca niciodată o ţară care cuprindea toate ţările de pe pământ”…

“Parcă am mai auzit asta”, am îndrăznit să-l întrerup. „Prostul se uită la fulgere, înţeleptul – la drumul luminat de ele”, mi-a răspuns într-o doară şi a continuat: 

“…iar în ţara asta exista un oraş care cuprindea toate oraşele lumii. Şi în oraş se afla o stradă care cuprindea toate străzile oraşului. Pe stradă – o casă care cuprindea toate casele oraşului. În casă era o cameră, în cameră – un om, întruchiparea tuturor oamenilor din lume. Râdea, râdea şi râdea, şi nimeni n-a râs vreodată ca el”.

Dacă aş fi putut să mă uit mai îndeaproape la omul acela, aş fi constatat că seamănă leit cu Dumnezeu.