COMENTARIU Lelia Munteanu: Vieţile multiple ale cărţilor

Monseniorului José Tolentino Calaça de Mendonça i-a luat locul Excelenţa Sa Angelo Vincenzo Zani. Au în spate o galerie de predecesori iluştri: cardinalul francez Jean-Louis Tauran, (2003-2007; Eminenţa Sa s-a stins pe 5 iulie), venerabilul cardinal italian Raffaele Farina (2007-2012) şi arhiepiscopul francez Jean-Louis Bruguès (2012-31 iulie 2018).

Chiar Benedict al XVI-lea, când nu se gândea că va deveni Papă, cu atât mai puţin Papă Emerit, visa să devină Bibliotecar, după ce şi-ar fi încheiat misiunea de Prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.

În cea mai veche bibliotecă a lumii, lucrurile stau mult mai frumos şi mai tenebros decât în romanele semi-inepte ale lui Dan Brown.
Bibliotecarul şi arhivarul Sfintei Biserici Romane – aceasta este titulatura oficială a postului – e înconjurat de patru asistenţi (cu toţii prelaţi): prefectul şi vice-prefectul Bibliotecii Apostolice, prefectul şi subprefectul Arhivelor Secrete (cele ferecate cu şapte peceţi, care dau aura de mister a instituţiei).

Optzeci de experţi, tăcuţi şi de o cernită eleganţă, se mişcă discret între departamente –  manuscrise şi colecţii, cărţi, monede, restaurare, muzee şi catalog.

Penultimul Bibliothecarius, XLVIII (Al Patruzeci şi Optulea), José Tolentino Calaça de Mendonça, a schiţat o tulburătoare teologie a setei: setea de nimic şi setea de Dumnezeu, lacrimile ca metaforă a setei, a-ţi potoli setea cu propria sete, fericirea de a fi însetat.

Puterea fără sceptru, însă una uriaşă, a lui Bibliothecarius aparţine astăzi lui XLIV (al Patruzeci şi Nouălea), Angelo Vincenzo Zani.
Fiecare Bibliothecarius crede în vieţile multiple ale cărţilor. Fiecare ştie, asemenea Papei Paul al VI-lea, că ”biblioteca e locul în care auzim răsunând paşii lui Cristos în istoria umanităţii”, cum în istoria vieţii noastre se aud paşii celor pe care îi iubim.