Parchetul îl suspectează pe Sanader că a realizat un acord, în schimbul sumei de zece milioane de euro, cu Zsolt Hernadi, preşedinte-director general al MOL, privind redefinirea relaţiilor între proprietarii acţiunilor INA, potrivit cotidianului Jutarnji List.
În virtutea acestui acord, intrat în vigoare în 2009, MOL a obţinut controlul companiei petroliere croate, în pofida faptului că nu deţine majoritatea acţiunilor INA.
MOL deţine 47 la sută din acţiunile companiei, iar Guvernul croat 45 la sută. Celelalte opt procente sunt deţinute de investitori mici, majoritatea salariaţi sau foşti salariaţi ai grupului.
Ancheta îl vizează, de asemenea, pe fostul vicepremier croat Damir Polancec, dar şi pe Hernadi, preşedinte-director general al MOL.
Potrivit cotidianului Jutarnji List, Sanader a primit cinci milioane de euro la jumătatea lui 2009, chiar înainte de a se retrage din viaţa politică.
Această sumă ar fi fost plătită prin intermediul unor companii off-shore ale MOL, cu sediul în Cipru şi Elveţia. Parchetul urmează să afle modalităţile de plată a celorlalte cinci milioane de euro, potrivit cotidianului.
Sanader, urmărit pentru deturnare de fonduri în Croaţia şi încarcerat, din decembrie, în Austria, urmează să fie extrădat către ţara sa.
Potrivit Parchetului croat, liderul conservator, care a fost premier din 2003 şi până în 2009, când a demisionat, spre surpriza generală, este suspectat că ar fi implicat în mai multe cazuri mari de corupţie, estimate la câteva milioane de euro.
Ivo Sanader face, în paralel, obiectul unei anchete în Austria, pentru spălare de bani.
Dacă justiţia austriacă ar hotărî să lanseze proceduri judiciare, o eventuală extrădare a acestuia către Zagreb ar putea avea loc abia după încheierea acestor proceduri.