Prima pagină » Externe » Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Poliţia franceză a arestat un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în clădirea consulatului Iranului din Paris, dar la percheziţie s-a constatat că nu avea asupra sa explozibili.
Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris
Tiberiu Sabo
19 apr. 2024, 17:27, Externe

Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o grenadă şi o vestă explozivă. Poliţia a izolat zona.

Bărbatul a părăsit ulterior consulatul şi a fost apoi arestat. Postul de televiziune BFM a arătat că acesta avea asupra sa ”replici de grenade”.

Potrivit sursei din poliţia franceză ar fi vorba despre acelaşi bărbat care a fost suspectat de o tentativă de incendiere în apropierea consulatului iranian într-un incident petrecut în septembrie anul trecut.

Ziarul Le Parisien a precizat pe site-ul său că, potrivit mai multor martori, bărbatul a târât steaguri pe podeaua consulatului şi a spus că vrea să răzbune moartea fratelui său. Nu a fost clar dacă incidentul a avut vreo legătură cu tensiunile actuale dintre Iran şi Israel.