Un foc de armă a fost tras accidental într-un perete interior al reşedinţei prezidenţiale de către unul dintre gardieni, înarmat cu un pistol Glock 26. Consilierul preşedintelui, aflat la un etaj mai sus, a crezut că este vorba despre un atac şi a contactat imediat unitatea specială a poliţiei care păzeşte clădirea, relatează portalul TheLocal.fr.
Nimeni nu a fost rănit, iar preşedintele nu se afla la Elysee în acel moment.
După restabilirea rapidă a calmului, echipa de securitate ar fi încercat să muşamalizeze incidentul curăţând zona şi îndepărtând glonţul din perete, fără să întocmească un raport al accidentului.
După ce informaţia a apărut duminică în presă, câteva ziare au pus la îndoială siguranţa preşedintelui. Cotidianul Le Point susţine că incidentul „a demonstrat lacunele serviciului de securitate”.