Prima pagină » Externe » VIDEO Texas, lovit de un val de frig puternic. Iarna grea se îndreaptă spre Coasta de Est a SUA

VIDEO Texas, lovit de un val de frig puternic. Iarna grea se îndreaptă spre Coasta de Est a SUA

Dorin Oancea
19 feb. 2021, 08:41, Externe

Aproximativ 78 de milioane de americani sunt sub alertă de vreme de iarnă grea, iar peste 27 de milioane merg la culcare sub un avertisment de îngheţ.

Cel puţin 38 de persoane au murit la nivel naţional din cauza furtunilor de iarnă sau a îngheţului de săptămâna trecută, când au fost stabilite peste 2.500 de înregistrări pentru cea mai scăzută temperatură pentru această dată. Alte opt decese sunt suspectate a fi legate de vreme, dar autorităţile aşteaptă rezultatele autopsiilor.

În Texas, comunităţile caută cu disperare căldură şi alte necesităţi, lipsiţi de electricitate, la temperaturi de îngheţ sau aproape de îngheţ.

Guvernatorul Greg Abbott i-a asigurat pe cetăţeni că va investiga cu atenţie motivul pentru care atât de mulţi oameni au fost lipsiţi de curent electric în această săptămână. „Texanii merită răspunsuri cu privire la motivele pentru care au apărut deficienţele şi cum vor fi corectate, iar texanii vor primi aceste răspunsuri”, a spus Abbott.

În San Antonio, Claudia Lemus a spus că electricitatea a revenit miercuri seara, dar că rafturile multor magazine sunt goale. „Cele mai multe magazine alimentare sunt închise”, a declarat Lemus pentru CNN joi dimineaţă. „Iar în cele deschise trebuie să stai la coadă timp de 20-30 de minute la un moment dat, apoi trebuie să intri şi să iei ce este disponibil, deoarece magazinele sunt (în mare parte) goale”.

Lemus a mai povestit că, în perioada în care energia electrică a fost oprită, ea şi soţul ei au încercat să îşi ţină copii ocupaţi, pentru a nu suferi de frig. Pentru a adăuga puţină căldură, familia a pornit aragazul.

„Am trăit în toate statele, fiind o familie militară. Am auzit de zăpada care vine. Nu ne-am gândit niciodată că va fi aşa”, a spus ea. „Nu am anticipat niciodată să avem …asemenea provocări.”

Aproape 300.000 de case şi companii din Texas erau lipsite joi de energie electrică, în scădere faţă de aproximativ 4,5 milioane la începutul săptămânii.

Vremea rea ​​a afectat furnizarea electricităţii către alţi 480.000 de clienţi din multe alte state, inclusiv Oregon, Louisiana, Mississippi, Illinois, Kentucky, Ohio, Virginia de Vest, Virginia şi Carolina de Nord, potrivit PowerOutage.us.

Oficialii din Texas spun că o îngheţul profund început de duminică a afectat gereratoarele de current, provocând întreruperi temporare sau continue. Problemele afectează o reţea din Texas care acoperă 90% din stat şi este izolată de restul ţării, astfel încât nu poate importa energie din alte părţi pentru a compensa lipsa.

Aproximativ 13 milioane de oameni se confruntă cu întreruperi în furnizarea apei, cu ţevi sparte şi defecţiuni ale sistemelor, au spus oficialii. Austin şi San Antonio au transmis miercuri avertismente legate de furnizarea apei calde.

Între timp, condiţiile meteorologice dificile din întreaga ţară au avut implicaţii grave asupra pandemiei: unele transporturi de vaccinuri Covid-19 au fost întârziate, iar unele clinici au trebuit să îşi anuleze programările pentru vaccinare.

Departamentul de Sănătate din Houston a declarat că va relua vaccinările în acest weekend.