Jean-Marie Le Pen: Romii reprezintă „copacul care ascunde pădurea africană şi nord-africană”
„Dacă insecuritatea creată de populaţia romă trebuie tratată, nu trebuie uitat că ea este marginală şi că romul ascunde probabil cealaltă imigraţie”, a declarat preşedintele FN, în faţa a circa 100 de cadre şi a unor aleşi ai partidului, la Saint-Laurent-du-Var.
„Este copacul care ascunde pădurea africană şi nord-africană”, a adăugat el, provocând amuzamentul mulţimii.
El a făcut aceste declaraţii sâmbătă, când zeci de mii de persoane au manifestat la Paris şi în provincie împotriva măsurilor de securitate adoptate de Guvernul preşedintelui Nicolas Sarkozy, în special a politicii sale de expulzare a romilor, care a generat critici internaţionale.
„Guvernele succesive sunt în incapacitate totală de a reprima crimele şi delictele deoarece acest lucru ar obliga la adoptarea unor măsuri puternice, obligatoriu suspectate de rasism”, a mai afirmat Le Pen.
În opinia lui Jean-Marie Le Pen, în vârstă de 82 de ani şi care va preda conducerea partidului în ianuarie 2011, „nu trebuie vizaţi romii, nici arabii sau africanii (…), trebuie vizat fenomenul imigraţiei”.
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a decis la sfârşitul lui iulie desfiinţarea taberelor ilegale de romi şi are în vedere posibilitatea de a retrage cetăţenia franceză anumitor infractori de origine străină, generând indignarea societăţii civile şi a opoziţiei, precum şi îngrijorarea ONU, a Comisiei Europene şi a Vaticanului.
De la sfârşitul lui iulie, aproximativ 1.000 de romi români şi bulgari au fost repatriaţi şi o sută de tabere ilegale desfiinţate.