FT: Naţiunile bogate vor acumula datorii publice suplimentare de cel puţin 17.000 de miliarde de dolari
Ţările bogate vor acumula datorii publice suplimentare de cel puţin 17.000 de miliarde de dolari în contextul eforturilor de atenuare a efectelor economice ale pandemiei, conform estimărilor Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), informează cotidianul Financial Times.
Marea Britanie: 118 decese în ultimele 24 de ore din cauza coronavirusului, cel mai mic număr anunţat din martie
Oficialităţile din Marea Britanie au anunţat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 118 de decese din cauza coronavirusului. Acesta este cel mai mic număr anunţat începând din luna martie.
Bilanţul total al deceselor a ajuns la 36.793.
Bilanţul contaminărilor cu noul coronavirus a crescut la 259.559 de la începutul epidemiei şi până duminică.
Spania raportează 70 de decese în ultimele 24 de ore, a opta zi când numărul este mai mic de 100
Autorităţile sanitare spaniole au anunţat, duminică, un număr de 70 de decese în ultimele 24 de ore, fiind pentru a opta zi când numărul este mai mic de 100.
153 de noi decese în Rusia, cel mai ridicat bilanţ pentru o zi de la începutul pandemiei
Numărul deceselor cauzate de noul coronavirus a atins un nou record pentru o zi în Rusia, cu 153 de morţi în ultimele 24 de ore, au anunţat duminică autorităţile de la Moscova.