Mişcarea lansată de către două sindicate importante, Confederaţia Generală a Muncitorilor din Portugalia (CGTP, apropiată Partidului Comunist) şi Uniunea Generală a Muncitorilor (UGT, de orientare politică moderată), trebuia să fie însoţită, joi după-amiaza, de proteste din întreaga ţară.
„Participarea este foarte puternică şi depăşeşte cu mult aşteptările noastre”, a declarat joi dimineaţa şeful UGT, Carlos Silva. Totodată, liderul CGTP, Armenio Carlos, care cere alegeri legislative anticipate, a sperat la o „mare rată de participare” pentru „a slăbi şi mai mult Guvernul”.
Greva de joi este o doua organizată în comun de către cele două sindicate. Prima a avut loc în noiembrie 2011, la cinci luni după venirea la putere a Guvernului de centru-dreapta care dorea să pună în aplicare un plan de ajutor internaţional.
CGTP a organizat singură grevele din martie şi noiembrie 2012.
Mişcarea socială a început după adoptarea de către Guvern a unor măsuri de austeritate care-i vizează pe funcţionari, nevoiţi să lucreze 35-40 de ore pe săptămână (ca în sfera privată) şi referitor la suprimarea a 30.000 de posturi până în 2014 pentru a reduce cu 4,7 miliarde de euro cheltuielile din sectorul public.
Intenţia celor două sindicate de a extinde mişcarea socială şi în sectorul privat, slab sindicalizat, a suferit eşec.
„Cifrele din domeniul privat nu le ating pe cele din domeniul public”, a declarat Silva. „Însă este un semn clar pentru Guvern că alegerea pe care a făcut-o nu este una bună”, a adăugat şeful UGT.
„Unii portughezi nu lucrează, dar alţii – da, şi statul nu ar trebui să-i împiedice”, a declarat ministrul purtător de cuvânt al Guvernului, Luis Marques Guedes, în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Miniştri. El a refuzat să precizeze numărul de participanţi la grevă, pentru a nu se implica într-un „război al cifrelor” cu sindicatele.
O uzină Volkswagen din apropierea Lisabonei şi-a oprit activitatea, iar activitatea grupului de electricitate EDP a fost în mare parte paralizată.
Potrivit CGTP, angajaţii din din sectorul de sănătate au aderat masiv la mişcare. Intervenţiile urgente sunt asigurate de un număr mic de echipe.