Informaţiile despre numărul mare de infracţiuni comise de romi au fost dezvăluite iniţial de un cotidian, într-un articol privind traficarea unui număr de peste 200 de copii în Marea Britanie pentru a cerşi, fura şi comite delicte mărunte.
Legislaţia UE privind libertatea de circulaţie, introdusă în Marea Britanie de Guvernul lui John Major, permite cetăţenilor europeni să se deplaseze liber pe teritoriul statelor membre.
Potrivit BNP, romii români – care nu ar trebui confundaţi cu românii simpli, cetăţeni europeni ce respectă legea – fac parte dintr-un trib de origine indiană care a pătruns în estul Europei de-a lungul timpului.
Potrivit datelor furnizate de poliţia britanică, cetăţenii români, printre care şi cei de etnie romă, au comis 1.080 de infracţiuni în primele şase luni ale anului 2007, anul aderării României la UE. În aceeaşi perioadă a anului 2006, au fost comise doar 135 de asemenea infracţiuni, remarcă BNP.
Pe de altă parte, autorităţile române au raportat că nivelul infracţionalităţii a scăzut în România, în condiţiile unui „export” al activităţilor romilor în Marea Britanie.
Potrivit unui raport al Ministerului britanic de Interne din 2007, aproximativ 45.000 de „potenţiali infractori” din România şi Bulgaria au intrat în Marea Britanie, precizează partidul naţionalist.