Prima pagină » Externe » Rusia şi Norvegia au ajuns la un acord asupra frontierei maritime în zona arctică

Rusia şi Norvegia au ajuns la un acord asupra frontierei maritime în zona arctică

Norvegia şi Rusia au ajuns la un acord asupra trasării frontierei maritime în zona arctică, lucru ce ar putea pune capăt unui diferend de 40 de ani în această regiune, despre care se crede că este bogată în hidrocarburi, au anunţat marţi preşedintele rus şi premierul norvegian.
Rusia şi Norvegia au ajuns la un acord asupra frontierei maritime în zona arctică
27 apr. 2010, 13:56, Externe

„Această soluţie este mai mult decât o linie de frontieră sub ocean. Este vorba despre dezvoltarea de bune relaţii de vecinătate. Aceasta ne va uni, mai degrabă decât să ne despartă şi va deveni o punte în cadrul cooperării noastre”, a declarat premierul norvegian, Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă comună, la Oslo, cu preşedintele rus, Dmitri Medvedev, care se află într-o vizită în acest stat.

Din 1970, Norvegia şi fosta Uniune Sovietică, iar ulterior Rusia negociază un acord pentru împărţirea unei zone de 176.000 de kilometri pătraţi, în Oceanul Arctic.