Cele patru persoane suspectat că l-au răpit pe copil, între care o femeie şi un băiat de 17 ani, care cunoşteau familia victimei, au fost arestate, după ce un taximestrist a depus mărturie în acest caz. El i-a luat în maşină pe membrii bandei, împreună cu copilul de cinci ani, pe 26 octombrie, la periferia oraşului Mexico, a precizat procurorul general.
Aceştia voiau să ceară drept răscumpărare 300.000 de pesos, echivalentul a 23.000 de dolari, însă au decis să îl omoare când au aflat că sunt căutaţi.
Victima a murit după ce i s-a făcut o injecţie cu acid.
Potrivit cifrelor oficiale, 651 de cazuri de răpire au fost înregistrate în Mexic de la începutul anului până la sfârşitul lui septembrie. Experţii spun că cifra reală ar putea fi de două sau de trei ori mai mare pentru că există familii care nu depun plângere şi care negociază singuri cu răpitorii.