Un mort și mai multe întreruperi de curent la Odesa după un atac rusesc cu drone

O persoana în vârstă de 77 de ani a dcedat în urma rănilor provocate de șrapnel iar infrastructura critcă a mai multor cartiere a fost deteriorată în urma atacului cu drone.
Un mort și mai multe întreruperi de curent la Odesa după un atac rusesc cu drone

Un atac rusesc cu drone a ucis, marți seară, o persoană și a declanșat întreruperi de energie electrică, apă și încălzire în portul ucrainean Odesa de la Marea Neagră, pentru a doua zi consecutiv, a declarat guvernatorul regional, citat de Reuters.

Guvernatorul regional din Odesa, Oleh Kiper, a declarat pe Telegram că o femeie în vârstă de 77 de ani a murit la periferia orașului din cauza rănilor provocate de șrapnel.

Atacul cu drone a deteriorat infrastructura critică, lăsând cartierele fără servicii, a mai spus el.

Kiper a declarat că fragmentele provenite de la dronele doborâte au avariat case și au declanșat incendii în districtele periferice ale orașului. Un atac cu rachete a distrus un sanatoriu gol, în apropierea orașului Bilhorod-Dnistrovskyi, la sud de Odesa, a adăugat el.