Avocatul Sică Puşcoci, pentru a doua oară la DNA
Puşcoci a mai fost la DNA în 30 ianuarie. Atunci, la ieşirea din clădire, el a declarat că .
"Eu îmi doresc să trăiesc liniştit, după zece ani de cercetări. Am până acum două scoateri de sub urmărire penală pentru Dulca şi Iulian Arhire. N-am nicio treabă cu Cristi Borcea şi fraţii Becali", spunea acesta.
Puşcoci preciza că nu i-au fost aduse la cunoştinţă învinuirile şi că la DNA "a dat peste oameni foarte civilizaţi".
Apărătorul acestuia, Alexandru Mihail Cămărăscu, declara că nu vor face declaraţii, în condiţiile în care nu le fuseseră comunicate faptele concrete pentru care este învinuit clientul său şi nici încadrarea juridică a faptelor.
Avocatul pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani, s-a prezentat, miercuri dimineaţă, la DNA. În acest caz, Puşcoci este cercetat alături de , fratele acestuia, impresarul Victor Becali, Gheorghe Copos – acţionar majoritar FC Rapid Bucureşti, Oţelul Galaţi, actual preşedinte la Unirea Urziceni, Cristian Borcea – preşedintele executiv al FC Dinamo, Jean Pădureanu – preşedinte al clubului de fotbal Gloria Bistriţa, , şi .