Justiţie

CSM refuză să comunice public examenele pe care le-a dat Bogdan Licu pentru intrarea în magistratură

Într-un răspuns oficial, Consiliul Superior al Magistraturii susţine că „în urma verificărilor efectuate de către Direcţia de Resurse Umane şi Organizare, domnul procuror Dimitrie Bogdan Licu a fost numit prin ordinul Ministrului Justiţiei nr 2017/ din 27 noiembrie 1996 în funcţia de procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 şi în funcţia […]

Legea care a eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor este neconstituţională -surse

Legea care a eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor este neconstituţională, au stabilit, joi, cu majoritate de voturi, judecătorii CCR, potrivit unor surse din Curtea Constituţională.

USR sesizează Curtea Constituţională cu privire la numirea lui Bogdan Licu drept judecător la CCR

Deputaţii USR sesizează Curtea Constituţională cu privire la hotărârea Camerei Deputaţilor prin care Bogdan Licu, „un plagiator cu pregătire cel mult mediocră, este numit judecător la CCR, fără a fi respectate toate condiţiile constituţionale şi legale”.

Bogdan Licu îl va înlocui pe Valer Dorneanu în funcţia de judecător CCR. Cristi Danileţ l-a acuzat de plagiat

Prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, îl va înlocui pe Valer Dorneanu în funcţia de judecător CCR, a decis, marţi, Camera Deputaţilor.

Iulia Scântei, noul judecător CCR din partea Senatului. A doua desemnare pentru funcţia de judecător CCR este votată de Camera Deputaţilor. Cea de-a treia nominalizare va fi făcută de preşedintele Klaus Iohannis

Iulia Scântei, nominalizată de PNL, o va înlocui în Curtea Constituţională pe Mona Pivniceru. A doua desemnare pentru funcţia de judecător CCR este votată de Camera Deputaţilor. Cea de-a treia nominalizare va fi făcută de preşedintele Klaus Iohannis.

O nouă amânare în dosarul Colectiv. Este a patra amânare a pronunţării

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis să amâne pentru 12 mai sentinţa definitivă în dosarul „Colectiv”, aceasta fiind a patra amânare a pronunţării.

Victor Alistar, reprezentantul societăţii civile în CSM: „Numirile în CCR ţin de rolul pe care CCR l-a jucat. Actuala CCR a de-stalinizat statul când patinase foarte grav”

„În ciuda scandalurilor, CSM funcţionează. Percepţiile despre rezultatele CSM sunt împărţite. Raportul pe protocoalele  dintre parchete şi SRI nu e gata. (…)   Acum pleacă din CCR 3 profesionişti foarte buni. CCR va continua să funcţioneze. E o schimbare de macaz în CCR: nu există niciun avocat. În CCR trebuia să fie un echilibru între […]

Un fost ministru încarcerat în Rusia pentru corupţie va fi eliberat condiţionat

Un tribunal rus a dispus eliberarea anticipată a fostului ministru al economiei Alexei Ulyukayev, care a fost condamnat în 2017 la opt ani de închisoare pentru fapte de corupţie. Ulyukayev a fost găsit vinovat pentru că a solicitat mită în valoare de 2 milioane de dolari de la Igor Sechin, directorul general al companiei petroliere […]

Candidaţii propuşi pentru un loc la CCR, în locul lui Valer Dorneanu, vor fi audiaţi miercuri în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor

Cei trei candidaţi propuşi pentru funcţia de judecător CCR în locul lui Valer Dorneanu, actualul preşedinte, Bogdan Licu (PSD), Cristi Danileţ (USR) şi Ioan Sabău-Pop (AUR) vor fi audiaţi miercuri în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Votul în plen va fi dat săptămâna viitoare. PSD l-a propus pentru această funcţie pe prim-adjunctul Procurorului General, Bogdan […]

Franţa a emis un mandat internaţional de arestare pe numele fostul şef al Renault-Nissan. Carlos Ghosn este căutat şi în Japonia de unde a fugit ascuns într-o cutie

Justiţia franceză a emis un mandat internaţional de arestare pe numele lui Carlos Ghosn, fostul şef al alianţei Renault-Nissan, în cadrul unei anchete în care este acuzat de abuz de bunuri sociale şi spălare de bani, a anunţat vineri parchetul din Nanterre, o suburbie a Parisului, potrivit AFP.

Candidaţii USR la CCR sunt judecătorul Cristi Dănileţ şi avocatul Péter Eckstein-Kovács

Candidaţii USR pentru ocuparea noilor posturi de magistraţi ai Curţii Constituţionale sunt judecătorul Cristi Dănileţ şi avocatul Péter Eckstein-Kovács, „doi profesionişti care şi-au dovedit nu numai competenţele de-a lungul timpului, cât mai ales moralitatea incontestabilă”.

Camelia Bogdan a fost eliberată din funcţia de judecător la Curtea de Apel Bucureşti

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Curtea de Apel Bucureşti a Cameliei Bogdan, ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare constând în „excluderea din magistratură”.

Ministerul Justiţiei vrea păstrarea unor măsuri care s-au dovedit benefice în starea de alertă

Ministerul Justiţiei a anunţat miercuri că a lansat în dezbatere publică un proiect de Lege care are ca obiectiv valorificarea adaptată a unor măsuri legislative dovedite benefice pe perioada stării de alertă pentru simplificarea procedurilor judiciare şi extrajudiciare.

CCR judecă pe 18 mai sesizarea privind modificarea Legii 45/2009

CCR a stabilit ca sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” să fie judecată pe 18 mai.

Judecătorii din Bulgaria au decis extrădarea Elenei Udrea în România. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată

Elena Udrea va fi predată autorităţilor din România, au decis marţi judecătorii din Bulgaria. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată.

Curtea de Apel amână din nou pronunţarea în dosarul Colectiv

Pronunţarea în dosarul Colectiv a fost amânată iarăşi, vineri, de magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti. Potrivit ultimei decizii a Curţii de Apel, termenul de deliberare, redactare şi pronunţare a hotărârii este amânat pentru data de 03 mai 2022.

Astăzi este aşteptată decizia în cazul Colectiv. Au trecut aproape 6 ani şi 6 luni de la tragedie

Au trecut aproape 6 ani şi 6 luni de la tragedia din Colectiv. 65 de tineri au murit şi alţi zeci îşi trăiesc viaţa în chinuri greu de închipuit. Vineri, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti sunt aşteptaţi să se pronunţe în cazul „Colectiv”.

Amânare în procesul privind finanţarea campaniei electorale. Udrea şi Băsescu au primit alt termen

Ioana Băsescu şi Elena Udrea vor afla în 26 mai decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009 a lui Traian Băsescu. Sentinţa a fost amânată, joi, din cauza absenţei fostului ministru.

Comitetul anti-tortură cere României reformă în sistemul penitenciar: saltele cu ploşniţe şi bătăi

În raportul realizat după vizita în România din perioada 10-21 mai 2021, care s-a axat pe tratamentul persoanelor private de libertate în penitenciare şi unităţi de poliţie, CPT îndeamnă autorităţile să ia măsuri prioritare în mai multe domenii: îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, oferirea de activităţi motivante pentru deţinuţi pentru a-i ajuta să se pregătească pentru […]

Decizie: Elena Udrea rămâne în arest preventiv în Bulgaria până la extrădare

Fostul ministru Elena Udrea rămâne în arest în Bulgaria, până la extrădarea sa, a decis, joi, Curtea de Apel din Sofia.

Europol începe Operaţiunea „Oscar”. Sunt vizate bunurile persoanelor şi companiilor ruse sancţionate

Operaţiunea se desfăşoară în parteneriat cu statele membre ale Uniunii Europene, dar şi cu agenţiile Eurojust şi Frontex.

Elena Udrea, audiată în Bulgaria. Autorităţile române încearcă să o aducă în România

Elena Udrea este audiată în Bulgaria. În ultimele 24 de ore, fostul ministru s-a aflat în arest, iar audierea se face după ce autorităţile din România au solicitat extrădarea lui Udrea, anunţă surse apropiate anchetei.

Udrea a fost prinsă în Bulgaria / Surse: Elena Udrea ar fi fugit din ţară prin Vama Giurgiu. UPDATE: Fostul ministru a fost dat în urmărire generală

Poliţiştii nu au găsit-o pe Elena Udrea la domiciliu pentru a pune în executare mandatul de arestare, conform deciziei de joi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a fost condamnat la 8 ani şi 4 luni de închisoare. Sentinţa nu este definitivă

Potrivit soluţiei Tribunalului Bacău, Ionel Arsene a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru trafic de influenţă pentru o faptă din cursul anului 2013. Lui i-a fost interzisă şi exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de […]

Motivarea CCR pe neconstituţionalitatea „Ordonanţei Prună”: „Atribuirea calității de organ de cercetare penală specială S.R.I. a încalcat Constituţia”

„SRI nu poate face nici cercetare penală, nici cercetare penală specială”   Curtea Constituţională a publicat astăzi motivarea deciziei 55/2022 prin care pe 16 februarie 2022 a decis neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanţei 6/2016, aşa zisa „Ordonanţa Prună”, şi neconstituţionalitatea unor prevederi din „Ordonanţa Prună”.   Motivarea de 29 de pagini a deciziei 55/2022 se […]

Blaise Compaoré, fostul preşedinte din Burkina Faso, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea lui Sankara

Fostul preşedinte din Burkina Faso, Blaise Compaoré, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea lui Thomas Sankara, supranumit „Che Guevara al Africii”.

Cum i s-a făcut rău unui fost preşedinte român în Parlamentul European. Motivul care a determinat schimbarea bruscă de stare

Fostul preşedintee Traian Băsescu a povestit că i s-a făcut rău în timp ce era în Parlamentul European, cu o jumătate de oră înainte de a afla verdictul Instanţei Supreme, iar această decizie, privind colaborarea sa cu fosta securitate a aflat-o când era deja la spital.

Peste 11.000 de copii au fost victimele unor abuzuri, anul trecut. Peste 1.000 au fost abuzuri sexuale

În primele nouă luni ale anului trecut s-au înregistrat 11.903 cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copiilor, din care 1.019 sunt cazuri de abuz sexual.

Iohannis a semnat decretele de numire în funcţie a peste 120 de judecători şi procurori

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretele de numire în funcţia a 75 de judecători şi 49 de procurori, informează Administraţia Prezidenţială.

Percheziţii la Clanul Ghenosu: 18 tinere ar fi fost bătute, umilite şi forţate să se prostitueze

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au făcut joi 18 percheziţii în Bucureşti şi Dâmboviţa la membrii Clanului Ghenosu, într-un dosar de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi influenţarea declaraţiilor.

Un bărbat este cercetat după ce şi-ar fi spionat fosta soţie

IPJ Timiş anunţă că poliţiştii şi procurorii DIICOT au făcut miercuri dimineaţa trei percheziţii domiciliare în localităţile Timişoara, Dumbrăviţa şi Moşniţa Nouă, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, interceptare ilegală a unei transmisii de date informatice şi transfer neautorizat de date. Conform poliţiştilor, un bărbat de […]

Judecătorul Curţii Supreme de Justiţie a Statelor Unite ale Americii a fost spitalizat

Cel mai longeviv membru al Curţii Supreme a SUA a fost internat cu simptome asemănătoare gripei. Clarence Thomas, în vârstă de 73 de ani, activează din 1991 ca judecător în cadrul instituţiei. Potrivit unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al Curţii Supreme, Patricia McCabe, Thomas se odihneşte în prezent, iar simptomele sale au început deja […]

Fostul şef al Armatei britanice vrea un proces de tip Nürnberg pentru Putin

Fostul şef al forţelor armate britanice, Lordul Richard Dannett, vrea ca Vladimir Putin să fie supus unui „proces de tip Nürnberg” din cauza „tacticii imorale de neiertat” de a ataca civilii ucraineni, pentru a condamna „pentru totdeauna, în cărţile de istorie, ce a făcut Putin şi generalii săi”

O mare ţară interzice aplicaţia de mesagerie Telegram

Judecătorul Curţii Supreme din Brazilia, Alexandre de Moraes, a ordonat vineri suspendarea aplicaţiei de mesagerie Telegram, afirmând că aceasta a refuzat în mod repetat să respecte ordinele judecătoreşti de îngheţare a conturilor care răspândesc dezinformare sau să se conformeze legilor ţării, potrivit Reuters.

Curtea Internaţională de Justiţie oferă miercuri decizia privind procesul dintre Kiev şi Kremlin

„Rusia trebuie oprită, iar Curtea (n.red. de la Haga) are un cuvânt de spus în asta”, a declarat politicianul ucrainian Anton Korynevych.    Rusia trebuia să se prezinte la audieri pe 7 şi 8 martie, dar a absentat, pe motiv că instituţia „nu are jurisdicţie” şi că Putin acţionează în Ucraina „în auto-apărare”.    Curtea […]

Un rabin este investigat pentru modul în care l-a ajutat pe Roman Abramovici să obţină cetăţenia portugheză

Roman Abramovici a obţinut cetăţenia portugheză în aprilie 2021, în temeiul unei legi care oferea naturalizarea descendenţilor evreilor sefarzi, care au fost expulzaţi din peninsula Iberică în urmă cu mai bine de 400 de ani în timpul Inchiziţiei. Procesul de naturalizare al mai multor evrei este investigat, după ce au apărut suspiciuni de spălare de […]

Iohannis a promulgat desfiinţarea SIIJ

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri Legea pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), anunţă Administraţia Prezidenţială. „Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 11 martie 2022, decretul pentru promulgarea Legii privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală”, anunţă […]

Curtea Penală Internaţională: Crimele de război din Ucraina sunt investigate

O echipă avansată a Curţii Penale Internaţionale (CPI) de la Haga a plecat în "regiunea Ucrainei" pentru a începe investigarea unor posibile crime de război, a declarat procurorul principal al instituţiei într-un interviu acordat Reuters.

Fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie. El se afla sub control judiciar pe cauţiune, cu o valoare de 1.000.000 euro

Fostul primar al Sectorului 1, daniel Tudorache, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie, anunţă, miercuri, DNA. Fostul primar se afla sub control judiciar pe cauţiune, acuzat de complicitate la trafic de influenţă şi spălarea banilor.