Justiţie

Un italian urmărit internaţional pentru bancrută frauduloasă, prins în Harghita

În urma cooperării dintre Poliţia Română şi autorităţile judiciare italiene, a fost depistat bărbatul care era urmărit internaţional, pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de 3 ani de închisoare, pentru bancrută frauduloasă. Italianul a fost depistat în Topliţa, judeţul Harghita, la adresa de reşedinţă. Cetăţeanul italian ar fi cauzat, prin activitatea infracţională, un prejudiciu […]

Octavia Spineanu Matei, candidatul României pentru funcţia de judecător al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Potrivit CSM, În conformitate cu prevederile art. 5, alin. (2) – (4) din Procedura pentru desemnarea candidatului României pentru funcţia de judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Procedura de selecţie), aprobată de Guvernul României, prin Memorandum, la data de 9 iulie 2020, Comisia de selecţie s-a întrunit în perioada 21 – 22 octombrie […]

Decizie ICCJ: Dacă eşti parte într-un proces, poţi trimite acte prin e-mail şi în afara programului instanţei, până în ultima zi a termenului

Înalta Curte a lămurit-o. Dacă eşti parte într-un proces civil, nu contează ora la care trimiţi pe e-mail sau fax documente, atât timp cât te încadrezi în termenul legal.  Astfel, trimiterea actelor de procedură prin e-mail şi fax n-are nicio legătură cu orarul de lucru al instanţei. Data şi ora care dovedesc depunerea în termen […]

Deputaţii scăpaţi de dosare penale chiar de colegii din Parlament

Nicolae Bănicioiu aşteaptă ca deputaţii să decidă dacă aprobă sau nu cererea procurorilor de începere a urmăririi penale pe numele lui.  Fostul ministru deja s-a exprimat şi a spus că este de acord cu ridicarea imunităţii. Dacă ne uităm în urmă, au mai fost demnitari care au fost scăpaţi de anchete de proprii colegi din […]

Florin Iordache a câştigat şefia Consiliului Legislativ, cu 185 de voturi

UPDATE Cele două camere ale Parlamentului l-au votat în plenul reunit pe Florin Iordache preşedinte al Consiliului Legislativ. Iordache, susţinut de PSD, a avut 185 de voturi, faţă de 41 de voturi Augustin Zegrean, propus de PNL, şi două voturi pentru în cazul lui Mazâlu, propus de USR. Pentru funcţia de preşedinte al Consiliu Legislativ şi-au […]

„Legea carantinei” pe masa CCR. Curtea Constituţională discută, astăzi, sesizarea Avocatului Poporului. UPDATE: CCR a respins sesizarea

UPDATE: CCR respinge sesizarea Avocatului Poporului în privinţa Legii carantinei „În ziua de 20 octombrie 2020, Plenul Curţii Constituţionale, în cadrul controlului posterior promulgării, cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art.8 alin.(3)-(9) şi ale art.19 alin.(2)-(6) din Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi […]

CCR a respins sesizarea Avocatului Poporului în privinţa „Legii Carantinei”

Judecătorii CCR au respins, marţi, sesizarea Avocatului Poporului în privinţa Legii carantinei şi arată că sintagma „izolarea într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare” şi prevederile art.19 din Legea nr.136/2020 sunt constituţionale.

Avocatul Gheorghe Piperea spune că obligaţia de a purta mască în aer liber nu are temei legal: „Este, de fapt, o recomandare”

Nu este prima dată când avocatul contestă măsurile impuse de autorităţi. În luna mai Gheorghe Pipera a depus la Curtea de Apel o cerere prin care a solicitat suspendarea stării de alertă. Avocatul spunea la vremea respectivă că sunt încălcate drepturile fundamentale ale cetăţenilor. În postarea de pe Facebook, Gheorghe Piperea spune că obligativitatea purtării […]

DNA: Traficant de influenţă în ”Afacerea Pandemia – Unifarm”, consilier al unui lider PNL

Procurorii DNA care l-au trimis în judecată pe Marius Avram Gal, consilierul deputatului PNL, Ben Oni Ardelean, susţin că după ce în România a fost declarată starea de urgenţă generată de pandemie şi ”având în vedere cererea ridicată pentru echipamentele de protecție, au apărut persoane interesate să speculeze această situație, transformând-o într-o afacere”. ”Corelativ ideii […]

Decizia în cazul fostului viceguvernator Bogdan Olteanu, amânată; după ce unul dintre judecători este în concediu

Dosarul a fost, însă, amânat, pentru data de 29 octombrie, întrucât unul din membrii completului de judecată se află în concediu de odihnă. Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, pe Bogdan Olteanu, în primă instanţă, la 7 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat că a primit mită un milion de euro de […]

„Muhammad şi Muhammad vs. România”. CEDO a condamnat România în cazul studenţilor pakistanezi din Sibiu, acuzaţi de terorism

România încălcat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului atunci când a expulzat doi studenţi pakistanezi care aveau drept de reşedinţă în Sibiu şi pe care i-a acuzat de legături cu Al Qaeda, a stabilit, joi, CEDO.

Judecătoarea Amy Barrett: Posibilitatea unui preşedinte de a se graţia singur, o „întrebare deschisă”

Judecătoarea Amy Coney Barrett, desemnată de preşedintele Donald Trump pentru un post la Curtea Supremă de Justiţie, a declarat în cursul audierilor că posibilitatea unui preşedinte de a se graţia singur este o „întrebare deschisă”, sugerând şi că Programul medical „Obamacare” ar putea fi menţinut. În a treia zi de audieri de către membrii Comisiei […]

Data la care CCR va dezbate rectificarea bugetară, care include majorarea pensiilor cu 40%

Judecătorii Curţii Constituţionale vor dezbate pe 25 noiembrie sesizarea Guvernului privind rectificarea bugetară, care include majorarea pensiilor cu 40%, nu cu 14%, aşa cum decisese Executivul.

Judecătoarea Amy Barrett, desemnată de Donald Trump, vrea să aibă o linie „independentă” la Curtea Supremă

Judecătoarea Amy Coney Barrett, desemnată de preşedintele Donald Trump pentru un post la Curtea Supremă de Justiţie din SUA, a declarat în cursul audierilor în Senat că menţine o linie „independentă” şi va interpreta legile „cum sunt scrise”, pe fondul criticilor opoziţiei democrate. „Cetăţenii americani au nevoie de o instanţă supremă independentă, care să interpreteze […]

Diplome false la nivel înalt. Laurenţiu Baranga a demisionat când procurorii i-au deschis dosar penal

În timp ce tu ai învăţat pe rupte să-ţi iei diploma, alţii au fentat sistemul şi au falsificat diplomele. Şi au reuşit ani buni să păcălească statul, pentru că ani de zile au luat salarii nemeritate. Plătite din banii tăi.  Ultimul exemplu este Laurenţiu Baranga, fost şef de la Combaterea Spălării Banilor, care a fost […]

Ion Cristoiu, despre Dosarul Revoluţiei: Dacă decizia Înaltei Curţi rămâne, rechizitoriul nu mai există. Gata, s-a terminat cu acest dosar!

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că probele eliminate vineri de instanţa supremă în Dosarul Revoluţiei sunt fundamentale, iar dacă la recurs nu se revine asupra deciziei, acest dosar este îngropat, un verdict în favoarea celor responsabili de uciderea a peste 1000 de oameni în decembrie 89 şi spre dezamăgirea societăţii româneşti care va vedea astfel că […]

OMV Petrom, vinovată de ucidere din culpă. Va plăti o amendă penală de 750.000 de lei, în cazul copilului decedat lângă o sondă din judeţul Prahova

Conform unei informari a companiei trimisă bursei, Curtea de Apel Ploieşti s-a pronunţat vineri în dosarul în care OMV Petrom SA a fost trimisă în judecată. „Acuzaţia se referă la un incident produs în anul 2015, lângă una dintre sondele societăţii, localizată în Ariceştii Rahtivani în judeţul Prahova, unde victima a fost găsită decedată. Societatea […]

Dosarul Revoluţiei se întoarce la procurori pentru a repara erorile

Dosarul Revolutiei ajunge inapoi la procurori ca sa repare erorile din dosar în termen de 5 zile.Decizia este a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie. Totodată, instanţa supremă cere ca procurorii să decidă dacă îşi iau dosarul inapoi de tot pentru a-l reface sau daca isi mentin acuzatiile. Ce este grav este faptul că judecătorii […]

Elliott Broidy, omul care l-a invitat pe Dragnea la învestirea lui Donald Trump a fost pus sub acuzare pentru lobby în ancheta unui cetăţean străin

Jho Low, un fugar din Malaezia care a fost acuzat ca fiind creierul fraudei de 1MDB, a plătit iniţial 6 milioane de dolari lui Broidy pentru a face lobby la Departamentul de Justiţie al SUA pentru a opri ancheta şi a promis încă 75 de milioane de dolari dacă lobby-ul va reuşi, se arată în […]

Cătălin Predoiu, criticat din nou din cauza legilor justiţiei

Cătălin Predoiu este iar criticat de o parte din magistraţi. În pachetul de legi ale Justiţiei s-a strecurat un lucru periculos. Articolul care incrimina racolarea judecătorilor şi procurorilor de către serviciile de informaţii a dispărut. În prezent, există această interdicţie în Legea 303/2004, dar ministrul Justiţiei a scos-o în legile justiţiei. Mădălina Afrăsinie judecător Tribunalul […]

Victorie în instanţă. Elevii din două localităţi din Constanţa şi-au câştigat dreptul la bursă la Curtea de Apel

Potrivit AEC, Curtea de Apel Constanţa a dat dreptate elevilor şi a stabilit că este de datoria consiliului local să prevadă în buget sume pentru a acoperi bursele elevilor şi să respecte în totalitate criteriile de acordare a acestora. Reprezentanţii celor două comune au ales să facă recurs faţă de decizia din primă instanţă, invocând […]

Populaţia României. INS: 22.175.000 / OMS: 19.778.000. Avocatul Poporului cere AEP şi MAI să comunice care este populaţia reală a României şi câţi oameni au drept de vot

Avocatul Poporului, Renate Weber, s-a sesizat din oficiu şi vrea să ştie care e populaţia actuală a României, inclusiv cu privire la numărul real al cetăţenilor cu drept de vot.  Sesizarea vine în urma alegerilor locale din 27 septembrie şi în perspectiva alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, preconizate pentru 6 decembrie.  În adresele trimise […]

ANI a descoperit incompatibilitate sau conflict de interese administrativ, în cazul a şapte aleşi din ţară

Aleşi dar cu probleme de incompatibilitate. Asta este situaţia mai multor politicieni din ţară.  Albu Liviu Alexandru, viceprimar al comunei Lipovu, judeţul Dolj – incompatibilitate – începând cu data de 23 iunie 2016 exercită simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică – titular întreprindere individuală.   Ciauş Titus, viceprimar al comunei Verneşti, […]

Te angajezi undeva şi nu te descurci la negocierea contractului? Îţi poţi aduce un avocat să te ajute

Te angajezi undeva şi ai emoţii pentru că nu stii sa citesti foarte bine contractul?    De astăzi, ai voie sa aduci un avocat la negocieri sau chiar un mediator.    Modificarea la Codul Muncii spune că la încheierea sau chiar la modificarea contractului de muncă şi tu, şi angajatorul, aveţi voie să vă aduceţi […]

Predoiu vrea să se pună bine cu magistraţii. Ce modificări legislative propune Ministrul Justiţiei

Judecătorii şi procurorii care vor să-şi critice premierul sau alţi membri ai Executivului pe Facebook sau la televizor, ar putea scăpa de cercetarea disciplinară. Propunerea este inclusă în proiectul de modificare a legilor justiţiei, prezentat de Cătălin Predoiu. Însă ministrul Justiţiei doar vrea să se pună bine cu magistraţii. Oricum Inspecţia Judiciară, instituţia care cercetează […]

Dosar penal în cazul petrecerii organizată pe „Cluj Arena”

Organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor după petrecerea privată organizată pe „Cluj Arena” de o societate comercială, anunţă Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj – Napoca

De la Galilei şi Newton la Luchian şi Ressu, mai multe opere de artă au fost furate. Unde au fost descoperite de poliţişti

16 tablouri semnate de Ştefan Luchian, Camil Ressu sau Nicolae Vermont au fost confiscate dintr-un târg din sectorul 6 al Capitalei.  Picturile, realizate în diferite tehnici, erau scoase la vânzare de două persoane care nu aveau acte de provenienţă pentru ele.   Lucrările, care vor fi expertizate, ar fi realizate în a doua jumătate a […]

Raport GDPR: Cele mai importante amenzi aplicate în 2019 de Autoritatea pentru Supravegherea Datelor

Autoritatea pentru Supravegherea Datelor a publicat un raport al activităţii din 2019, iar în document sunt prezentate o serie de exemple concrete de încălcări ale legislaţiei privind protecţia datelor personale, sancţionate de autoritate pe parcursul anului trecut. Prima amendă pentru încălcarea GDPR a fost dată la mai bine de un an de la intrarea în […]

Jihadist arestat la Madrid. Suspectul este un cetăţean algerian urmărit de Europol

Bărbatul se identifica cu mesajele cele mai agresive din propagandă Daesh, care îndeamnă la comiterea de atentate în ţări din Europa şi avea manuale pentru confecţionarea armelor şi artefactelor explozive.   Anchetatorii spanioli au decis să intervină după ce au văzut că suspectul prezenta un interes to mai mare pentru arme şi tehnici de luptă. […]

CEDO obligă statul român să plătească despăgubiri de peste 15 milioane de euro proprietarilor de imobile naţionalizate

România se află în topul european când vine vorba de condamnări primite la CEDO.  Săptămâna aceasta, CEDO a pronunţat şase hotărâri împotriva statului român, iar despăgubirile care urmează să fie plătite proprietarilor de imobile naţionalizate depăşesc 15 milioane de euro.  Pentru că în România nu au primit despăgubiri pentru proprietăţile trecute abuziv în proprietatea statului, […]

BREAKING NEWS Şeful Unifarm, Adrian Ionel, trimis în judecată de DNA

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus, vineri, trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Ionel Eugen Adrian, la data faptelor director general al Companiei Naţionale Unifarm SA, pentru luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos […]

Delphine Boël devine oficial o prinţesă a Belgiei

Artista Delphine Boël, în vârstă de 52 de ani, şi-a câştigat titlul regal, după ce instanţa a dovedit că este fiica fostului rege Albert a II-lea al Belgiei, conform BBC. Boël a spus prima dată că Albert al II- lea este tatăl ei într-un interviu în 2005. De atunci se luptă ca tatăl ei să […]

Primarul sectorului 4 a anunţat că va depune plângere penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor împotriva conducerii Colegiului „Gheorghe Şincai”

Primarul sectorului 4 din Capitală a anunţat că va depune plângere penală împotriva conducerii Colegiului „Gheorghe Şincai”, care nu ar fi raportat un caz de Covid, care ar fi dus la intrarea în scenariul roşu a unităţii de învăţământ.

Un bărbat din Braşov a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare după ce urcat un clip cu fosta iubită pe un site porno

Judecătoria Braşov l-a condamnat pe inculpat la trei ani şi opt luni de închisoare după ce bărbatul a postat mai multe poze nud cu fosta iubită şi un filmuleţ în care cei doi întreţin relaţii sexuale.  După ce a urcat imaginile şi clipul video pe site-ul Pornhub, bărbatul a creat un profil fals pe Facebook […]

Prima condamnare din România pentru un cetăţean, suspect de Covid, care a fugit din spital. Ce pedeapsă a primit bărbatul

Incidentul s-a produs pe 10 aprilie când poliţiştii de la Poliţia municipiului Buzău au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat de 50 de ani, din Merei, a părăsit incinta unităţii spitaliceşti fără încuviinţarea cadrelor medicale, având simptomatologie specifică bolii. La numai câteva ore de la sesizare, bărbatul a fost […]

Noile legi ale justiţiei, în dezbatere publică: Principalele modificări propuse de Cătălin Predoiu

Numeroase modificări la legile justiţiei au fost anunţate de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.  Noile prevederi vor sta în dezbatere publică până la 31 martie anul viitor şi vor ajunge în Parlament pentru a fi dezbătute şi ulterior votate.   Principalele prevederi incluse în cele trei proiecte de lege sunt legate de desfiinţarea secţiei de investigare […]

CCR: Legea care ar fi eliminat eliberarea înainte de termen în cazul violatorilor şi criminalilor, adoptată neconstituţional

Legea care ar fi eliminat posibilitatea persoanelor condamnate pentru infracţiuni deosebit de grave de a ieşi din închisoare înainte de termen a fost adoptată neconstituţional.  Asta a decis Curtea Constituţională, care a constatatat că documentul nu a fost adoptat de ambele camere ale Parlamentului. Concret, proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat, adică […]

Ministerul Afacerilor Interne sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, după situaţia de la Sărbătorile Pascale

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a decis să sancţioneze cu avertisment MAI deoarece nu a stabilit reguli de participare la Sărbătorile Pascale din anul 2020 pentru toate cultele creştine recunoscute de lege, ceea ce reprezintă faptă de discriminare. De asemenea, CNCD îi recomandă Ministerului Afacerilor Interne ca, în viitor, să respecte obligaţia […]

Raportul Comisiei Europene: Principalele probleme privind statul de drept cu care se confruntă România

Comisia Europeană a publicat primul său raport întocmit în baza mecanismului privind respectarea statului de drept. Documentul vizează fiecare dintre cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, inclusiv România. Chiar dacă cele mai mari critici sunt adresate Ungariei şi Poloniei, observaţii au fost făcute şi României, Croaţiei sau Slovaciei.  La capitolul independenţa justiţiei, raportul […]

Primar al Iaşiului care a folosit poliţiştii locali pentru a o urmări pe fosta amanta a fost condamnat la 5 ani şi două luni

La mai puţin de două luni de când a fost condamnat definitiv şi încarcerat în Penitenciarul Iaşi, Gheorghe Nichita, fostul primar al Iaşului primeşte o a doua condamnare, de această dată în primă instanţă. Magistraţii Tribunalului Iaşi au decis marţi condamnarea lui Nichita la 5 ani şi două luni. Nichita a fost acuzat de procurorii […]