Potrivit Reuters, trio-ul a fost acompaniat, în acest ultimul concert susţinut împreună, de o adevărată trupă de poliţişti – The New York City police band.
"Adevăratul triumf al acestui turneu este că nu ne-am strâns de gât unii pe alţii", a declarat Sting, adăugând: "Dar asta nu înseamnă că nu ne-a trecut prin minte – mie, lui Stewart sau lui Andy".
Spectacolul susţinut la New York a fost presărat cu momente "suprarealiste", susţin criticii.
În pauza dintre concert şi primul bis, Sting a luat o pauză neaşteptată, în timpul căreia s-a aşezat într-un scaun de bărbier amplasat în culise, iar două femei blonde i-au ras barba încărunţită pe care artistul a purtat-o în ultimele zile – semn evident al anilor ce au trecut peste el. Întreg procedeul a fost filmat şi proiectat pe ecranul gigantic ce a fost montant deasupra scenei, în timp ce fanii aplaudau şi cereau revenirea pe scenă a muzicienilor.
Odată revenit pe scenă, cu o faţă proaspătă şi fără cămaşă, Sting şi-a luat locul alături de colegii săi de trupă pentru a interpreta, spre deliciul publicului, piesele "Roxanne" şi "So Lonely."
Pe parcursul concertului, trupa a prezentat toate hiturile sale, precum şi câteva cover-uri, sfârşind primul bis cu celebra "Every Breath You Take". Formaţia s-a întors şi pentru un scurt al doilea bis înainte de a încheia cu cântecul "Next to You".
Acest concert a marcat finalul unui turneu care a avut încasări de peste 350 de milioane de dolari, fiind, de asemenea, turneul cu cele mai mari încasări în anul 2007.
The Police a lansat primul hit, "Roxanne", în 1977, şi a devenit una dintre cele mai mari trupe rock la începutul anilor ’80. Trio-ul s-a destrămat în 1984. De atunci, cei trei membri ai trupei au cântat împreună doar în 2003, când au fost incluşi în America’s Rock and Roll Hall of Fame, şi la nunta lui Sting cu Trudie Styler, în 1992.